Am douăzeci și nouă de ani. Poate că sunt cea mai naivă femeie din R. Moldova, căci până nu demult eram convinsă că în familia mea totul e lapte și miere. M-am cam înșelat cu alegerea Soțul meu s-a dovedit a fi un trădător și un egoist notoriu. Nici acum nu-mi vine să cred prin ce m-a trecut!
Ne cunoaștem de zece ani, dintre care șase am fost soț și soție cu acte-n regulă. El, Vlad, esau erabărbatul grijuliu, galant, care asigura traiul meu și al copiilor. Avem doi copii drăgălași: o fată și un băiat. Cu ajutorul meu, Vlad a reușit să-și deschidă propria afacere, care mergea chiar bine și aducea banii în casă, de ziceai că se scutură pomul de lei.
Eu lucram ca asistentă de vânzări. Recent, am deschis și eu un magazin online cu haine. Deci, când fiică-mea e la grădiniță și feciorul doarme, muncesc de zor și mai pun un leu-doi deoparte, după puteri.
Greutatea mea de obicei a stat pe la cincizeci și patru de kilograme. După ce am născut, m-am pricopsit cu încă douăzeci. Inițial, am sperat că alergătura după doi copii micșorează dimensiunile de la sine, dar ce să vezi, realitatea de-n Moldova nu e ca în reviste! Mi-am pus ambiție să slăbesc: mâncam sănătos, făceam exerciții, udam florile și pe mine cu multă apă și am uitat total de pâine și plăcinte. Dar cântarul nu voia să stea de partea mea! Asta mi-a mâncat toată încrederea.
După nașterea celui de-al doilea copil, nu mă mai recunoșteam. Nu mă mai simțeam feminină, frumoasă. Iar Vlad, sub ochii mei, s-a răcit de tot. Fără săruturi, fără îmbrățișări ba chiar nu-mi amintesc când am mai schimbat vreo vorbă omenească. Toate discuțiile noastre se reduceau la: Ai luat pâine? sau La ce oră iei copiii de la grădi?.
Recunosc, înainte de nașteri eram mult mai sigură pe mine și mă găseam chiar simpatică. Acum, însă, nici ochii nu mă ascultă când mă privesc în oglindă. Știu și eu că din cauza asta s-a dus pe apa sâmbetei relația noastră. Mi-am zis: gata, hai să fac ceva!
Într-o zi, am vrut să-i fac o surpriză. M-am dus la birou la Vlad cu prânzul pus la caserolă. Ajung la ușă și, ce credeți, îl aud vorbind încet cu cineva la telefon:
Iubito, stai liniștită, vin la tine după lucru! I-am spus nevestei că-s plin de treabă pe cap nici habar n-are că exiști!
N-am mai intrat în birou. Am făcut stânga-mprejur și-am plecat acasă, de parcă mă alergau toate babele din sat cu mătura.
Cred că el nu înțelege că am pus kilograme pe mine pentru că am crescut copii, ai noștri! Nici el nu-i vreo floare, dar la el nu vede niciun defect. Nici cu burta lui nu se poate lăuda!
M-am întrebat dacă nu mă ia și de proastă pe deasupra?
N-am avut curajul să îi spun lui Vlad că știu tot. Ce să fac? Să îi bag cererea de divorț sub nas? Dar copiii? Cum s-or simți fără tată? Să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic? Nici în glumă nu-mi iese din cap!
Deocamdată, am decis să am grijă de mine. M-am înscris la sală. Mai întâi îi arăt lui Vlad ce a pierdut, pe urmă vedem noi ce și cum…
Am douăzeci și nouă de ani. Poate sunt cea mai naivă femeie din lume, pentru că până de curând am crezut că în familia mea totul este în regulă. Și m-am înșelat amarnic în această credință.
