Cineva a deschis ușa cu cheia lui, iar la masă stătea un necunoscut.
Lucia tocmai punea pe masă micul dejun și, ca de obicei, îl privea pe soțul ei, așteptând să vadă ce mai poftește. Dorel era cu ochii în televizor, mesteca fără chef, nici nu se uita la ea.
Ce-ai, Dorele?
Lucia, mâine îl externează pe tata. Știi și tu că e singur, are nevoie de îngrijire, și-apoi, cine știe ce-i acolo la el în apartament
Am înțeles, am să mă ocup de tot, a răspuns ea fără să clipească.
Să plătească o îngrijitoare? Cum să nu, doar să aruncăm banii pe geam! Familia e familie și trebuie să ne ajutăm între noi.
El avea serviciu, ea tricota căciuli pe la vecini, bani nu făcea cine știe ce, deci, de ce să nu facă o pauză?
Să faci curat pe-acolo, apoi să-l aduci acasă și să stai cu el o vreme, până-și revine. Nu-i convine să vină la noi, se simte mai bine la el.
Lucia n-ar fi vrut să plece.
Dar cum ai să te descurci, Dorel, singur?
Las că mă descurc eu, mai mănânc la patiserie, pun ceva pe foc, te sun, și vin seara acasă.
Lucia și Dorel erau împreună de aproape 10 ani. S-au cunoscut prin prieteni, când toată lumea era deja măritată. Prietenii făceau glume, ba chiar încercau să-i cupleze serios. Lucia avea aproape 30 de ani, Dorel era și mai experimentat. Lucia s-a mutat la el, în apartament.
Nu aveau copii. Lucia fusese la doctor totul în regulă, dar Dorel nici nu voia să audă de vreo analiză. Câteodată Lucia îi surprindea privirea înțepătoare, ca și cum, în sinea lui, tot ea era vinovată că n-avea moștenitori.
Lucia fusese ascultătoare ca o pisică acasă la părinți. Acum asculta de Dorel. Așa era felul ei. Dorel hotăra totul în casă, ea pierduse toate prietenele, croșeta căciuli, făcea curat, gătea și-l vedea pe soț drept partenerul ales pe viață. Deci trebuia să rabde, să tacă, să n-aibă parte de observații la adresa lui Dorel.
Socru-său, nea Gheorghe, rămăsese văduv de ani de zile și, de curând, se ținea mai greu pe picioare ajunsese și la spital. Lucia-l respecta și i se părea firesc să treacă la el o vreme.
O să iei un taxi, eu n-am timp, muncesc. Îl aduci acasă pe tata, faci curat, spunea Dorel, cu ton de dirijor.
Nu i-a întrebat, evident, ce părere are ea. Dacă așa a decis Dorel, n-aveai decât să taci și să faci. Lucia a spălat tot, a dat cu aerisit, a decis să nu mai meargă acasă. A doua zi, a chemat taxi să-și aducă socrul. În liniștea din apartament, fără Dorel, Lucia a simțit ceva uimitor: cât era de bine fără el!
Liniște, nimeni nu făcea observații, nu erau reguli și presiuni la tot pasul. Simțea cum în fiecare zi acasă trăia încordată, cu gândurile blocate fie tricota mecanic, fie se străduia să-l mulțumească, fie suporta monologurile lui.
Nea Gheorghe se uita la televizor, citea cărți, stăteau la povești cu orele. O asculta, îi cerea părerea. Lucia a înțeles nu mai vrea să se întoarcă la Dorel. El îi punea niște lei pe card și venea rar. După o săptămână, a găsit un bilet de recuperare la sanatoriu pentru taică-su și încă un abonament pe două luni.
Gheorghe s-a dus la sanatoriu, Lucia a revenit acasă la Dorel. Iarăși spăla, gătea, strângea. Dar chiar și așa, simțea tot mai clar că e tristă și goală pe dinăuntru.
Într-o zi a decis să ducă dorul liniștii înapoi, la apartamentul socrului. Acolo, ușa nu se deschidea deși avea cheia. S-a aplecat, a auzit zgomote s-a panicat. Ba să cheme poliția, ba să-l sune pe Dorel. Totuși, a sunat la ușă.
I-a deschis o femeie tinerică, în trening colorat, care a privit-o larg mirată.
Pe cine căutați?
Luciei i s-a înnodat mintea în cap. Să fie vreo nepoată a lui nea Gheorghe? În hol, dintre uși, a apărut Dorel. Când și-a văzut soția, a cam înghețat:
Lucia, tu ce cauți aici? Tata-i la sanatoriu!
Lucia n-a mai cerut explicații. A zbughit-o pe scări. În minte îi răsuna doar: Eu am spălat și curățat aici, iar ei….
Că Dorel are pe altcineva n-a mirat-o. Se obișnuise deja cu gândul. Nu aveau copii, el tot visa la un moștenitor, iar vorbele se răriseră între ei. Sunt o servitoare pe care nici nu o apreciază, și-a zis Lucia amară, acolo spăl, acasă spăl.
Pierdută cu gândurile, a trecut de stația ei și s-a lăsat pe o bancă, într-un parc necunoscut. Se uita în gol, nemișcată. O bătrânică s-a așezat lângă ea.
Vă simțiți rău?
Lucia n-a scos niciun cuvânt, doar șiroiau lacrimile. Femeia a luat-o blând de după umeri.
Of, mamă dragă, ce suferință te apasă?
O fetiță de vreo patru-cinci ani a venit fugind.
Bunică, vii acasă? Mi-e foame!
Știi ceva? Hai cu noi.
Femeia i-a dat mâna Luciei și a condus-o la bloc. Lucia s-a lăsat purtată. Oricum n-ar fi vrut să se întoarcă în casa ei.
În bucătăria mică, cu miros de ceai și suflet cald, Lucia a stat la masă, încet, și-a tras sufletul. Se uita la fetița cu ochii mari, care semăna cu copilul pe care și l-ar fi dorit vreodată. Dintr-o dată, a luat micuța în brațe, care s-a liniștit și, fără chef, a ațipit. Lucia a dus-o cu grijă la somn, iar bunica a venit după ea.
Sonia n-a mai văzut de mult mămica, tare-i ducă dorul
Lucia n-a priceput mare lucru, dar, punând fata la somn, bunica doamna Sofia Mihăilescu s-a așezat la masă.
Băiatul meu s-a însurat pe ascuns. A apărut Sonia, iar nevastă-sa a zburat cu alt bărbat, apoi a divorțat de băiatul meu. Acum Vasile e mereu plecat cu serviciul, iar noi stăm în doi. Sonia plânge după maică-sa, dar s-a atașat de tine.
Lucia, când a ajuns acasă, și-a luat lucrurile și a plecat la părinți. Cu Dorel a vorbit sec: Avem nevoie de o pauză.
Tot venea pe această alee, o căuta pe Sonia și pe Sofia. Până la urmă, le-a găsit în parc și au invitat-o din nou la ceai.
Știți, hai să vă gătesc prânzul, data trecută m-ai salvat, acum am și eu poftă să vă ajut!
Bătrânica a zâmbit cu recunoștință:
Ia gătește, draga mea, că eu nu mai văd bine, iar mâinile nu mă ascultă.
Lucia a curățat bucătăria, a făcut o ciorbă zdravănă, iar Sonia se învârtea și voia să-i fie ajutor. Asta-i familia mea, a simțit Lucia nici nu mai avea nevoie de altceva. Mergea zilnic la ele.
Într-o seară, Sofia a ajuns la spital, iar Lucia a rămas să stea cu Sonia peste noapte. I-a spus povești la culcare, s-au uitat la desene animate. Lucia n-a mai fost de mult așa liniștită și împăcată. Cu Sonia lângă ea, a dormit adânc și fără griji.
Dimineața se aude cheia în ușă. Lucia aruncă repede un halat pe ea, ajunge în bucătărie, unde un bărbat necunoscut mănâncă direct din oală.
Mamă, mi-a fost foame, iartă-mă
Ridică ochii, vede pe Lucia, face ochii mari:
Vai, mă scuzați, unde-i mama?
Lucia își strânge halatul:
Sunteți, probabil, domnul Vasile. Pe doamna Sofia au dus-o ieri la spital, dar nu-i grav doar câteva zile. Eu sunt prietena ei, am rămas cu Sonia.
Vasile s-a cam bâlbâit:
Of, pardon, cred că am mâncat toate resturile.
Nu-i nimic, fac alta. Oricum sunteți acasă.
Tataaa! a țipat Sonia, alergând la el.
Lucia s-a ridicat, simțea că trebuie să plece, dar n-avea niciun chef.
Vasile s-a uitat pe rând la Lucia și la Sonia:
Dragă Lucia, dacă nu te superi, ai putea să mai stai cu Sonia cât timp e mama la spital? Eu am serviciu
Și a pus pe masă un teanc de lei moldovenești. Lucia s-a făcut roșie ca un măr.
Nu-i nevoie de bani, gătesc și fără. Suntem prietene.
Seara, Vasile a venit cu sacoșe de la piață. Lucia a râs, făcând ordine: Cine mănâncă atâta?. Apoi au început să gătească, să se plimbe cu Sonia, să se joace. Fiecare cu camera lui, dar atmosfera molcomă și caldă le făcea pe toate să pară firești.
Când a venit Sofia de la spital, nu contenea cu laudele pentru Lucia și băiatului îi făcea cu ochiul să se apropie. Sonia deja o considera mama ei. Vasile, jenat, a invitat-o pe Lucia la o plimbare.
Cu Dorel a divorțat repede, fără discuții despre apartament Lucia și-a sunat părinții și a dus ultimele lucruri la ei.
***
La consultul cel de rutină, doctorița a privit-o cu un zâmbet larg:
Felicitări, sunteți însărcinată!
Lucia aproape că nu a crezut. După atâția ani pe la doctori, nimic.
Totul e în regulă, Dna Lucia, i-a confirmat cu încredere.
S-a născut un băiat frumos. Lucia, cu căruciorul, a ajuns fără să vrea în fața blocului unde locuise cu Dorel. L-a văzut chiar când ajungea cu mașina, iar din mașină cobora exact femeia pe care o zărise la apartamentul socrului.
Femeia, sigură pe ea, îi dădea ordine:
Mută mașina, nu vezi că blochezi drumul? Eu plec, vezi să nu întârzii!
Lucia a izbucnit în râs. Parcă a găsit ce căuta! N-am fost suficientă prea liniștită, prea ascultătoare, fără copii
Privindu-și fiul cu dragoste, a pornit spre Dorel. El a văzut-o și a amuțit.
Lucia, cum o duci? Copilul ăsta?
E copilul meu, a spus Lucia mândră. Dorel s-a fâstâcit, s-a uitat aiurea, apoi, cu voce mică:
Lucia, întoarce-te nouă ne-a fost bine. Ai băiat, pot să-l cresc ca pe-al meu
Da, e băiat, dar am și un soț minunat și-o familie adevărată. Așa că, Dorele, trăiește-ți viața cum vrei tu!
Cineva a deschis ușa cu propria cheie, iar la masă stătea un străin. Povestea Tatianei: devotament, dezamăgiri, regăsire și un nou început alături de o familie neașteptată în inima Chișinăului.
