Of, să-ți spun ce i s-a întâmplat lui Viorica azi… Îți povestesc ca la o cafea, că și eu am rămas cu gura căscată.
Viorica își deschide portofelul, scutură câteva bancnote mototolite și oftează din greu. Banii se împuținau simțitor, iar să își găsească un serviciu bun în Chișinău părea mai greu decât și-a imaginat vreodată. Își făcea, repede, în minte, lista cu ce mai avea prin casă în congelator mai era un pachet de pulpe de pui și câteva mici congelate, în cămară, niște orez, paste și o cutie de plicuri de ceai. Pentru moment, se putea descurca cu un litru de lapte și o franzelă de la magazinul de la colț.
Mama, unde pleci? O Maria, fetița ei, vine în fugă din camera ei, cu ochi mari, căutând fața Vioricăi, plină de griji.
Nu te speria, scumpa mea, îi zâmbește Viorica, deși se vedea că e stresată. Mama merge să caute de lucru. Dar ghici cine vine la tine în vizită astăzi? Mătușa Stela cu băiețelul ei, Andrei!
Vine Andrei? fața Mariei s-a luminat instantaneu, bătând din palme de bucurie. O să aducă pe Motănel?
Motănel era pisoiul roșcat al Stelei, un ghem de blană la care Maria ținea mult. Stela, vecina lor, s-a oferit să stea cu Maria, cât Viorica merge la interviul de angajare la o firmă de distribuție alimentară, chiar în buricul Chișinăului. Drumul până acolo dura mult cu troleibuzul și microbuzul, chiar mai mult decât interviul propriu-zis.
S-au împlinit deja două luni de când Viorica și Maria s-au mutat la Chișinău. Viorica avea tot felul de îndoieli despre decizia impulsivă de-a-și schimba viața cu o fetiță mică după ea, cheltuind aproape toți banii puși deoparte pe chirie și mâncare, în speranța că va găsi rapid un job. Dar piața muncii din Chișinău e nemiloasă. Deși are două diplome universitare și nu renunță ușor, găsirea unui post stabil era ca și cum ai căuta acul în carul cu fân. În orășelul ei natal, la Hâncești, mama ei, Paraschiva, și sora mai mică, Doinița, depindeau de ea să fie stânca familiei. Nu se descurcau prea bine fără ea.
Motănel rămâne acasă, draga mea, îi explică Viorica blând. Nu-i plac drumurile lungi, dar curând mergem la mătușa Stela și o să-l mângâi cât vrei.
Și eu vreau o pisicuță! face Maria mutriță și își încrucișează mâinile ofticată.
Viorica râde încet, dând din cap. Maria se supăra mereu când venea vorba de animale. Pe vremea când erau la Hâncești, la bunica Paraschiva, lăsase acolo pe Fulgușor, motanul lor negru, și pe Azorel, cățelușul lor vorbăreț. Maria se juca cu ei la fiecare vizită și acum îi era tare dor de ei.
Scumpa, stăm în chirie aici, îi explică Viorica. Stăpânul nu acceptă animalele.
Nici măcar un peștișor? ridică Maria sprâncenele, uimită.
Nici măcar un peștișor.
În momentul ăsta, animale de companie erau ultima grijă a Vioricăi. Toate gândurile ei erau la cum să-și găsească un serviciu. Dacă nu rezolva repede, ultimii bani puși deoparte i se terminau. Măcar chiria e achitată pe șase luni, dar aproape că a rămas fără niciun leu în buzunar.
La un moment dat, sună soneria și Viorica se trezește din gânduri. La ușă erau Stela și băiețelul ei, Andrei, care are cinci ani. Stela, ca de obicei, avea o cutie de prăjituri cu ciocolată făcute de ea și o felie din prăjitura cu lămâie celebră a mamei ei. Și Stela e tot mamă singură, stă cu părinții într-un apartament micuț la două blocuri depărtare. Să strângă bani pentru locuință proprie în Chișinău era, zice ea, ca să joci la loto.
