Să-ți povestesc ceva, că n-ai să crezi! Măi, soția mea își ducea cățelul la veterinar, și deja avea impresia că a făcut o prostie monumentală. Acum parcă nu mai aveam doar o creatură cu ghinion în casă, ci două
A fost clar din prima clipă de când pisoiul a pășit pragul casei. Sau, ce să zic, n-a pășit el tocmai elegant, că l-au găsit printre gunoaie, bietul de el Cineva pur și simplu l-a aruncat la tomberon, ce oameni, măi!
Soția s-a dus, ca omul, să ducă gunoiul, și s-a întors acasă cu încă un membru în familie. L-am botezat Neluș da, de la nevoiaș, că altfel nu te puteai gândi la el.
Primul lucru pe care l-a făcut? A băgat cu lăbuțele din față direct în oala cu ciorbă fierbinte. Cât a fugit nevastă-mea după el, urlând bietul de usturime, hop-țop s-a răsturnat direct cu picioarele din spate într-un castron cu smântână. Și de aici a început nebunia
Băi, Neluș al nostru era un generator de năzdrăvănii. Sărit de pe pat? Bifat: și-a sucit toate cele patru lăbuțe odată. Dărâmat pahare, castroane, vaze de pe noptieră, nu era zi să nu-l lovească ceva în cap, fix cu ce doborâse el singur de pe masă.
Dacă vedeam sare pe masă, toți o acopeream rapid cu mâna că știa toată lumea: urmează Neluș să sară și să nimerească tot în ea!
Neluș a luat curent de trei ori, și știi că nu scapă un motan după așa ceva, dar semn că îngerul lui păzitor e pe fază veterinarul l-a resuscitat de fiecare dată…
Iar de înecat, a încercat de câteva ori în găleata cu apă de spălat pe jos. De fiecare dată l-am salvat la timp, așa că de atunci n-a mai stat nimeni liniștit dacă era apă undeva nesupravegheată.
Nici la sărit nu era tare: nu potrivea niciodată destinația; mereu se izbea de colțuri, oglinzi, amețea de la cotieră
Ce să o mai lungesc, cred că înțelegi și singur.
Soția l-a dus la femeile bătrâne din sat, să-l descânte de deochi, că râdea lumea, dar banii tot îi luau și-i învârteau oul pe spinare, să scoată necazurile. Dar după ce Neluș le-a spart la fiecare câte un set de farfurii, n-a mai vrut să-l primească nici o vrăjitoare.
Obosită de atâtea trăsnăi, nevastă-mea a întrebat o prietenă ce să facă. Și i-a zis asta: Ia-i o pereche la motan, sau măcar o cățelușă. Băi, s-a luminat la față! Și-am dat ceva bani buni, că așa i-a făcut bucurie fiică-mii și soției, și-am luat un câine mic, un ciufulit oribil, un Chihuahua, pe care l-am botezat Rex.
De ce oribil? Ai văzut vreodată de aproape jivina aia? Seamănă cu un șoarece musculos, iar când latră, mai mult tușește. Dacă știi rasa, mă înțelegi perfect.
Dar să vezi surpriza. A doua zi, stăteam liniștiți, că avem casă la curte, și ghici ce avem și șoareci Neluș nu-i că se speria, ba chiar îi urmărea curios și, dacă apuca, juca leapșa cu ei. Așa că am băgat la capcane.
Ei bine, într-una dintre capcane a încăput minunatul nostru Rex Am dus cățelul mic urlând la veterinar și deja soția stătea să plângă, simțind clar că am făcut vreo prostie enormă: în loc de un ghinionist în casă, am adus doi.
Neluș se făcuse sef peste Rex al nostru. Ieșeau mereu împreună pe afară, să-i vezi cum hâț-bâț, numai la belele. Prindeau mușcături de la furnici, viespi și albine. Gâștele îi ciupeau, iar găinile îi ciocăneau direct. Bătaie de cap, n-ai idee.
Dar într-o zi, ceva s-a schimbat.
Soțul meu își ținea Loganul fix în fața casei. Slavă Domnului, la țară avem loc. Ieșea dimineața cu o cafea, încuiat poarta, urcat la volan, plecat la serviciu.
Ei, în dimineața aia, Neluș, cum altădată răsturna cafeaua și dădea sandvișul pe jos, de data asta nu s-a ascuns sub masă, ci s-a pus de-a curmezișul la ușă, să nu-l lase să treacă.
Bărbatul încearcă să-l dea la o parte primește o labă cu ghearele scoase și o cocoașă. Măi, Neluș, termină odată! De parcă nu era de ajuns că mi-ai răsturnat cafeaua, acuma și faci scandal? Ieși, hai odată!
Când vrea să-l dea cu piciorul, atunci din sub pat țuști-i, vine cățelul, tușind amenințător, și se pune scut în fața motanului!
Rex, minuscul, dar cu pieptul înainte și picioarele tremurânde, și-a scos colții pitici și, în privire, hotărâre și ciudă: Pe aici nu se trece! Mai bine mor eu decât să-l lași pe Neluș la greu!
Soțul, amuzat dar și disperat: Voi chiar nu glumiți?! Am întârziat la muncă!
Intră în cameră la nevastă-mea dormind dusă: Scoată-te repede, nu mă lasă ăștia doi să plec! Cine, ce?! întreabă ea buimacă. Se ridică și merg împreună să vadă baricada.
Nu apucară bine să ajungă că, din curte, se aude un bușit teribil. Fug repede afară și ce să vezi? un camion mare cu lactate, din ăla vechi, fără frâne, s-a izbit din plin în Loganul nostru, făcând din el o mămăligă de tablă.
Soțului i-a căzut și cana cu cafea din mână Șoferul camionului, săracu, l-au luat cu ambulanța, infarct. Se mai întâmplă
De atunci, Neluș și Rex îl lasă liniștiți să plece dimineața, dar soțul, mereu înainte să iasă, îi întreabă pe cei doi ghinioniști: Măi băieți, e totul ok afară? Rex arată colții și dau aprobator din cap
Crezi că s-au făcut norocoși de atunci? Nu, deloc! Năzbâtiile lor sunt ca pâinea caldă, mereu proaspete, și toți le radem în familie. Nici nu mai numărăm stricăciunile sau nu ne mai văităm că suntem cu ghinion.
Acum îi ținem în brațe și-i pupăm, îi ștergem de smântână și ciorbă. Lui Rex i-am luat o zgardă scumpă, colorată, iar pentru Neluș am montat zgârietori în toate colțurile și i-am luat pat moale, numai pentru el.
Nu-l folosește însă preferă să doarmă la picioarele noastre, de unde cade noaptea și urlă, făcând circ La țipăt sare și Rex, tușind la maxim, gata să apere motanul cu orice preț.
După jumătate de oră, familia se liniștește și-i adunăm pe toți în pat la mijloc doar așa mai dormim puțin până dimineață…
Dacă n-ai prins logica la poveste, nu te stresa! Toată tărășenia e, ca de obicei, despre iubire. Și să mă crezi: Rex și Neluș sunt iubiți nu pentru noroc sau ghinion, ci fiindcă există. Și asta, dragul meu, e norocul cel mare!
