Nu-ți zic că toate îmi merg ca pe roate… a oftat Ilinca. Tata vitreg mereu mă ceartă.
Deci cum te cheamă, micuță frumoasă? Necunoscutul s-a aplecat lângă fetiță, zâmbind.
Ilinca! a răspuns ea curioasă. Dar pe tine?
Eu sunt Doru, mama ta și cu mine o să stăm împreună. De azi înainte suntem o familie: tu, eu și mama ta!
Nu a trecut mult și Ilinca, împreună cu mama ei, s-au mutat la Doru. Tata vitreg avea un apartament spațios cu trei camere, unde Ilinca și-a primit propriul ei colțișor. Doru era un om bun, mereu îi aducea dulciuri și jucării, pe când tatăl ei biologic o suna doar când voia să se certe cu mama ei.
Într-o zi, mama i-a spus Ilincăi că tata are altă familie și că s-a mutat. Fata a rămas cu inima frântă, pentru că ținea la el. Mama îi mai țipa și îi mai dădea o palmă la fund, dar tata nu făcuse niciodată asta. Ilinca nu uita că la divorț mama s-a răstit la tatăl ei și se aruncase să-l lovească. Replica mamei îi rămase veșnic în minte:
Nu te gândi că tu mi-ai pus coarne primul, le ai de mult, ca un cerb!
Apoi mama și-a strâns câteva lucruri și au plecat la bunica. Ilinca nu pricepea de unde avea tata coarne, când el era chel și nu avea nici măcar o șuviță. Atunci s-au despărțit de tot mama și tata.
Cu Doru a fost bine până când Ilinca a început clasa întâi. Nu-i prea plăcea școala, și în pauză era năzdrăvană, deci părinții erau chemați des la școală, uneori Doru venea în loc de mama. Tata vitreg era serios cu lecțiile și o ajuta des să rezolve temele.
Nimic nu-mi poți porunci, tu nu ești nimic pentru mine! îi mai spunea Ilinca, citând-o pe bunica-sa.
Eu sunt tatăl tău adevărat, că eu te hrănesc și te îmbrac îi răspundea Doru, cu răbdare.
Când Ilinca a împlinit zece ani, tatăl ei s-a întors în Chișinău. Deja știa ce-i aia a pune coarne. Oare și soția lui i le-a pus, și de-aia a plecat, îi șoptea mama cu ciudă. Când tata s-a întors, a cerut să o vadă pe Ilinca, iar mama a fost de acord. Tatăl și fiica erau fericiți că s-au regăsit.
Ce mai faci, puiule? a întrebat tata.
Nu prea bine… Doru mereu mă ceartă.
El nu-i nimic pentru tine, ce drept are să țipe la tine? s-a înfuriat tata.
Și bunica zice tot așa, dar nu-i pasă deloc a exagerat Ilinca, fiindcă Doru nu țipase niciodată cu adevărat; voia doar ca tata să aibă grijă de ea.
Las’ că rezolv eu asta, a spus el hotărât.
Au plimbat prin Parcul Valea Morilor, unde au descoperit că doar pe opt tobogane copiii puteau să urce singuri; pe celelalte nu era voie fără adulți, dar tata nu s-a lăsat dus la tobogane periculoase. Atunci, Ilinca i-a spus că se apropie ziua ei și visează la un telefon nou. Când a venit mama să o ia, i-a explicat tatei că Doru nu ridică niciodată vocea la fata, dar tata nu voia să asculte.
Tatăl meu, sărac lipit pământului! i-a spus Ilinca lui Doru. Nici nu mi-a cumpărat nimic în parc, doar o înghețată. Doar ne-am plimbat. Doru, tu ești mai bun decât el!
Dacă tata a greșit, hai să reparăm: în weekend mergem la Orășelul Copiilor!
Dar excursia nu s-a mai făcut, fiindcă Doru a avut probleme la serviciu și nici n-a reacționat la dorința Ilincăi de a avea telefon nou.
Tată, Doru m-a mințit! i-a spus Ilinca plângând la telefon. A zis că mergem în weekend la distracție, apoi că nu merit nici telefoane, nici excursii!
Deși povestea era exagerată, tata s-a lăsat înduplecat și a cumpărat rapid fetei un telefon. Nu era cel mai bun de euro scump nu avea a luat unul mai ieftin.
Nu puteai să aștepți ziua ta? a întrebat Doru.
Visez la un cățel! a răspuns ea.
Vai de mine, cățeii trebuie plimbați și tu iar o să faci fițe! a oftat Doru.
După vorbele lui, Ilinca a izbucnit în plâns, imediat l-a sunat pe tata și s-a văietat:
Te rog, ia-mă de aici! Doru tot mă ceartă și vrea mereu să mă învețe! plângea cu jale.
A ieșit scandal mare, toată familia și-a spus părerea. Ilinca a fost trimisă la bunica, iar după câteva zile au venit și mama cu bagajul ei, spunând că se desparte de Doru.
Tata s-a întors la fosta soție, care era însărcinată. Așa că Ilinca n-a mai primit telefon nou, nici cățel, iar bunica sigur că nu-i va permite nici măcar o pisică!







