Fiica neacceptată
Vai, ce năbădăioasă era Olguța la 16 ani! S-a întovărășit cu un grup de băieți mai mari, care se ocupau cu furturi mărunte, nu dormea acasă și i-a tocit nervii mamei ei din toate părțile.
Noroc că nu a ajuns la pușcărie când pe băieții aceia până la urmă i-au prins la un furt.
Tot atunci s-a aflat că de la unul dintre ei Mihai, cu care avusese o scurtă idilă este însărcinată.
Mult timp n-a avut curajul să îi spună mamei, a ratat termenul la avort și până la urmă, n-a avut ce face a lăsat copilul, deși tatăl era trimis la penitenciar pentru patru ani.
Olguța a încercat să vorbească și cu părinții lui Mihai, dar mama lui, Tamara Anghelina, i-a explicat repede politica familiei:
Nu numai că Mihai ne-a făcut de râs în tot orașul, acuma vrei să ne lași și un copil străin pe cap?
Descurcă-te singură, la noi nu mai există fiu doar fiică!
Așa i-a spus sec și rece.
Dar și Olguța era mândră nu s-a umilit în fața lor. Mamei sale i-a mărturisit tot, a ascultat toate văicărelile, și la termen, a născut o fată sănătoasă.
Venirea pe lume a Mariei i-a mai domolit dorința de libertate Olguței. S-a angajat vânzătoare, n-a mai avut gânduri de distracții și nopți pierdute.
Slavă mamei iubea să aibă grijă de nepoțică, nu-i mai reproșa nimic fetei sale rătăcite, și au dus-o așa, sărăcăcios, dar în bună pace.
Cu Mihai o vreme a corespondat, știa de nașterea Mariei, dar a văzut-o pe fată abia la trei ani.
A încercat să se apropie de Olguța să se căsătorească măcar pentru copil, dar ea nu mai voia nimic de la el.
Prostie mare am făcut la tinerețe, a răspuns Olguța tăios. Nici nu mai știu dacă te-am iubit atunci, dar acum sigur nu te mai iubesc.
Am deja un băiat, Dănuț, cu el mă mărit. Pentru Maria e un tată bun. Du-te cu Domnul.
Mihai nici nu s-a rugat prea tare. S-a simțit jignit, dar s-a strâns rapid și cu un prieten s-a angajat pe camion spre Nord.
Părinții nu l-au iertat nici până azi, iar orașul nu îl mai lega cu nimic.
Nu a uitat de Maria, desigur. Suna de sărbători, trimitea ceva cadouri de ziua ei și de Crăciun.
Următoarea dată s-a întâlnit cu fiica sa după zece ani, când sănătatea l-a trădat și a fost nevoit să revină acasă, la căldură, în Moldova.
Între timp, relația cu părinții s-a mai îndreptat, vorbea cu sora lui, Natalia, și cu fiica ei, Olesia.
Totuși, s-a mutat singur banii îi ajungeau de o cameră într-un cămin modest, și s-a angajat lăcătuș la Întreprinderea comunală.
Maria știa mereu că are un tată adevărat. Îl iubea, dar și se supăra că a părăsit-o.
Lasă că tata a plecat la sute de kilometri și trăiește bine acolo, iar ea trebuie să se descurce cu mama și tatăl vitreg!
Ion, tatăl vitreg, era om bun, dar cu Maria nu avea treabă el și mama aveau grijă mai mult de fiul lor, Vlad, iar pe Maria părea că o ignoră!
De fapt, nu era așa, dar cum să-i explici unui adolescent că Vlad e mic și necesită mai multă atenție?
Olguța se străduia să-și arate dragostea, de teamă ca Maria să nu repete greșelile ei, dar nu îi reușea mereu.
Te-ai întors? l-a întrebat sfidător Maria când Mihai a venit după întoarcere în oraș. N-ai lipsit destul?
Maria, de ce să vorbim așa? s-a pierdut Mihai. Viața e complicată, știm bine
Eh, mereu dați vina pe viață, adulții! Numai scuze știți!
Maria încerca să arate că e supărată, dar aștepta cu sufletul la gură reacția lui.
Dar dacă se supără și dispare iar? Iar rămâne singură în familie
Nu. Mihai a dat dovadă de răbdare de fier, și treptat au început să aibă o relație bună.
Chiar a devenit un model pentru ea, povestindu-i la ce risc se supune dacă calcă pe căi greșite.
Totuși, Mihai avea patima băuturii. Nu era scandalagiu, dar Maria nu suporta să-l vadă așa. El înțelegea și încerca să se ascundă de ea când consuma.
Om bun, ofta vecina, mătușa Zenovia, cu care Maria se înțelegea când venea în vizită. N-a avut noroc cu femeile. Trăiește singur, doar de tine vorbește!
Maria doar dădea din cap, convinsă că el e vinovat de toate, totuși
Mihai a încercat să o apropie de verii ei. Dar prietenia dintre Maria și Olesia n-a prins.
Bunica mi-a zis mereu că n-ai nici o legătură cu noi, i-a aruncat Olesia disprețuitor. Mama ta a vrut să ne agate cu tine, n-a reușit. Bunica mea nu e proastă!
Nici nu ne trebuieți! a replicat Maria cu aceeași dispreț. Familia voastră nu-i de sânge regal!
De atunci, dacă se întâlneau pe străzile orășelului, treceau una pe lângă cealaltă fără să se salute.
De la Mihai a mai aflat că Olesia a rămas fără mama ei (tatăl ei murise de mult), iar bunicii, pe care Maria nu i-a cunoscut, tot au trecut din viață.
Mătușa Zenovia i-a mărturisit pe ascuns că Mihai voia să o împace cu părinții lui, dar nu s-a mai făcut.
Sincer, Mariei nu-i păsa. Avea destule pe cap.
A terminat un colegiu, s-a angajat, iar la 22 de ani s-a măritat. După încă un an, a devenit mamă de fată: Anastasia.
Mihai s-a luminat, aproape că a uitat de băutură, abia aștepta să se întâlnească cu fata și nepoata.
De obicei, veneau la el sau se întâlneau pe neutru ginerele nu era prea încântat de socru.
Ieri mă întreba cât costă gimnaziul cu plată, îi șoptea amuzată mătușa Zenovia. Zice că pune deoparte bani să-i asigure Anastasie o educație bună. S-a angajat la al doilea job. Uite-așa!
Doar să nu bea, spunea Maria îngrijorată. Că parcă nu mai e ca el și e clar că are ceva boli, doar nu recunoaște
Peste trei ani, Anastasia a primit un frățior, Andrei. Și-n el bunicul era topit, dar rămânea legat mai ales de nepoată. Timpul cu ei s-a rărit, părea tot mai slăbit și palid.
Sunt doar obosit, respingea el întrebările Mariei. Mă odihnesc și trece.
Ea era preocupată, dar avea destule de gestionat acasă.
Apoi, soțul a decis că s-a săturat de căsnicie și a plecat la o femeie mai tânără.
Cât cu divorțul, cu tribunalul, cu alergăturile Maria și-a pierdut din vedere tatăl.
Vino, Maria, vocea tristă a mătușii Zenovia n-a cerut explicații tatăl ei tocmai murise.
Noroc că mama a acceptat să-i țină pe cei mici până a trecut cu funeraliile.
A răsuflat doar când ultimii musafiri de la parastas s-au dus și nu a înțeles imediat ce vroia Olesia.
Ce moștenire?! a dat din mână, stând de vorbă cu sora verişoară. O cameră în cămin, vai de ea!
Să nu crezi, mătușă Catinca, a obiectat încet Olesia. Mama mea mi-a zis că unchiul Mihai are niște acțiuni de pe vremea când lucra în Nord, și nici nu le-a băut pe toate.
Nu-ți iei milioane, dar tot e ceva Și camera se poate vinde.
Maria a prins arșiță abia înmormântaseră tatăl și Olesia deja împărțea averea!
Cum adică împart? s-a mirat Olesia când Maria i-a spus. Eu sunt singura moștenitoare legală a lui Mihai. N-am de gând să împart cu nimeni!
Maria a vrut să răspundă, dar s-a abținut. Olesia avea dreptate: oficial, Maria nu era fiica lui Mihai, chiar și patronimul îi era altul.
Ce mare problemă! a zis Ion, tatăl vitreg, când Maria i-a povestit cu mama despre ce se discutase. Te duci la tribunal și demonstrezi că Mihai e tatăl tău.
Și lasă Olesia cu lăcomia ei.
Ușor? s-a mirat Olguța privind fata. Trebuie test ADN Dar cu ce să-l compari?
Ce, de la Mihai nu v-a rămas nici periuță de dinți? a răsuflat Ion. Femeile de azi, habar n-aveți!
Chiar nu rămăsese. Cât timp Maria s-a gândit la vorbele tatălui vitreg, Olesia, având cumva cheile camerei, a chemat firma de curățenie.
Au făcut totul lună, au aruncat orice fleac, hainele le-au spălat de tot.
Ce mare lucru? După răposat se face curățenie, a spus cu ochii largi și ascunzând râsul Olesia.
Dar și-acum Ion a fost săritor!
Mergi la proces, Maria. Avem martori câți vrei că Mihai mereu te-a recunoscut fiică. Așa dovedești sigur!
Și a avut dreptate. Mama Mariei, mătușa Zenovia și colegii răposatului au depus mărturie, toți știau de Maria și nepoți.
Și uite așa, nu doar camera, acțiunile și contul bancar îi aparțineau Mariei, ci și apartamentul bunicilor care niciodată nu au acceptat-o.
Dar ea nu-i zgârcită va împărți cu Olesia. Numai că încă nu știe cumOlesia a rămas mută, dar când Maria i-a întins cheia vechiului apartament, privirea ei s-a înmuiat pentru prima dată.
Nu te urăsc, Olesia, și nici nu te dau la o parte. Am crescut citindu-mi singură poveștile, dar nu vreau ca fetele mele să le citească singure. Suntem familie, chiar dacă viața a croit firul strâmb.
Au făcut împreună curat în apartament, râzând și plângând, amintindu-și de bunicii pe care niciuna nu-i cunoscuse cu adevărat. Într-un sertar, găsiră o fotografie veche cu Mihai, zâmbind timid, chiar lângă o păpușă pe care Maria o adorase când era mică.
Olesia nu mai zise nimic rău. La masa din bucătărie, au ciocnit două pahare cu ceai, iar Maria a privit pe geam spre strada unde se jucau copiii ei, Anastasia și Andrei, împreună cu Vlad, fratele vitreg.
Poate că nu suntem niciodată ce ar fi trebuit să fim, a rostit încet Maria, dar putem alege ce vrem să fim de acum înainte.
Olesia a oftat, apoi a zâmbit cu o sinceritate crudă:
Atunci, să fim surori.
În acea seară, pe holul plin de ecouri și praf, Maria și-a dat seama că toată neacceptarea trecutului nu mai avea putere. Din cenușa veche a familiei, răsărea, în sfârșit, începutul unei povești noi una în care, pentru prima dată, era aleasă, nu respinsă.
Când a plecat spre casă, Maria a strâns de mână copiii, simțindu-se ușoară și întreagă, gata să ofere iubirea pe care nu a primit-o niciodată, fără teamă că va fi refuzată.
Pentru că și asta știa sigur în sfârșit, devenise fiica acceptată.
