Doar cu testul ADN. De străini nu avem nevoie, – a declarat soacra. — Numai o sută de mii?! — a zâmbit ironic Elisabeta. — Cam ieftin ai evaluat libertatea băiatului tău! Poate aduni și două sute de mii? — Dacă trebuie, adun, — a mormăit Maria. — Deci, ești de acord? Dacă totul depinde doar de preț… — Mărie, sincer, cât timp te-ai gândit până să-mi propui asta? — s-a interesat Elisabeta. — Lasă discuția despre bani pentru mai târziu! Ca femeie, ce zici? — Hai să nu facem morală — a oftat Maria nemulțumită — nimeni nu-i fără păcate! Și tu, ca mamă cu mulți copii, ar trebui să pricepi că pentru copilul tău… — Deci, ai vrut să mă cumperi, pur și simplu? — a întrebat Elisabeta. — Sau pe Dănuța mea? Ce, crezi că suntem vai de capul nostru și dacă arunci niște bani totul se rezolvă miraculos? Că al tău Vasilică i-a făcut promisiuni Dănuței, a lăsat-o însărcinată, și acum… Sincer, nici nu știu cum să zic. Ori a fugit în tufiș, ori s-a pitit sub fusta mamei! Să-i strângă cineva mizeria după el! — Elisabeta, să fim sincere, — a zis Maria. — Vasilică e abia major! Ce familie și ce copil pentru el? Trebuie să învețe! Să-și găsească un serviciu! Unde să ajungă, dacă are povară pe cap: familie cu copil? — De ce nu se gândea la asta când se lua de Dănuța mea? — a râs Elisabeta. — Acum să învețe ce-i responsabilitatea și viața de adult! A făcut copil, să aibă grijă! Sau, există și alte variante: procese, pensie alimentară… Maria a rămas cu gura căscată. — O să zboare ciorile! — a pocnit Elisabeta. — Doar pentru că mă agit de dimineață până seara, nu înseamnă că nu știu ce-i la mine acasă! — N-am venit să mă cert cu tine, ci să rezolvăm frumos! — a spus Maria, după ce s-a stăpânit. — Sunt gata să plătesc, să zicem, deranjul. — Pentru ce crezi că trebuie să plătești? — a întrebat Elisabeta. — Pentru că Vasilică a lăsat-o gravidă pe Dănuța? Sau pentru că de două luni fuge de ea? Sau pentru că Dănuța să facă avort? Ori asta-i prima rată pentru pensie alimentară, când o să nască? Maria s-a crispat la lista asta, mai ales ultimul punct n-o încânta deloc. Căci oricând fiul ei putea fi chemat la răspundere! — Nu-ncerca să mă păcălești! — a ridicat Maria tonul. — Îți dau bani, să fie clar: rezolvăm definitiv! Cum faci, nu mă interesează! Doriți, faceți avort, doriți, nașteți și-l păstrați, sau dați copilul la casa de copii! Dar să n-aibă Vasilică treabă deloc! Dacă-i puțin, lasă morala și zi cât trebuie! Ia să fie nevoie, iau credit pe numele soțului! — Mărie, dar nu vrei tu să… — a zis Elisabeta. — Eu, ca femeie cu frica lui Dumnezeu, nu-ți pot spune unde să te duci. Dar să vii cu asemenea ofertă, nici n-ai auzit de onoare! Așa că știi singură unde să te duci și ce să faci cu banii! — Hai să rezolvăm pașnic! — a spus Maria cu ciudă. — Mergi cu pace! — a răspuns Elisabeta. — Sau chem câinele pe tine! Nu era sigur dacă Maria și-a „salvat” băiatul, dar cât timp Elisabeta era furioasă, nici gând să lase Dănuța lângă Vasilică. Așa că avea timp să-și revină și să învețe mai departe. Iar dacă Elisabeta se răzgândea, urma ca Vasilică să fie deja plecat la facultate, la oraș. Orașul e mare! Poți să te pierzi și-n o sută de ani nu te găsește nimeni! Maria abia s-a stăpânit să nu-i smulgă coada Elizabetei: — Uite, mândră s-a găsit! Nici bani nu-i trebuie! Da’ tot eu am venit omenește! Și ea… „Chem câinele!” Ce mai… Cu așa femei nici la același ogor nu stai, că-ți sucă mințile! Dar Maria încă nu știa că povestea nu se terminase, ci abia începea. De fapt, începutul fusese mai de demult. Părinții află rar de necazurile copiilor la timp. De obicei, mult prea târziu. Și rămâne să speri că nu-i prea târziu ca să mai schimbi ceva. Când zvonul a ajuns la Maria, că Vasilică a lăsat-o gravidă pe Dănuța lui Elisabeta, a simțit că-i stă inima. — Să se lase băiatul meu de Dănuța aia? Dar ea… — ca să nu spună vreo prostie, s-a oprit — din familie cu mulți copii! Nimic de capul ei! Nu s-ar uita Vasilică la ea! — Așa se spune-n sat, — a zis tanti Ignătescu. — Nu crezi, întreabă pe oricine! Toți știu! Numai tu nu! Pe sub hohote de râs, Maria a intrat în casă. Nici bărbatul, nici băiatul nu erau acasă, plecați dimineața în pădure. Vin abia diseară. Maria trebuia să mai treacă prin treburi, dar nu-i stătea nimic în mână. Nu-i ieșea din cap ce aflase de la Ignătescu. Și ce veste proastă putea fi! — Dar ce ne trebuie nouă? Pentru cine? La ce? Cu nervii întinși până seara, Maria era la un pas de nebunie. Când a venit băiatul, l-a luat la întrebări: — Ce căutai tu? Nu-s destule fete cumsecade în sat? A trebuit ca Vasilică să recunoască. El voia măcar să apuce să plece la școala profesională, în satul vecin. Acolo, sigur nu-l găsea nimeni! Poate și scăpa de necaz! Dar furia mamei n-a putut s-o evite. Vasilică a început să plângă și să se confeseze, încercând să o înduplece. Nu era cine știe ce frumos, nici prea deștept, nici nu avea vreo statură specială. Nu era deloc popular printre fete. Dar vârsta și hormonii… îl zbuciumau, încât putea să urle! Ba băieții din sat îl mai tachinau, că rămâne burlac pe vecie. — Iar Dănuța, a fost de acord! — Da’ pe Dănuța o ia oricine, — s-a revoltat Maria. — Are spre douăzeci de ani, dar cavalerii fug de ea ca de ciumă! Băieți proști nu prea s-aventurează cu familia lor! Sunt vai de capul lor! Feciorii mulți, bărbatul bolnav! Cine-o ia pe Dănuța, toată viața îl va trage familia ei-n jos! — Mamă, e bună! E blândă și drăguță! — plângea Vasilică. — Da’ că-i urâtă, nu te-a deranjat? — a strigat Maria. — Cum ai putut… Vasilică s-a făcut roșu și a privit pe jos. — Doamne, ce noroc pe capul nostru! — și-a dus Maria mâna la inimă. — Am fost doar de câteva ori, — a șoptit Vasilică. — Nici nu trebuia mai mult! — a răspuns Maria supărată. — Rezultatul o să se vadă curând! Iar tu, peste un an ar trebui să dai admiterea la facultate! Cu copil pe cap, unde ajungi? O să te pună să plătești pensie alimentară! — Poate nu e de la mine? — a întrebat Vasilică cu speranță. — Mi-ar plăcea să cred, dar cine altcineva să o bage-n seamă, — a oftat Maria. — Oricum, dacă nu ne înțelegem, numai cu test ADN! De străini și de copii făcuți pe alții nu avem nevoie! — Ea jură că-mi rămâne fidelă, — a spus Vasilică. — Să speri că te-a mințit! — a bombănit Maria, luând cutia cu bani. — Grigore! Deja era pentru tatăl lui Vasilică, așa că băiatul s-a retras în camera lui. — Grigore, nu prea e… — a strigat Maria. — Sunt pe depozit, — a răspuns calm Grigore. — Peste o săptămână primim. Ai uitat? — Cum uit? Poate ne pierdem și mințile! — Maria a căzut în fotoliu, cu cutia în mână. — Ai auzit ce-a făcut Vasilică? — S-a făcut băiat mare! — a zâmbit Grigore. — Să strângem bani de nuntă? — Ești nebun?! Ce nuntă? Cu cine? — Maria aproape s-a înecat de revoltă. — Niciodată! O să plătim doar să scăpăm! Crezi că-i ajung o sută de mii? — De unde să știu? — a ridicat Grigore din umeri. — Acum e greu la Elisabeta, s-ar bucura și la-un leu! — Nu-i ajunge un leu, — a scuturat Maria capul. A numărat banii, a adunat cât e pe depozit. — Avem două sute de mii, — a zis într-un final. — Ofer prima dată o sută. Dacă se tocmește, dau două sute! Într-o săptămână avem cinci sute. Maria era mulțumită de strategie. — Să vin cu tine? — a întrebat Grigore. — Mai bine ai fi avut grijă de băiat și nu dădeam banii! — a bombănit Maria. — Mă descurc singură! *** Răspunsul Elisabetei nu aducea claritate, iar Dănuța nici nu se băga. Ea clar nu decidea nimic. Vasilică și-a trăit liniștit vacanța și s-a dus la școala profesională din satul vecin. I s-a interzis să se întoarcă înainte de vara viitoare. Dacă băiatul a plecat din sat, de ce să mai vorbești de el? Toți aveau ceva de spus de Dănuța, care umbla însărcinată, apoi a născut. Dar și Elisabeta era pusă la discuție. — Nici pensie alimentară nu a reușit să scoată de la Vasilică! Acum pun dinții pe raft! Elisabeta nu s-a lăsat și a răspuns că nu-i treaba nimănui! — Nu venim să cerșim la voi! Ne descurcăm noi! La sfârșitul lui iunie a reapărut Vasilică în sat. Dar părinții grijulii nu îl lăsau afară, urma să plece la oraș după examene; n-are rost să se arate! Îl așteaptă facultatea. Dar Vasilică le-a picat atât de rău, că nici la taxă n-a intrat. — Grigore, mergi la comisariat, vezi cum să-l trimiți în armată! — cerea Maria. — Dacă-l ia armata, uită tot! Poate la anul va reuși! N-a avut succes. Ba chiar l-au bătut pe Grigore, apoi i-au dat 15 zile. Când a revenit, a explicat cum poate Vasilică să scape de armată: — Trebuie să se însoare cu Dănuța și să recunoască copilul! Cât timp copilul n-are trei ani, are amânare! Asta, și dacă face încă unul cu Dănuța! Iarăși amânare! Și tot așa, până iese din vârstă! — Ți-au scos ultimul dram de minte?! — a protestat Maria. — Nici dușmanului nu-i doresc așa rude! — Atunci merge la armată! — a răspuns Grigore. Maria voia să-l țină pe băiat acasă, nu să-l însure cu Dănuța. Dar, cum se zice, n-avea altă opțiune. — Hai să mergem să ne umilim, — a cedat Maria. — Grigore, ia banii! Poate acceptă… — După ce te-a alungat? — a râs Grigore. — După ce a auzit ce s-a vorbit tot anul? Poate mai bine să-l ducem pe Vasilică în pădure, să stea acolo până face douăzeci și șapte! — Ia cutia și hai! — a comandat Maria.

Numai cu test ADN. De străini nu avem nevoie, – a decretat soacra

Numai o sută de mii de lei? a râs Luminita. Cam ieftin ai apreciat libertatea feciorului tău! Poate mai aduni și două sute de mii, ce zici?

Dacă trebuie, găsesc! a mormăit Marioara. Deci, ești de acord? Dacă totul ține doar de bani…

Marioara, zi tu drept, ai cugetat mult până să-mi faci oferta asta? s-a interesat Luminita. Lăsăm deocamdată discuția despre bani. Ca femeie, zi tu, din suflet!

Hai să nu facem morală! Marioara a strâmbat din nas cu obidă. Nimeni nu-i fără păcat! Tu, ca mama cu odrasle cât pentru două gospodării, ar trebui să pricepi ce se face pentru copil…

Deci, ai decis să mă cumperi la modul cel mai banal? a întrebat Luminita. Sau pe Doinita a mea? Că vai de noi, abia ne descurcăm, meriți bani ca să scap de necaz și totul să fie roz?

Asta după ce Vlad al tău mai întâi i-a pus gogoși în urechi fetei mele, a lăsat-o gravidă, iar acum…

Nici nu știu cum să spun. Ba fuge în tufe, ba la fusta mamei lui! Ca să-i adune altcineva după ieșirile lui artistice!

Luminita, să fim sincere! a zis Marioara. Vlad al meu abia are optsprezece ani. Unde să-l trimiți într-o familie cu copil? Trebuie să-și termine școala, să-și caute de muncă! Unde să-i dai povară, soție și copil pe cap?

Dar când i-a trecut gândul prima dată, n-a avut raționamentele astea, când se cățăra pe Doinita? a râs Luminita. Să se obișnuiască cu viața de adult și responsabil!

A făcut copil, să fie bun! Dacă nu, există instanță, pensie alimentară și… tot tacâmul!

Marioara a rămas cu gura căscată.

Să nu-ți zboare vreun corb înăuntru! a pufnit Luminita. Că dacă mă mișc de dimineață până noaptea târziu nu crede nimeni că n-am habar ce se petrece!

Nu vin să mă bat cu tine, am venit să rezolvăm treaba pașnic! a declarat Marioara, străduindu-se să-și revină. Și sunt dispusă să plătesc, așa, simbolic, pentru deranj!

Și pentru ce vrei să plătești? a întrebat Luminita. Pentru că Vlad al tău a lăsat-o gravidă pe Doinita? Pentru că o evită deja două luni la rând?

Sau pentru că Doinita să meargă la avort? Sau e avansul pentru pensie alimentară, după ce îi naște copilului?

Marioara s-a pierdut la atâtea opțiuni. Dar ultimul, cu alimentația, era cel care o speria cel mai rău.

Că-n orice moment îl poate prinde scurt pe băiatul ei și să răspundă…

Nu mă încâlci! Marioara a arătat insistent cu degetul. Îți propun bani reali ca să scăpăm de belea pe veci!

Cum îi rezolvi, nu-i treaba mea! Faceți avort, păstrați copilul, duceți-l la orfelinat!

Numai să nu-l implici pe Vlad, sub nicio formă! Dacă nu ajunge, nu ține lecții de bună-cuviință, zi cât vrei!

Ia că mă pun pe capul soțului și fac credit!

Marioara, să nu zic unde să te duci! a răspuns Luminita. Eu ca femeie de bun-simț, zic doar atât.

Iar tu, cu oferta ta, ai ratat lecția de decență!

Deci, știi exact unde să te duci și cât să stai acolo, cu tot cu banii aduși!

Luminita, hai să fim civilizate! a rostit cu necaz Marioara.

Du-te cu pace! a răspuns Luminita. Altminteri dau câinele pe tine!

Nu era clar dacă Marioara și-a salvat fiul, dar cât timp Luminita era foc și pară, Doinita nu călca pe lângă Vlad.

Deci Vlad avea timp să-și revină și să se ocupe liniștit de școală.

Dacă Luminita se răzgândea, urma să dispară și Vlad îl trimiteau la facultate în oraș.

Iar orașul e oraș! Poți să te ascunzi trei vieți acolo, nu te află nici la parastasul străbunicului!

Marioara abia s-a abținut să nu-i smulgă Luminitei codițele:

Auzi la ea, fițoasa! Întoarce nasul la bani!

Și asta după ce am venit cu intenții bune! Dar ea mă amenință cu câinele! Îți vine să râzi!

Nu stai pe același ogor cu una ca ea, te răsucește pe toate părțile!

Dar pe atunci Marioara nici nu bănuia că povestea abia începea și nu se termină aici.

De fapt, a început ceva mai de mult.

Părinții află de necazurile copiilor rareori la timp. De obicei, mult mai târziu decât speri. Și ai parte de emoții cu speranța că nu-i prea târziu să mai repari ceva.

Când Marioarei i-a cântat o babă la gard că Vlad al ei a lăsat-o gravidă pe Doinita Luminitei, mai să-i stea inima.

Să se ia Vlad al meu de Doinita? Dar ea e… ca să nu spună prostii, a schimbat registrul din familie cu vârful la număr! N-are nimic de moștenit! Hai să nu credem că Vlad s-ar arunca la ea!

Eu zic ce am aflat, a rostit Tanti Zoica. Dacă nu mă crezi, întreabă satul! Deja toți știu, numai tu mai n-ai aflat!

Printre râsete hârcaite, Marioara s-a refugiat în casă. Nici bărbat, nici fecior acasă, plecați la pădure. Promiseseră să revină seara.

Marioara trebuia să facă treburi prin casă, dar îi căzuse tot din mână. Gândul la ce adusese Zoica nu-i dă pace.

Și vestea era cât casa!

Dar ce să fac? Unde să alerg? La cine să mă plâng? N-ai cu cine și nici pentru ce!

Chinuindu-și nervii până seara, Marioara era cât pe ce să-și piardă mințile. Cum a venit Vlad, l-a luat cu asalt:

Pe unde umbli? N-ai găsit altă fată ca lumea în satul ăsta?

A trebuit Vlad să recunoască. El spera să tragă de vacanță și să fugă la școala din satul vecin.

Acolo nu-l găsesc, poate scapă!

Dar de mânia mamei nu scapi.

Vlad a scos o lacrimă și s-a pus pe mărturisiri, încercând să se facă milă.

Nu era Vlad vreun Făt-Frumos. Nici la cap nu strălucea. Nici trup de atletic, popularitate zero printre fete.

Dar era tânăr cu hormonii zbârnâind! Și mai râdeau băieții că rămâne burlac pe viață.

Doinita a fost de acord!

Doinita se aruncă la orice băiat cu pantaloni! s-a revoltat Marioara. Are aproape douăzeci de ani și băieții o evită ca pe ciumă!

Puțini riscă să se lege la cap cu neamul lor! Săraci lipiți! Copii mulți și bărbat bolnav!

O iei pe Doinita, de-ai să muncești o viață întreagă pentru toată familia ei!

Mama, e bună! E sufletistă și blândă! a zis Vlad, înecat de lacrimi.

Că-i mai urâtă ca noaptea, nu te-a deranjat? a strigat Marioara. Cum ai…

Vlad s-a înroșit și a tăcut.

Vai de mine, ce noroc pe capul nostru! Marioara s-a apucat de inimă.

Au fost doar de câteva ori, a zis Vlad, cu ochii-n pământ.

Nici nu-ți trebuia mai multe! a răspuns Marioara. Rezultatul, uite-l, iese pe ușă!

Tu la anul trebuie să dai la facultate! Unde mergi cu copil? Te trezești cu pensie alimentară!

Poate nu e de la mine? a sperat Vlad.

Dacă ar fi vreun altul, să tot cred! a oftat Marioara. Oricum, dacă nu se rezolvă altfel, facem test ADN! De crescut copii străini, nu avem nevoie!

Ea zicea că-mi va fi credincioasă, Vlad a mormăit.

Să speri că te-a păcălit! a zis Marioara, scotocind după cutia de bani. Grigore!

Asta pentru tatăl lui Vlad, așa că băiatul a făcut rapid pasul în camera alăturată.

Grigore, aici e cam sărăcie! a strigat Marioara.

Ei, e pe depozit! a răspuns Grigore. Mai are o săptămână. Ai uitat?

Cum să uiți, cu toate astea pe cap! Marioara s-a prăvălit pe fotoliu cu cutia în brațe. Ai auzit ce-a făcut Vlad al nostru?

S-a făcut băiat mare! s-a amuzat Grigore. Pregătim de nuntă?

Te-ai scrântit la cap? Ce nuntă? Cu cine? Marioara s-a scăpat la nervi. Niciodată-n viață! Plătim să scăpăm! Crezi că Luminitei îi ajunge o sută de mii de lei?

De unde să știu? a ridicat din umeri Grigore. Cât e acolo, e bine și-așa!

De un leu nu te înțelegi! a clătinat din cap Marioara.

A numărat banii, apoi a calculat economiile.

Poftim, avem două sute de mii. Dau întâi o sută. Dacă începe să se tocmească, dau două sute. Dacă se face o săptămână și nu ajunge, vor fi cinci sute.

Marioara a dat din cap, mulțumită de socoteala ei.

Să vin și eu? a întrebat Grigore.

De-ai fi băgat de seamă la fecior, n-ajungeam să plătim! a mormăit Marioara. Mă descurc singură!

***

Răspunsul Luminitei nu lămurea nimic, iar pe Doinita nu avea rost s-o întrebi. Oricum nu decidea nimic.

Vlad a terminat vacanța liniștit și a mers la școala sa din sat. Interdicție totală de a reveni până vara viitoare.

Cum eroul principal a dispărut din sat, au început bârfele despre Doinita, care a mers însărcinată, apoi a născut. Și de Luminita s-a tot vorbit.

N-a fost în stare să-l oblige pe Vlad să plătească pensie! Acum să se descurce cum poate!

Luminita, auzind astfel de vorbe, răspundea:

Nu-i treaba voastră, măi! De milă să nu ne cereți! Ne descurcăm singure!

Până la sfârșitul lui iunie, Vlad a reapărut în sat. Cu părinți prevăzători, ce nu-l lăsau din casă, știa că tot va pleca la oraș după examene, facultatea-l așteaptă.

Dar Vlad a picat examenele mai prost ca legătura de ceapă!

Grigore, du-te la centrul de recrutări și vezi cum îl amâni pentru armată! Marioara insista. Dacă-l ia armata, uită tot! Poate la anul intră la facultate!

De amânat, n-a ieșit deloc. Grigore, după scandal, a trecut pe la spital, pe la poliție, primele zece coaste și și-a luat tot pachetul de sancțiuni.

Când s-a întors, i-a explicat rezolvarea pentru Vlad:

Să-l însorim cu Doinita și să recunoască copilul! Trei ani, cât are copilul, are amânare! Și peste trei ani, mai face unul iar amânare! La final, scapă de vârsta de recrutare!

Ți-au bătut ultimele neuroni? a sărit Marioara. Doar dușmanilor le doresc asemenea neamuri!

Atunci merge la armată! a răspuns Grigore.

Să-l trimită în armată era groaza cea mare pe capul Marioarei, mai mare decât însurătoarea cu Doinita. Dar, vorba aia, ce-i de făcut?

Mergem cu ploconul! s-a dat Marioara bătută. Grigore, ia banii din cutie! Poate se îndură…

După ce te-a trimis acasă? a râs Grigore. După ce-a auzit toate bârfele un an de zile?

Poate să-l lăsăm să facă armata! Să nu ajungem să ne bârfească Luminita peste tot!

Ne punem în genunchi, și tu la fel! a concluzionat Marioara. Cerem, rugăm!

Nu cred, Marioara, că Luminita va fi de acord. Poți să mă tai în două, nu cred! Mai bine îl trimitem pe Vlad în pădure, să stea acolo până face douăzeci și șapte de ani!

Ia cutia și hai! a dat ordin Marioara.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

one + 9 =

Doar cu testul ADN. De străini nu avem nevoie, – a declarat soacra. — Numai o sută de mii?! — a zâmbit ironic Elisabeta. — Cam ieftin ai evaluat libertatea băiatului tău! Poate aduni și două sute de mii? — Dacă trebuie, adun, — a mormăit Maria. — Deci, ești de acord? Dacă totul depinde doar de preț… — Mărie, sincer, cât timp te-ai gândit până să-mi propui asta? — s-a interesat Elisabeta. — Lasă discuția despre bani pentru mai târziu! Ca femeie, ce zici? — Hai să nu facem morală — a oftat Maria nemulțumită — nimeni nu-i fără păcate! Și tu, ca mamă cu mulți copii, ar trebui să pricepi că pentru copilul tău… — Deci, ai vrut să mă cumperi, pur și simplu? — a întrebat Elisabeta. — Sau pe Dănuța mea? Ce, crezi că suntem vai de capul nostru și dacă arunci niște bani totul se rezolvă miraculos? Că al tău Vasilică i-a făcut promisiuni Dănuței, a lăsat-o însărcinată, și acum… Sincer, nici nu știu cum să zic. Ori a fugit în tufiș, ori s-a pitit sub fusta mamei! Să-i strângă cineva mizeria după el! — Elisabeta, să fim sincere, — a zis Maria. — Vasilică e abia major! Ce familie și ce copil pentru el? Trebuie să învețe! Să-și găsească un serviciu! Unde să ajungă, dacă are povară pe cap: familie cu copil? — De ce nu se gândea la asta când se lua de Dănuța mea? — a râs Elisabeta. — Acum să învețe ce-i responsabilitatea și viața de adult! A făcut copil, să aibă grijă! Sau, există și alte variante: procese, pensie alimentară… Maria a rămas cu gura căscată. — O să zboare ciorile! — a pocnit Elisabeta. — Doar pentru că mă agit de dimineață până seara, nu înseamnă că nu știu ce-i la mine acasă! — N-am venit să mă cert cu tine, ci să rezolvăm frumos! — a spus Maria, după ce s-a stăpânit. — Sunt gata să plătesc, să zicem, deranjul. — Pentru ce crezi că trebuie să plătești? — a întrebat Elisabeta. — Pentru că Vasilică a lăsat-o gravidă pe Dănuța? Sau pentru că de două luni fuge de ea? Sau pentru că Dănuța să facă avort? Ori asta-i prima rată pentru pensie alimentară, când o să nască? Maria s-a crispat la lista asta, mai ales ultimul punct n-o încânta deloc. Căci oricând fiul ei putea fi chemat la răspundere! — Nu-ncerca să mă păcălești! — a ridicat Maria tonul. — Îți dau bani, să fie clar: rezolvăm definitiv! Cum faci, nu mă interesează! Doriți, faceți avort, doriți, nașteți și-l păstrați, sau dați copilul la casa de copii! Dar să n-aibă Vasilică treabă deloc! Dacă-i puțin, lasă morala și zi cât trebuie! Ia să fie nevoie, iau credit pe numele soțului! — Mărie, dar nu vrei tu să… — a zis Elisabeta. — Eu, ca femeie cu frica lui Dumnezeu, nu-ți pot spune unde să te duci. Dar să vii cu asemenea ofertă, nici n-ai auzit de onoare! Așa că știi singură unde să te duci și ce să faci cu banii! — Hai să rezolvăm pașnic! — a spus Maria cu ciudă. — Mergi cu pace! — a răspuns Elisabeta. — Sau chem câinele pe tine! Nu era sigur dacă Maria și-a „salvat” băiatul, dar cât timp Elisabeta era furioasă, nici gând să lase Dănuța lângă Vasilică. Așa că avea timp să-și revină și să învețe mai departe. Iar dacă Elisabeta se răzgândea, urma ca Vasilică să fie deja plecat la facultate, la oraș. Orașul e mare! Poți să te pierzi și-n o sută de ani nu te găsește nimeni! Maria abia s-a stăpânit să nu-i smulgă coada Elizabetei: — Uite, mândră s-a găsit! Nici bani nu-i trebuie! Da’ tot eu am venit omenește! Și ea… „Chem câinele!” Ce mai… Cu așa femei nici la același ogor nu stai, că-ți sucă mințile! Dar Maria încă nu știa că povestea nu se terminase, ci abia începea. De fapt, începutul fusese mai de demult. Părinții află rar de necazurile copiilor la timp. De obicei, mult prea târziu. Și rămâne să speri că nu-i prea târziu ca să mai schimbi ceva. Când zvonul a ajuns la Maria, că Vasilică a lăsat-o gravidă pe Dănuța lui Elisabeta, a simțit că-i stă inima. — Să se lase băiatul meu de Dănuța aia? Dar ea… — ca să nu spună vreo prostie, s-a oprit — din familie cu mulți copii! Nimic de capul ei! Nu s-ar uita Vasilică la ea! — Așa se spune-n sat, — a zis tanti Ignătescu. — Nu crezi, întreabă pe oricine! Toți știu! Numai tu nu! Pe sub hohote de râs, Maria a intrat în casă. Nici bărbatul, nici băiatul nu erau acasă, plecați dimineața în pădure. Vin abia diseară. Maria trebuia să mai treacă prin treburi, dar nu-i stătea nimic în mână. Nu-i ieșea din cap ce aflase de la Ignătescu. Și ce veste proastă putea fi! — Dar ce ne trebuie nouă? Pentru cine? La ce? Cu nervii întinși până seara, Maria era la un pas de nebunie. Când a venit băiatul, l-a luat la întrebări: — Ce căutai tu? Nu-s destule fete cumsecade în sat? A trebuit ca Vasilică să recunoască. El voia măcar să apuce să plece la școala profesională, în satul vecin. Acolo, sigur nu-l găsea nimeni! Poate și scăpa de necaz! Dar furia mamei n-a putut s-o evite. Vasilică a început să plângă și să se confeseze, încercând să o înduplece. Nu era cine știe ce frumos, nici prea deștept, nici nu avea vreo statură specială. Nu era deloc popular printre fete. Dar vârsta și hormonii… îl zbuciumau, încât putea să urle! Ba băieții din sat îl mai tachinau, că rămâne burlac pe vecie. — Iar Dănuța, a fost de acord! — Da’ pe Dănuța o ia oricine, — s-a revoltat Maria. — Are spre douăzeci de ani, dar cavalerii fug de ea ca de ciumă! Băieți proști nu prea s-aventurează cu familia lor! Sunt vai de capul lor! Feciorii mulți, bărbatul bolnav! Cine-o ia pe Dănuța, toată viața îl va trage familia ei-n jos! — Mamă, e bună! E blândă și drăguță! — plângea Vasilică. — Da’ că-i urâtă, nu te-a deranjat? — a strigat Maria. — Cum ai putut… Vasilică s-a făcut roșu și a privit pe jos. — Doamne, ce noroc pe capul nostru! — și-a dus Maria mâna la inimă. — Am fost doar de câteva ori, — a șoptit Vasilică. — Nici nu trebuia mai mult! — a răspuns Maria supărată. — Rezultatul o să se vadă curând! Iar tu, peste un an ar trebui să dai admiterea la facultate! Cu copil pe cap, unde ajungi? O să te pună să plătești pensie alimentară! — Poate nu e de la mine? — a întrebat Vasilică cu speranță. — Mi-ar plăcea să cred, dar cine altcineva să o bage-n seamă, — a oftat Maria. — Oricum, dacă nu ne înțelegem, numai cu test ADN! De străini și de copii făcuți pe alții nu avem nevoie! — Ea jură că-mi rămâne fidelă, — a spus Vasilică. — Să speri că te-a mințit! — a bombănit Maria, luând cutia cu bani. — Grigore! Deja era pentru tatăl lui Vasilică, așa că băiatul s-a retras în camera lui. — Grigore, nu prea e… — a strigat Maria. — Sunt pe depozit, — a răspuns calm Grigore. — Peste o săptămână primim. Ai uitat? — Cum uit? Poate ne pierdem și mințile! — Maria a căzut în fotoliu, cu cutia în mână. — Ai auzit ce-a făcut Vasilică? — S-a făcut băiat mare! — a zâmbit Grigore. — Să strângem bani de nuntă? — Ești nebun?! Ce nuntă? Cu cine? — Maria aproape s-a înecat de revoltă. — Niciodată! O să plătim doar să scăpăm! Crezi că-i ajung o sută de mii? — De unde să știu? — a ridicat Grigore din umeri. — Acum e greu la Elisabeta, s-ar bucura și la-un leu! — Nu-i ajunge un leu, — a scuturat Maria capul. A numărat banii, a adunat cât e pe depozit. — Avem două sute de mii, — a zis într-un final. — Ofer prima dată o sută. Dacă se tocmește, dau două sute! Într-o săptămână avem cinci sute. Maria era mulțumită de strategie. — Să vin cu tine? — a întrebat Grigore. — Mai bine ai fi avut grijă de băiat și nu dădeam banii! — a bombănit Maria. — Mă descurc singură! *** Răspunsul Elisabetei nu aducea claritate, iar Dănuța nici nu se băga. Ea clar nu decidea nimic. Vasilică și-a trăit liniștit vacanța și s-a dus la școala profesională din satul vecin. I s-a interzis să se întoarcă înainte de vara viitoare. Dacă băiatul a plecat din sat, de ce să mai vorbești de el? Toți aveau ceva de spus de Dănuța, care umbla însărcinată, apoi a născut. Dar și Elisabeta era pusă la discuție. — Nici pensie alimentară nu a reușit să scoată de la Vasilică! Acum pun dinții pe raft! Elisabeta nu s-a lăsat și a răspuns că nu-i treaba nimănui! — Nu venim să cerșim la voi! Ne descurcăm noi! La sfârșitul lui iunie a reapărut Vasilică în sat. Dar părinții grijulii nu îl lăsau afară, urma să plece la oraș după examene; n-are rost să se arate! Îl așteaptă facultatea. Dar Vasilică le-a picat atât de rău, că nici la taxă n-a intrat. — Grigore, mergi la comisariat, vezi cum să-l trimiți în armată! — cerea Maria. — Dacă-l ia armata, uită tot! Poate la anul va reuși! N-a avut succes. Ba chiar l-au bătut pe Grigore, apoi i-au dat 15 zile. Când a revenit, a explicat cum poate Vasilică să scape de armată: — Trebuie să se însoare cu Dănuța și să recunoască copilul! Cât timp copilul n-are trei ani, are amânare! Asta, și dacă face încă unul cu Dănuța! Iarăși amânare! Și tot așa, până iese din vârstă! — Ți-au scos ultimul dram de minte?! — a protestat Maria. — Nici dușmanului nu-i doresc așa rude! — Atunci merge la armată! — a răspuns Grigore. Maria voia să-l țină pe băiat acasă, nu să-l însure cu Dănuța. Dar, cum se zice, n-avea altă opțiune. — Hai să mergem să ne umilim, — a cedat Maria. — Grigore, ia banii! Poate acceptă… — După ce te-a alungat? — a râs Grigore. — După ce a auzit ce s-a vorbit tot anul? Poate mai bine să-l ducem pe Vasilică în pădure, să stea acolo până face douăzeci și șapte! — Ia cutia și hai! — a comandat Maria.
“Ostarjet ćeš sam!” – čula sam od jednog muškarca.