Tata a venit după 24 de ani cu bomboane ieftine și o cafea solubilă
Sincer, am crezut mereu că asemenea întâmplări sunt doar bășcălii de pe internet. Dar nu, viața mea bate netul la faza asta.
Aveam vreo 6 ani când tata ne-a lăsat baltă pe mine, pe mama și pe cele două surori ale mele, gemene și mici cât niște gogoși calde. Fix așa, peste noapte, de parcă s-a dus să cumpere pâine și a uitat să se întoarcă. Mult timp mama încerca să-i găsească scuze, îmi șușotea că tatăl tău este într-o delegație. Dar eu, la vârsta aia, deja simțeam că-i mai mult praf în ochi decât plecat cu treabă. Când a văzut că nu mai ține vrăjeala, a oftat și mi-a spus: Tata nu mai e cu noi. S-a dus!.
Nu pot zice că la vârsta aia pricepeam eu toate complicațiile oamenilor mari, dar tare ciudat mi se părea. M-am supărat pe tata și mă tot imaginam că o să apară într-o zi pe uliță. Evident, n-a revenit niciodată. Mama nu s-a mai măritat, a stat cu capul la mine și la surorile mele. Greu, dar cum altfel? Cine vrei să ia o femeie divorțată cu trei copii la țară? A trecut timpul, iar eu, uite, am ajuns și eu nevastă, cu bărbat, cu copii de toată frumusețea, tot într-un sat, să fie tradiția satului respectată. Avem o gospodărie mititică și-un măr tânăr, dar harnic: livezi de meri cât vezi cu ochii. Încet-încet, începe să aducă și ceva bani la casă.
Acum câteva luni, primesc un apel de la un număr străin. Un bărbat pe care nu-l cunoșteam mă roagă să ne vedem urgent. Ba chiar lasă de înțeles că vrea să cumpere mere cu tirul, așa, la kilogram. Cum să nu fiu de acord? Mă rog, ne-am văzut în livadă îmi apare în față un bărbat chel și cam rotofei, cu privirea aia de om care a pierdut trenul vieții. Îmi zâmbește, scoate din sacoșă o pungă. O deschid: bomboane ieftine, de-alea care se lipesc de măsele, și o cutie de cafea solubilă cât să-ți facă amar stomacul.
Eram gata să-l întreb dacă a încurcat adresa, dar el mă fulgeră cu replica:
Eu sunt tatăl tău.
Parcă mi-a căzut cerul în cap. N-am știut ce să mai zic, așa că am scăpat fără filtru:
Ai fost la pușcărie?
Nu, zice el, oarecum jignit.
Vrei să cumperi mere?
Nici vorbă.
Atunci, drum bun la revedere!
Drum bun…
A lăsat sacoșa pe o bancă, dar am fugit după el și i-am înapoiat minunățiile de doi lei. Chiar eram curioasă ce credea că o să obțină. M-am dus iute acasă, am anunțat surorile că poate vine șocul vieții și la ele și n-am greșit, s-a oprit și la ele, tot cu aceleași dulciuri și cafea de piață. Vai, doamne, după 24 de ani vii cu bomboane lipicioase și cafea ieftină? Explică-mi și mie, că poate nu pricep eu subtilitățile relațiilor părintești!
