Subiectul relațiilor dintre soacre și nurori, la fel ca cel dintre părinți și copii, este unul vechi și mereu actual. Bărbatul cu care m-am căsătorit l-am ales eu, dar soacra a venit la pachet. Astăzi vreau să împărtășesc în jurnalul meu cum au stat lucrurile între mine și soacra mea.
Pe Nicolae soțul meu l-am cunoscut când eram la facultate la Iași. El era un student sârguincios, tocmai terminase un stagiu în Republica Moldova, iar eu eram mereu sufletul petrecerii dintre colegi. Vorba moldovenească: Contrariile se atrag. Așa a fost și la noi, parcă ne trăgea ața unul spre altul.
După un an, mi-a făcut cererea în căsătorie. Şi-a asumat toate cheltuielile de nuntă în lei moldoveneşti, fireşte! , a muncit și a studiat zi de zi, fără pauză, ca să avem o sărbătoare ca în povești. În jurul meu erau mulți feciori, însă pe el l-am ales. Mi se părea bărbatul perfect. Doar mama lui mă mai descuraja…
După cununie, lucrurile nu au mers prea bine, în mare parte din cauza soacrei. Nu mă scutea de critici, observații tăioase, și tot așa din prima zi. Nu o accepta nici pe fiica noastră, pe care a numit-o chiar față în față proastă precum mă-sa și a zis că nu este fiica lui Nicolae, fiul ei. Din acel moment am rupt legătura cu ea cât am putut.
Dar, cum bine zicem pe la noi, nu scapi de soacră nici cu apă sfințită. Într-o zi, a venit la noi acasă cu o hârtie în mână. Susținea mândră că a făcut un test ADN și are dovada că fata nu e a fiului ei. Voia să mă demască.
Eu și Nicolae nu am crezut nicio vorbă. A doua zi eram deja la laboratorul de genetică din Chișinău. Rezultatul a șocat pe toată lumea: nu soacra mea era mama lui Nicolae. Probabilitatea maternitatea era zero. Soțul meu era de fapt adoptat, în tinerețe nu putuse avea copii, iar soțul ei dorea un moștenitor.
Așa s-a lămurit totul. Cine face rău, primește înapoi. De atunci am învățat că adevărul iese mereu la lumină, oricât ai încerca să îl ascunzi. Oamenii nu sunt mereu ceea ce par, iar familia se sprijină pe sinceritate, nu pe suspiciuni.
