Noi, eu și soțul meu, avem un singur copil un băiat mare, care deja are familia lui. Am ajuns și bunici, ce să mai niște domni respectabili.
Eu am crescut pe vremea lui Ceaușescu, iar la peste 30 de ani, când am făcut nuntă, lumea mă trata ca pe o moară stricată adică, bătrână fată. Se știe, atunci dacă nu aveai copii, parcă erai ciudat de tot, ca și cum ai fi avut buba în frunte.
Ei bine, noi ne-am gândit cu mintea la cap: avem un băiat, ajunge! Fiind oameni școliți, am realizat că un copil costă și nu puțin. Cu cât sunt mai mulți, cu atât portofelul plânge mai tare. La leul nostru, nici gând de cheltuieli mai fără rost.
Am crescut băiatul, i-am pus cartea în mână, de viață i-am făcut rost. Zicem că am făcut treburi bune.
Dar băiatul meu… zici că trăiește pe altă planetă. Abia ce-a făcut nunta, hop și nevasta lui, Cosmina, însărcinată și pe urmă a venit nepoțelul. Tinerii n-aveau apartamentul lor, așa că au luat credit la bancă. Salariile abia ajungeau, dar mergea treaba, lunar, tot plătim. Și când mă trezesc, aud că Cosmina e iarași însărcinată. Normal, io m-am apucat să îi întreb: Oameni buni, cum vă descurcați cu doi copii și credit la bancă? S-au supărat, au zis că se descurcă. Am răspuns, ca moldoveanca isteață: Dacă reușiți, Dumnezeu cu mila!
Au dus-o o vreme. Dar, cum e soarta românului, Cosmina n-a mai putut lucra, băiatul a primit papucii de la serviciu. Ce să facă? S-au mutat în apartamentul nostru, cel pe care îl dădeam în chirie. Soțul meu, Gheorghe, a zis: Hai că îi ajutăm la credit. Un an de zile am tot plătit ratele, ce să zic, credeam că-s mama eroină. Dar nu, n-a fost așa.
Recent am aflat: jumătate de an nu s-a mișcat nimic rate neplătite! Unde s-au evaporat banii? Gheorghe deja s-a făcut roșu la față: că nu mai are nervi cu ei. Eu am rămas de-a dreptul uluită. Sincer, nu mai știu ce să zic și ce să fac. Noi i-am ajutat și ei stăteau întinși ca pe prispă și își făceau vacanța pe spinarea noastră. Acuma, ce să faci? Să te apuci de băut chișleag?







