– Andrei, înțelegi ce ai făcut? directoarea adjunctă, Doamna Maria Nicolae, își aranja grăbită coafura deranjată. Tocmai în cap o lovise rucsacul pe care Andrei îl șuta vesel prin coridor. Așa ceva nu mai merge! Crezi că dacă te-am iertat o dată, asta înseamnă că te vom ierta mereu? Bătaie, întreruperea orei… coafura mea!
– Eu încercă Andrei să răspundă, dar se blocă imediat. Ce putea spune? Că Mihai, colegul pe care-l bătuse, merita? Că ora de biologie era insuportabil de plictisitoare? Că era mai distractiv să-și arunce rucsacul decât să repete formule la matematică?
Îi iertaseră tot până acum, pentru că fusese un elev model. Până în clasa a șasea. Dar răbdarea profesorilor era epuizată.
– Ți-ai lovit colegul. Așa ceva este inadmisibil! continuă Doamna Maria Nicolae, lovind cu unghia lungă în teancul de dosare de pe birou.
– Dar el a fost cel care a sărit primul la bătaie încercă Andrei să se apere.
– Colegii tăi povestesc altceva. Spun că i-ai aruncat lucrurile de pe bancă.
Le aruncase. De fapt, nici măcar nu-și mai amintea de ce o făcuse.
– L-ai lovit, ai provocat o bătaie Și apoi, ca să completezi totul, ai decis să întrerupi ora de biologie, aruncând manuale, ai supărat-o pe Doamna Valentina Popa apropo, să nu uiți să îți ceri scuze ulterior! Și, de parcă asta n-ar fi fost de ajuns, ai făcut spectacol în hol, șutând rucsacul acela și speriind copiii mai mici! Și nu era rucsacul tău, apropo. Se opri să inspire adânc. De ce ai numai note de patru acum? Tu erai un elev bun Andrei, mă faci să fiu tare dezamăgită de tine. Îți dai seama?
Andrei încuviință din cap.
Știa că a dezamăgit. Însă era rușinat? Nu prea. Mai degrabă, se simțea bine că, în sfârșit, cineva îi dădea atenție.
– Și asta nu e tot, continuă doamna Maria Nicolae, lovind din nou cu stiloul în birou. Loredana, mama ta, e deja aici. Și va trebui să-i spun exact aceleași lucruri. Nu avem altă variantă decât să chemăm părinții.
Loredana deja auzise câteva lucruri, chiar înainte să intre în birou. Ce putea să zică? Era șocată de comportamentul fiului ei.
– Bună ziua, salută ea, așezându-se lângă Andrei. Simțea o jenă apăsătoare. Să fie certată ca un copil.
Directoarea adjunctă spera că măcar mama lui Andrei va putea să aibă o influență asupra lui.
– Bună ziua, Doamna Loredana, bună ziua. Deși, sincer, nu pot spune că e chiar o bună zi oftă directoarea, începând să enumere cu oboseală toate prostiile făcute de Andrei.
Loredana doar încuviință și promitea că va avea o discuție foarte serioasă acasă.
– Îmi cer scuze în numele lui, Doamna Maria Nicolae, încercă Loredana cu o voce ușor tremurată. O să discut cu el. Vă asigur că așa ceva nu se va mai întâmpla
– Discutați, Doamnă Loredana. Neapărat faceți asta, spuse directoarea. Eu nu mai știu ce să zic.
Deși, sincer, nimeni nu mai credea că situația s-ar rezolva.
Ajunși acasă, Loredana se așeză lângă Andrei, vorbind rar, cu o voce blândă, aproape rugătoare.
– Andrei, draga mea, spune-mi ce se întâmplă. De ce te comporți așa? îl întrebă ea. Andrei, la fel ca în biroul directoarei, evita să o privească, privind undeva în gol.
– Ce vrei să spui? întrebă el, dar în tonul lui era ceva ce-o făcu pe Loredana să-l îngrijoreze și mai tare.
Într-adevăr, ce? Venea acasă cu note proaste, disciplina lui era la pământ…
– Andrei, mă refer la tot. Comportamentul tău la școală, notele tale, gesturile tale. Nu ești tu. Ai devenit agresiv.
Loredana nu-și putea imagina că fiul ei, cândva atât de cuminte, ajunsese să aibă probleme la școală.
– Poate că așa vă forțez să mă băgați în seamă, răspunse Andrei, întorcându-se spre mama sa. Iar în ochii lui, Loredana văzu pentru prima dată ceva neașteptat.
– Ce înseamnă asta? Despre ce vorbești? Te ignor în vreun fel? Îți pun mereu întrebări, mă interesează școala ta, prietenii tăi… Chiar am fost împreună la un escape room recent! Cum să spui că nu-mi pasă?
Da, Loredana lucra mai mult acum și era mai puțin acasă. Dar și era normal acum ea era singura care-l întreținea, din moment ce fostul soț abia îi trimitea câțiva lei pe lună.
– Mama, nu m-ai auzit o întrerupse Andrei. Am parte de atenție, dar nu de genul ăla. Eu vreau să fim iar toți trei, vreau ca voi doi să fiți împreună. Vreau să mergem undeva toți ca o familie. Nu-mi place cum s-a schimbat totul…
Știa că va veni acest moment. Știa că va trebui să discute despre asta într-o zi. Dacă Andrei ar fi fost mai mic, poate era mai simplu…
– Dragul mamei, eu și tatăl tău Am decis că așa e mai bine, încercă să-i explice ea, cuvintele alese cu grijă, Amândoi am luat această decizie. Poți să-l vezi pe tatăl tău oricând dorești. Dar noi, ca familie, nu vom fi din nou împreună.
– Nu! se revoltă Andrei, clătinând din cap. Am auzit când a venit noaptea aceea acasă, când te-a rugat să-l primești înapoi, iar tu nu ai vrut! De ce nu-l lași să se întoarcă? Totul e din cauza ta!
Cum îi putea explica?
Cum să-i spună fiului ei că tatăl, pe care el îl iubea atât de mult, o trădase ani la rând, având o altă familie? Ea și Daniel căzuseră de comun acord că Andrei nu trebuia să afle vreodată. Relația lor era treaba lor. Andrei avea dreptul să-i iubească pe amândoi, indiferent ce s-ar fi întâmplat.
Dar acum Andrei declanșase singur această conversație, iar Loredana urma să fie considerată cea rea.
– Andrei, nu e atât de simplu începu ea. Uite, gândește-te. Dacă ai fi prieten cu cineva care te dezamăgește, ai putea continua acea prietenie?
– Mama, te rog, nu vorbi cu mine de parcă aș fi un copil. Compari o prietenie cu familia? De ce nu poți să te împaci cu el? Mint când spui că amândoi ați decis asta! Minți! L-ai dat tu afară! Și până nu te împaci cu tata, mă voi comporta ca azi… Chiar mai rău!
Și cu aceste cuvinte, Andrei plecă în cameră și încui ușa.
Loredana rămase singură, ținându-se de cap. Șantaj. Fiul ei de doisprezece ani începuse să o manipuleze.
– Nu-l pot primi, Andrei… șopti ea în gol. N-ai de unde să știi…
Nu voia să spună nimic despre trădarea lui Daniel. Aceasta era povara ei. Fiul ei nu trebuia să-și privească tatăl ca pe un trădător. Să-l respecte.
– Dar pe mine… se pare că nu mă mai iubești.
Weekendul trecu în tăcere. Loredana încercă să refacă legătura, dar Andrei o respingea.
Luni dimineața, măcar reușise să-l trimită la școală.
Iar duminica următoare, Andrei ceru să-și vadă tatăl.
