Un gust amar
S-a terminat, nu va fi nici o nuntă între noi! a strigat Doina.
Stai, ce s-a întâmplat? a întrebat dezorientat Petru totul părea în regulă!
În regulă? a zâmbit amar Doina. Da, sigur, în regulă. Numai că s-a oprit câteva clipe, gândindu-se febril cum să-i spună Dar până la urmă a spus adevărul crud: Îți miros urât ciorapii! Nu sunt pregătită să respir așa toată viața!
Chiar așa i-ai spus? a rămas fără grai mama Doinei când aceasta i-a povestit că vrea să retragă actele pentru cununie incredibil!
De ce? a ridicat din umeri fosta mireasă. E adevărul. Să nu-mi spui că tu n-ai observat.
Cum să nu s-a înroșit mama dar e rușinos. Eu credeam că-l iubești. E un băiat cumsecade. Ciorapii se rezolvă asta.
Și cum anume? Să-l învăț să-și spele picioarele? Să-i amintesc să-și schimbe șosetele şi să dea cu deodorant? Mamă, te auzi? Eu mă măritam, nu-l adopteam ca pe un copil mare!
Atunci, de ce ai mers cu el atât de departe? De ce ai depus actele?
Din cauza ta, mămico! Petru e băiat bun, îmi place mult de el nu-s cuvintele tale? Sau: Ai deja douăzeci și șapte de ani, nu mai e vreme de așteptat, fă-mă bunică. Ce taci?
Doina, n-am știut că mai ai dubii. Credeam că e ceva serios între voi a oftat mama. Și știi ceva? Acum văd că nu m-am înșelat: ai gândit bine și ai decis. Dar mirosul de ciorapi parcă e prea de tot. Nu ești tu asta!
Așa am vrut, mamă. Să-i fie clar, fără cale de întoarcere. Să nu existe vreo urmă de speranță…
***
La început, Petru i-a părut Doinei hazliu și puțin caraghios. Mereu purta blugi și același tricou. Nu da replici filozofice, dar îi povestea cu entuziasm despre filme vechi, iar privirea îi scânteia de bucurie.
Cu el era liniște și siguranță.
Aceasta a atras-o pe Doina, obosită de pasiuni dramatice și de vâna alesului.
După două luni de plimbări prin cafenelele Chișinăului și cinematografe, Petru, cu obrajii roșii, i-a sugerat:
Vrei să vii la mine? Fac colțunași. Eu i-am frământat!
Invitația avea o căldură familiară care i-a tresărit inima Doinei Iar replica Eu i-am făcut a topit orice reținere.
Așa că a acceptat…
***
Locuința lui Petru nu i-a plăcut Doinei.
Nu era murdar, însă domnea o dezordine ciudată și un aer părăsit. Pereți gri, fără tapet, un pat vechi cu un singur cilindru drept pernă. Pe jos: teancuri, cutii, cărți, reviste prăfuite. În mijloc, un pantof sport rătăcit. Și peste toate: aer greu, de praf stătut și umezeală.
Parcă era o gară abandonată, de unde toți plecaseră, dar nimeni nu știa încotro.
Ei, ce părere ai de fortăreața mea? Petru a întins brațele, mândru, fără urmă de jenă. Era mândru de viața lui! Chiar nu vedea nimic nefiresc.
Doina s-a forțat să surâdă: îi plăcea băiatul, n-avea chef de ceartă.
Au mers la bucătărie. Nici acolo nu era mai bine: masa acoperită cu praf fin. Chiuveta ticsită cu vase negre de cafea. Pe aragaz, o cratiță veche și scorojită. Privirea Doinei s-a lipit de ceainicul de pe masă.
Oare ce culoare avea ceainicul? s-a întrebat.
Atmosfera s-a făcut apăsătoare.
Doina asculta absentă poveștile lui Petru, care încerca din răsputeri să o facă să râdă. Dar când i-a întins farfuria cu colțunași, a refuzat categoric, invocând o dietă…
Să guste ceva de-acolo nu se putea.
Ajunsă acasă, Doina și-a trecut în revistă vizita.
În aparență, ce văzuse la el era fleac: stă singur, nu se descurcă în gospodărie Și ce dacă?
Dar sub haosul acela, Doina a descoperit o problemă mare și ciudată: Cum poate cineva trăi așa? Nu lene să spele vasele, ci faptul că pentru el e… ceva firesc!
Un gust amar a rămas, fără cale de scăpare…
***
Petru a venit apoi în vizită la Doina. I-a făcut declarație oficială. I-a dăruit un inel. Au depus actele. Părinții au început pregătirile pentru nuntă.
A fi mireasă sună frumos. Dar Doina, singură, gândindu-se la Petru mereu dornic să o bucure, frământând colțunași, spunând glume vedea clar… ceainicul acela fără culoare!
Și înțelegea că nu-i doar ceainicul. E un semn. Felul lui de a vedea viața, ordinea, pe sine… și cel mai probabil, pe ea.
Într-o zi, Doina și-a imaginat o dimineață împreună. S-a îngrozit.
Se trezește, vine la bucătărie, găsește ceai vechi și firimituri de pâine. Când îi spune: Dragule, poți să faci curat, te rog?, el se uită la ea ca spre un mister, exact ca atunci când privea apartamentul lui. Nu se va certa, nu va răcni. Pur și simplu… n-o va înțelege. Și ea va trebui, mereu, să explice, să curețe, să repete. Dragostea ei va muri încet de o mie de ciupituri nevăzute pentru el.
Iar mama e fericită că Doina se mărită.
***
Să te măriți…
Toată căldura și seninătatea pe care Doina le simțea lângă Petru s-au risipit, lăsând în urmă neliniște lipicioasă.
Doina, o întreba el aproape zilnic, privindu-i ochii cu teamă noi suntem bine? Ne iubim, nu-i așa?
Sigur îi răspundea ea, simțind cum ceva i se frânge în piept.
În cele din urmă, Doina n-a mai rezistat și s-a confesat unei prietene, i-a spus temerile tot.
Și care-i problema? a clătinat din cap Mira. Un pic de praf, vreun ceainic… Al meu lasă bucătăria ca după război și nici nu observă. Bărbații nu văd detaliile!
Tocmai! Ei nu văd, a șoptit Doina. Și el nu va vedea niciodată. Iar eu, toată viața! Și asta mă va stinge, puțin câte puțin!
***
Nu-l învinuia. Nu era fals. Era sincer. Trăia într-o altă lume. Pentru el, vasul murdar e ceva normal. Pentru ea, e dovada nepăsării.
Nu era despre curățenie. Era faptul că au lentile complet diferite. Și crăpătura, abia născută în mintea Doinei, curând se va face hău.
Mai bine să rupi totul acum, decât peste ani să te trezești în fundul prăpastiei.
Doina a așteptat clipa…
***
Doina și Petru au fost invitați la o petrecere.
Au venit, s-au descălțat…
Au intrat în cameră…
Un miros respingător i-a urmărit pas cu pas.
Doina n-a priceput imediat de unde. Dar când a realizat și a văzut că au observat toți, a simțit o rușine de parcă ar fi vrut să dispară. Fără să spună nimic, a ieșit, s-a încotoșmănat și a plecat.
Petru a alergat după ea. A prins-o de mână. Ea s-a întors și aproape cu dușmănie i-a strigat:
Gata! Nu vom avea niciodată o nuntă!
***
Nunta nu s-a făcut.
Doina crede că a ales cu minte și nu regretă.
Iar Petru…
Nici acum nu pricepe: care a fost problema, de fapt? Doar niște ciorapi mirositori! Putea să-i și dea jos…
