20 aprilie 2025 Jurnal
Astăzi vreau să mulțumesc tuturor celor care mi-au arătat susținere: likeuri, comentarii, abonamente și, în mod deosebit, donațiile în lei care au venit din partea mea și a celor cinci pisici de companie pe care le îngrijesc. Dacă vă place ce scriu, distribuiți pe rețele e o bucurie și pentru autor.
Seara am petrecut o seară plăcută alături de prieteni. Am jucat cărți, am vorbit sincer și ne-am bucurat de o masă gustoasă. Geniu, cheful familiei, a pregătit totul impecabil. Mam gândit că e ciudat să fiu surprins, căci el lucrează de ani buni ca bucătar întrun restaurant din București.
Anca și soțul ei, cu zâmbetul pe buze, sau îndreptat spre stația de metrou după ce au plecat de la oaspeți. Ceva noroios în aer, cerul se întuneca devreme, dar sufletul îmi era luminat de o seară plăcută.
Cu verișorul Aurel și soția lui, Vasilica, am cultivat o relație de multă vreme. Ei vor veni la ziua de naștere a lui Costel, un bărbat născut în noaptea dintre Anul Nou și Crăciun. Vom discuta din nou despre filmele noi recomandate și vom savura bucate de sărbătoare pe care, în viața de zi cu zi, nu le gătim din lipsă de timp.
Încă din copilărie neam obișnuit să întâmpinăm oaspeții cu cele mai bune mâncăruri, fără să ne înghesuim în fața farfuriilor, ci să gustăm puțin din fiecare fel. Conversațiile ușoare și fără griji neau adus mereu bucurie, iar vizitele la rude au rămas o sărbătoare a copilăriei, un motiv de așteptare și speranță.
După astfel de întâlniri, îmi revine energia pentru treburile zilnice, uneori învățând de la apropiaţi ceva ce-mi poate schimba viața în bine.
Sunt de acord, dragă Anca, că este ușor să stai cu fratele tău și cu soția lui, un bărbat bun a răspuns Costel cu un zâmbet.
Eu nu am nici frate, nici soră, dar am pe Geni, cu care nu neam văzut des în trecut, el fiind puțin mai în vârstă. Totuși, acum mil consider un frate de sânge, chiar dacă suntem veri a povestit Anca, apoi a întrebat:
Ascultă, Costel, nu ești singur. Ai o verișă pe nume Ioana, nu? Trăiește în apropiere, în suburbia Iașului. De ce nu mai vorbim cu ea?
Nu știu, cred că a fost o tensiune veche. Părintele tău și sora lui nu sau înțeles, așa că și familiile noastre sau distanțat. Ioana e cu doi ani mai mare decât mine a scuturat Anca pe umăr. Ce să facem?
Trebuie să reparăm. Abia la 40 de ani am înțeles că nu trebuie să uităm rudele. Geni nu e perfect, dar am găsit lucruri comune și ne place să ne vizităm. Sângele e legătură profundă. Hai să refacem legătura cu Ioana, că nu am altă soră. Cu fiecare an, dorim să fim aproape de cei dragi, căci prietenii de pe când eram tineri încep să se satureze.
Nu știu, Anca, noi nu vorbim de mult cu ea a ezitat domnul Alexandru, iar și Anca sa înfuriat de idee.
Ioana mereu zâmbește, însă
Ai numărul ei de telefon? Dacă vrei, eu o sun eu, dacă te simți jenat.
Sub presiunea soției, Alexandru a scos vechiul număr de casă al Ioanei, dar nu a răspuns. Anca a tot căutat și a reușit să afle telefonul mobil. A doua zi am sunat-o pe Ioana.
Bună ziua, sunt soția verișorului dumneavoastră, Alexandru a început Anca, dar Ioana a răspuns brusc:
Bună ziua, a murit?
Anca a rămas fără cuvinte, a privit spre soț. El nu a auzit și a continuat:
Costel a ezitat să vă sune, dar eu lam convins. În tinerețe prietenii erau totul, iar cu vârsta ne amintim de familie. Suntem aici să restabilim legătura, dacă nu vă deranjează.
Ioana a stat tăcută câteva secunde, apoi a întrebat cu suspiciune:
Costel vrea să pretindă apartamentul bunicii noastre? Bunica nel lăsase și încă locuim acolo cu soțul. Nu mil cerut niciodată.
Alexandru a auzit ultimele cuvinte și a privit nedumerit pe Anca. El a dat din umeri, spunând că nu își amintește niciun astfel de plan.
Anca a înțeles tonul soțului și a continuat:
Ioana, nu vrem să discutăm despre apartament, doar să fim prieteni. Ziua lui Costel se apropie, veniţi la noi și vom vorbi toate. E în regulă?
Vocea Ioanei sa înmuiat, a notat adresa și a acceptat să ne adresăm pe tu, căci suntem familie.
După discuție, iam spus soțului:
Ioana a fost confuză la început, dar a promis că va veni. Vei vedea cum nevom bucura de amintirile din copilărie, de părinți și de rude, lucru esențial la orice vârstă.
Hai să nu ne grăbim cu vorba la bătrânețe a râs Costel. Nu suntem nici pe la cincizeci încă.
În aceeași zi, Ioana a venit cu soțul ei, Vasile, la ziua lui Costel. Ei sau dovedit foarte amabili și primitori.
Neam uitat la ce să îi dăruim; au adus un set de scule întro valiză, iar soțul ia încântat pe toți. La masă, Geni, ca de obicei, a pregătit gustări fine și un cozonac. De ani buni obișnuia să ofere astfel de cadouri culinare la sărbători, iar toată lumea a fost mulțumită, iar eu nu am trebuit să gătesc mult, deși am și eu rețete proprii.
Ziua de naștere a fost cu adevărat călduroasă. Vasile a susținut jocul de cărți și, la rândul său, a arătat câteva trucuri. După aceea, Costel a cântat la chitară și am revăzut împreună melodiile lui Mîndru și amintirile tinereții. Diferențele de vârstă nu erau acum un obstacol, ci o legătură.
După plecarea oaspeților, am plimbat pe străzile de seară, lângă felinarele colorate. Zăpada cădea ușor și lucea în lumina felinarelor.
Ce frumos a ieșit, nu? Tu erai îngrijorat am spus Anca, sprijinindumă de umărul ei în drum spre casă.
În februarie, așa cum am stabilit, Ioana și Vasile au venit la ziua mea.
Aproape să mergem să-i vizităm pe Ioana și Vasile; îmi place să știu că și lui Costel îi este aproapă o rudă am reflectat în luna martie.
Alexandru a reacționat ciudat:
Nu știu, poate venim dacă ne invită…
Ce vrei să spui? Nu am înțeles am întrebat.
Am auzit ce a spus Ioana, că va fi mereu binevenită. Poate ceva sa schimbat?
Invitația la ziua Ioanei nu a sosit, iar eu am rămas perplex. Poate au fost bolnavi sau alte probleme?
Când am sunat-o pe Ioana cu un mesaj de felicitare, a răspuns cu bucurie:
Mulțumesc mult, mesajul vostru îmi face ziua mai frumoasă.
Primește un cadou, cum ai cerut, în lei iam spus și iam transferat banii. Eu nu știam ce să îi dau, așa că am decis să îi trimit bani pentru ce își dorește.
Ioana, îți dorim sănătate, voie bună, prosperitate și noroc iam urat.
Ea a răspuns cu optimism și a spus că prietenă ei va veni în curând.
Costel, privind confuz, a spus:
Îmi amintesc de ce părintele tău și sora lui nu se înțelegeau. Se pare că mama ei nu invita pe nimeni; voia ca toți să vină fără să îi ceară invitație, în felul acesta nu trebuia să gătească.
Nu știu dacă așa e, dar la noi, sărbătoarea a fost potrivită, nu prea am mâncat de prisos, a fost veselă am replicat eu, mirat.
Fiecare decide cum vrea să primească invitațiile. În familia lor le place să meargă la alții, nu să le primească a râs Costel.
Am întrebat cum a ajuns apartamentul bunicii la noi, iar el a explicat că, în Moscova, tatăl a decis că sora îi este mai potrivită și că nu a mai rămas nimic de împărțit.
Poate Ioana se teme să nu schimbăm lucrurile, dar nu e cazul am zis eu, încercând să o liniștesc.
Ioana și Vasile continuă să ne viziteze cu plăcere. Nu mă supăr că nu ne invită mereu, pentru că așa a fost crescută. Poate întro zi va înțelege că apropiații nu doresc să fie oaspeți nechemați.
Reflectând la tot ce sa întâmplat, am învățat că legăturile de sânge nu se pierd cu timpul, ci trebuie hrănite cu vizite, vorbe și mici atenții. Întro lume în care prietenii se pot satura, familia rămâne ancora ce neduce mereu spre casă.
