Stă pe lângă soție
Mamă, șopti el, cu glas stins.
Ce mamă? Scoatei de aici! Sau plecăm chiar acum!
Gheorghe trăgă adânc aer în piept.
Tu pleci, mamă. Sună un taxi.
Ce?… Alina Serban se sufocă în aer. Tu tu alung mama? Din cauza lor?…
În acea seară, Sânziana și Gheorghe se aflau la o terasă cochetă din cartierul Lipscani, la un bistro italian. George ținea de mână iubita și povestea hazliș de la muncă.
Lumânarea de pe masă arunca o lumină blândă pe chipul lui, iar Sânziana, pentru o clipă, se surprindea că este fericită.
Telefonul de pe masă vibra brusc. Pe ecran apăru: Mamă.
Fețea lui Gheorghe se schimbă într-o clipă din bărbat încrezător se transformă în adolescent speriat. Apelul a fost luat imediat.
Da, mamă? Ce sa întâmplat? se ridică, tăiat de nerv. Ce? Cine? Unde ești?
Vin imediat. Da, sigur. Așteaptă, te rog, și nu plânge.
Mamă dragă, nu mai sta! Vin acum.
Cu grijă, el închide convorbirea și o privește pe Sânziana cu vinovăție.
Sânziana, iartă-mă. E o catastrofă.
Ce sa întâmplat? Sânziana tremură. Mama e bolnavă? Îi este rău?
Nu, Gheorghe își freacă nervos gâtul. Sa certat cu unchiul Vasile. Cu partenerul ei. Stă pe o bancă lângă bloc, plânge. Spune că nu are unde să meargă, a uitat cheia și el a scos-o afară Așadar trebuie să plec. Vrea să rezolvăm.
Gheorghe, ea are cincizecișicincisprezece ani, observă cu grijă Sânziana, deja familiarizată cu trecutul mirelui ei. Poate să cheme un taxi și să meargă la o prietenă? Sau să se întoarcă acasă? De ce să fii tu aici? Avem o întâlnire.
Nu înțelegi, arunca el spre chelner, cerând nota. Ea e singură, în întuneric.
Sânziana, voi duce să te duc acasă. Iartă-mă, chiar. Data viitoare ne așezăm de vorba, bine?
Aceasta a fost prima sonerie, ascuțită ca sirena de pompieri, pe care Sânziana a ignorat-o. Un an după întâlnire, în cele din urmă, sa căsătorit cu Gheorghe.
***
Încercarea de a fugi în alt oraș sa sfârșit în zgomot.
Alina Serban a stăpânit videocallurile și mesajele cu o dibăcie cădistă, astfel încât distanța nu mai avea sens.
De ce nu răspundeți la telefon? vocea ei de soacră se auzea dimineața, la prânz și seara din difuzorul telefonului.
Gheorghe își apăra imediat scuzele:
Mamă, am urmărit un film, am dat volumul la zero.
Filmul lau urmărit iar mama e cu tensiunea sus. Veniți o dată la șase luni și toată lumea se ceartă
Vrei să vorbești cu mine? Pentru cine te-am crescut?
Sânziana tăcea de obicei. Ce să discuți cu ea? Nu înțelege Soacra o vedea ca pe o actriță a unui teatru de provincie: mama lui Gheorghe nu bătea la ușa deschisă, ci lovea în tăcere, în cele mai sensibile puncte.
Întro vară, au adunat la casa de la sat prieteni și rude, o adunare mare și diversă.
Sânziana alerga cu farfurii, aranjând masa, Gheorghe stătea la grătar.
Alina Serban ședea pe un scaun din împletitură și privea la prietena ei de nora, Ilinca, care felia castraveți pentru salată.
Ce gospodară, Ilincă, strigă înalt, să audă toată lumea, soacra. Mâinile-ți aurii, fireata blândă.
Sânziana se opri cu platoul în mână. Gheorghe se încordă, dar tăcu, întorcând frigărușii.
Ar fi frumos dacă Gheorghe sar căsători cu tine, continuă Alina, visând la cerul înalt. Am trăi perfect. Suflet în suflet.
Pe verandă, tăcerea se așternu.
Mamă! Gheorghe își găsi vocea. Aruncă cleștele pe masă. Ce vorbești tu?
Ce e rău? ea închide ochii, inocentă. Doar mă gândesc. Ilincă mia plăcut dintotdeauna.
Suntem căsătoriţi cu Sânziana. Eu o iubesc. Să nu mai aud așa ceva! Altminteri plecăm. Chiar acum.
Alina, realizând că a exagerat, se grăbi să se scuze.
Ah, nu, nu am vrut să glumesc. Ce nervi am devenit. Îmi pare rău, Sânzico, nu am vrut să te deranjez. Vorbă de bătrânețe.
Sânziana înghiţi ofensa în tăcere.
***
Cinci ani după mutare, viața curgea relativ liniștită.
Da, soacra suna regulat, câteva ori pe an venea fără preaviz și împrăștia bârfe despre nora ei printre rude, dar Sânziana nu era prea deranjată.
Când sau mutat înapoi în orașul natal, totul sa stricat la sărbătoarea de aniversare a tatălui Sânzianei. Au pregătit totul cu sfințenie: au închiriat un salon de bal, au invitat pe toată lumea, și, desigur, a venit și mama lui Gheorghe.
Seara curgea frumoasă, până când alcoolul a slăbit limba. Sânziana sa îndreptat spre bar pentru apă și a zărit scena: Alina Serban ținea strâns în colț pe unchiul Pavel și pe mătușa Vasilica, prietenii familiei, șoptindu-le cu voce tremurată și arătând spre Sânziana.
Sânziana sa apropiat.
și nu mă lasă să mă apropii de ei, poți săți imaginezi? ia ajuns la urechi. Am bagaje, cadouri, și ea nici măcar nu deschide ușa. Spune că e ocupată.
Și ea acolo, cu prieteni
Gheorghe, lucrează ca un melc, nu vede lumina, și ea le face coarde din el.
Păcatul meu
Am spus
Ochii Sânzianei se înmuiară, dar nu a avut timp să intervină. La grupul conspiraționarilor sau apropiat cele mai bune prietene ale ei Mădălina și Sofia.
Fiecare ținea în mână câte două sticle de vin roșu, iar nimic nu le putea lipsi.
Alina Serban, Mădălina, de obicei foarte calmă, își sprijină mâinile pe șolduri. Oare nu e de gând să-ți oprești gura de la a spune astfel de prostii?
Soacra se opri, sufocată de un cântec de suspin.
Ce? Cum îmi vorbești așa?
Așa cum merit, așa vorbesc, interveni Sofia. O cunoaștem pe Sânziana de douăzeci de ani. Și tu stai aici, mănânci pe seama ei și o murdărești? Nu-ți rușine?
Eu spun adevărul! țipă Alina. Îmi făcuse fiul meu
Fiul tău e fericit doar datorită ei! strigă Mădălina. De ani de zile îi sugi viața ca un vampir energetic.
Dă-ți drumul de la casă, să nu mai venim înapoi.
Pe fundal se așeză o liniște funebrală, muzica se stinse. Gheorghe, lângă masa cu aperitive, înroșit de spaimă, privea.
Gheorghe! strigă Alina Serban. Auzi cum acești păsări vorbesc cu mama? Fă ceva!
Gheorghe se apropie, privind la mamă, la prietenele furioase ale soției, și la Sânziana, tăcută.
Mamă, șopti el.
Ce mamă? Scoatei de aici! Sau plecăm!
Gheorghe își umple plămânii.
Tu pleci, mamă. Sună un taxi.
Ce?… Alina Serban se sufocă din nou. Tu tu alungi mama? Din cauza lor?…
Îmi jignesti soția, minţi despre ea în faţa familiei și prietenilor. Asta se întâmplă mereu, mamă!
Sunt sătul, jur pe viață. Pleacă, te rog.
Scandalul a fost enorm. Alina a ieșit, blestemând, ținânduși inima și jurând că va muri la intrarea restaurantului, dar în final a sunat un taxi.
Seara se încheie haotic. Când sau întors acasă, Sânziana a luat o hotărâre.
Cer divorțul, a spus ea.
Gheorghe a tresărit, dar nu sa întors.
Înțeleg, răspunse el, cu voce adâncă. Ai tot dreptul să pleci. Nu știu cum am lăsat lucrurile să ajungă atât de departe
Nu e doar vina ei, Gheorghe. E că ai încercat să stai pe două scaune toată viața. Nu ai ales.
Se apropie, se așază în genunchi, îi ia mâinile.
Sânziano, te iubesc. Nu vreau să te pierd. Te rog. Hai să încercăm Voi rezolva totul.
Cum? ea oftează amar. Renunți la ea? E mama ta. E permanentă, Gheorghe.
Renunț, Sânziano. Dacă asta vrei.
Au vorbit până dimineața. Câteva ori discuția a degenerat în țipete, apoi în scuze. În cele din urmă, au ajuns la un compromis.
Ea nu va veni la noi, spunea Gheorghe. Niciodată. Schimb ușile mâine. O blochez oriunde.
Comunic cu ea pe teritoriul neutru, o dată pe lună. Nu-ți mai spun nimic despre ea.
Nu mai scriu Mama transmite salutări. Pentru noi, ea nu există.
Ce fac dacă încearcă să spargă ușa?
Nu va veni. Îți promit, Sânziano.
Sânziana îl privea, tăcută, dorind să creadă
***
Ușile au fost schimbate. Telefonul Alinei Serban a fost blocat peste tot. Gheorghe a ținut cuvântul: a mers o singură dată la mamă, sa întors posomorât, dar la întrebarea Cum e? a răspuns scurt: Bine. Hai să mâncăm.
Se părea că viața ar trebui să fie fericită, dar în sufletul Sânzianei se rostogoleau tot mai multe pisici. Stătea pe canapea, cu genunchii îndoite, privind testul de sarcină cumpărat dimineața. Nul folosise încă, că îi era frică. Două săptămâni întârziere, totul posibil
Se imagina: un copil născut, primul nepot. Oare Alina Serban va sta pe lângă? Desigur că nu! Soacră și cu nenorocirea nuva lăsa pe copil să crească fără să-i bage nasul.
La ce te gândești? vocea soțului o smulse din reverii.
Sânziana ascunse rapid cutia sub pernă.
La viitor, la ce va fi.
Gheorghe se așeză lângă ea, o strânse în brațe.
Totul va fi bine, pufulețule. Vom trece prin toate.
Sânziana își sprijină capul pe umărul lui.
Gheorghe, imagineazăți copii.
El zâmbi, o sărută pe pălărie.
Visez doar la asta.
Dar cum rămâne cu mama ta? Nu putem să-i luăm copilului bunica
Gheorghe se încordă.
Ei au mama ta. Eu se opri. Sânziano, nu știu ce va fi, dar știu un lucru: nu voi lăsa pe nimeni să ne strice viața.
Dacă mama nu se schimbă nu va vedea nepoții. E cuvântul meu final!
Dar dacă se prefăcută de copilă? șopti Sânziana. Cum ar fi cu Ilinca? Săși ceară iertare, săne aducă jucării
Și apoi, când îi vom lăsa pe copii, o să-i treacă cu Măicuța la capul capului?
În dimineața următoare, când copiii își zâmbeau fața luminoasă, Sânziana și Gheorghe, cu mâinile strânse, au închis ușa vechiului trecut și au pășit, hotărâți, spre un viitor curat și plin de speranță.
