Sânziana, te rog, dă-mi rochia de seară, că nu mai am așa ceva! imploră Marinela, aruncândui mâinile spre piept, ochii îi înlăcrimați ca niște două sticle de rouă. Chiar și motanul Bubi, adormit pe pervaz, își ridică o ureche, ca și cum ar fi simțit că ceva nu este în regulă.
Marinela stăa la masa de călcat, netezind cămașa soțului ei, și încerca să nu se uite la cumnata ei. Discuţia se derula de o oră și jumătate, repetânduse ca o piesă veche de la Radio România Cultural.
Sânziană, nu e doar o rochie. E mătase naturală, scumpă, capricioasă. Am cumpărat-o pentru aniversarea firmei noastre, care se sărbătorește peste două săptămâni. Nici oam încercat; eticheta am scos abia ieri. Îmi costă jumătate din salariul meu explică Marinela, cu voce tremurândă.
Hai, iar tu cu banii! exclamă Sânziana, încruntânduse și aruncânduși picioarele pe scaun. Eu nu cer să o port zilnic, doar o seară. Sergiu își sărbătorește ziua de naștere și ma invitat la un restaurant de lux, la Casa Capșa. Nu pot să mă duc în blugi sau în acea rochiță veche. Am nevoie să arăt ca o regină. Roșia ta de smarald e perfectă pentru mine. Suntem de aceeași mărime, aceeași siluetă. Ajutămă, fraților!
În bucătărie intră Vasile, soțul Marinei. Era proaspăt venit de la muncă, cu ochii obosiţi, dar tensiunea din aer îl alerta imediat.
Ce ceartă, fete? Am auzit zgomotul chiar din hol întrebă el, lăsânduse în spatele spatelui la chiuvetă.
Vasile! strigă Sânziana, alergând spre fratele ei și îmbrăţişândul cu forţa. Spune-i soţiei tale să nu fie zgârcită! Vreau rochia doar pentru o noapte și ea refuză ca și cum aş fi străină în casă!
Vasile o privește pe Marinela cu o privire plină de îndoială, apoi se întoarce spre Sânziana.
Sânziană, dacă Marinela nu vrea este rochia ei, nu a ta.
Ce rochie? O bucată de pânză! Frumoasă, scumpă, dar tot o bucată de pânză! exclamă Sânziana, cu vocea tremurândă de furie. Vasile, ştii cât de mult îmi place Sergiu. E un tip serios, cu bani. Dacă vin în sărăcie, nu mă va privi deloc. În această rochie îl voi cuceri. Vrei să fie fericită sora ta? Sau îţi pasă de o bucată de material?
Acel tip de manipulare era familiar pentru Vasile. Sora mea, familia, îţi pare rău fraze pe care le auzeau mereu. Soacra lor, doamna Gala, crescuse copiii să creadă că Vasile trebuie să-i ajute pe cei mici, iar Sânziana era obișnuită cu ideea că toţi îi datorează ceva.
Vasile se uită la soţia lui cu vinovăție.
Marinela poate chiar o dai? Încă e doar o seară. Sânziană, promiţi că nu o vei murdări.
Jur! se închină Sânziana, punânduși mâna pe piept. O să stau doar să beau șampania și să mă bucur de muzică. Promit că nu o voi strica. Te rog, Marinela, îţi voi cumpăra și eu un tort, cel mai bun din oraș.
Marinela închide aparatul de călcat și oftă adânc. Ştia că dacă refuză acum, va deveni dușmanul numărul unu în familie. Sânziana ar merge la mama ei, doamna Gala, să se plângă, iar Gala ar începe să o critice pe Vasile, spunând că e un soţ egoist. Atmosfera din casă ar fi căzut în beznă pentru săptămâni.
Bine, cedă ea, simţind un fior rece în stomac. Dar cu condiţii. Prima: să nu porţi parfum, mirosul de mătase e greu de şters. A doua: să nu bei vin roșu. A treia: dacă se strică, plăteşti integral valoarea. Şi asta înseamnă două mii trei sute lei.
Sânziana izbucni de bucurie, batând din palme.
Desigur! Nici parfum, nici vin! Voi bea doar apă și voi miroase proaspăt ca roua! Mulţumesc, Marineluţ, eşti cea mai bună! Mai salvat!
Marinela se duse în dormitor, scoate rochia din husă. Mătăsaua verde smarald strălucea în lumină, rece şi delicată. Era visul ei, economisise trei luni pentru ași permite acel articol, renunţând la mici plăceri. Vroia să strălucească la petrecere, să se simtă încrezătoare şi elegantă.
Iaţi, îi întinse rochia. Atenţie la fermoarul ascuns, nu trage.
Ştiu, ştiu! răspunse Sânziana, apucând rochia fără să o privească cu atenţie, o băgă întro geantă și se sărută la obrajii Marinei. Mă grăbesc să mă pregătesc! Îţi aduc rochia înapoi mâine dimineaţă, neatinsă!
Uşa se închise zgomotos în urma ei, iar Marinela căzu pe pat.
De ce am făcut asta, murmură ea în sine.
Vasile se așeză lângă ea şi o îmbrăţi în braţe.
Hai să nu te agi, Marinela. Ce se poate întâmpla întro seară la restaurant? Sânziană poate e cam nebună, dar nu e proastă. E conştientă că rochia e scumpă. În plus, am evitat un scandal. Mama nu ar fi fericită dacă am fi stricat relaţia cu sora lui.
Relaţia cu sora lui răspunse Marinela, ridicânduse. Ea are mereu probleme la muncă
Mereu are probleme, pentru că trebuie să muncească întrerupse Vasile. Nu e decât o glumă.
Ziua se scurgea în așteptare tensionată. Marinela încerca să citească, să urmărească seriale, dar gândurile îi reveneau la mătasea verde. Imagina cum Sânziana ar putea să se împiedice de marginea scaunului sau cum un chelner să verse sos pe ea.
A doua zi, duminică, Sânziana nu apăru. Telefonul ei era oprit. Marinela începu să tremure.
Vasile, sunăi ceru ea la micul dejun.
Am încercat. Linia e ocupată. Probabil încă doarme. Poate e cu Sergiu.
Nu mă interesează cum și unde a dormit. Mă interesează rochia mea.
Sânziana se întoarse abia în a doua parte a duminicii. Marinela auzi soneria și alergă să deschidă, aproape împiedicânduse de Bubi.
La uşă era sora ei, cu faţa zdrenţată. Coafura de ieri era un cuib dezordonat, ochii căzuţi în pânză, iar în mână ţinea un sac de la supermarket.
Salut murmură Sânziana, fără să-i privească ochii. Am adus rochia.
Intră îi spuse Marinela, făcând loc. De ce era telefonul oprit? Mam îngrijorat.
Am uitat încărcătorul acasă răspunse Sânziana, aruncând sacul pe canapea. În fine, mulţumesc. Sergiu a fost încântat.
Se legă în picioare, dând semne că vrea să plece repede.
Ceai? întrebă Vasile, ieșind din bucătărie.
Nu, Vasile, trebuie să fug. Am dureri de cap, vreau să dorm. Bine?
Aşteaptă vocea Marinei deveni rece ca gheaţa. Hai să vedem rochia.
Sânziana îngheţă.
Hai, de ce să o privim? E doar o rochie. Am pus-o în ordine. O vei vedea mai târziu
Nu, Sânziană. O să o vedem acum. Împreună.
Marinela deschise sacul. Din el ieşi un miros de fum de țigară, parfum dulce și un strop acid. Inima îi căzu în glezne. În mână ținea bucată de mătase verde, dar era distrusă.
Rochia era ruinată.
Pe cămașă, în față, se întindea o pată uriașă, roșie ca vinul. Vin roșu, exact ce Marinela interzise. Dar nu era tot. Pe șold, materialul era sfâșiat, ca și cum cineva ar trage cu putere, iar pe spate, lângă fermoar, era o gaură mică cu marginile arse, marca unei țigări.
Marinela stătea nemișcată, ținând rochia întinsă. În cameră se așternu un tăcere morbidă. Vasile se apropie, aruncă o privire și șuieră:
Sânziană tu chiar ai mers în fântâni?
Sânziana, realizând că nu mai are unde să fugă, se transformă în atac.
Hai să nu fie! Am vărsat puțin vin, la toast, cineva a împins Iar gaura la clubul de lângă restaurant, era aglomerat.
La club? întrebă încet Marinela. Tu ziceai că vei merge la restaurant.
După restaurant am mers la club replică Sânziana, cu mâna ridicată. Ce să fac? Am dreptul să mă relaxez?
Ai promis să-l păzeşti. Ai jurat că nu vei bea decât apă. Ai ars rochia cu o țigară, Sânziană!
Nu eu! Un tip stătea lângă mine, a făcut un gest, nu am observat! Marinela, de ce faci drama? Dăl pe cură la cură, iar gaura o poţi repara, cu o broșă, nu e sfârsit.
Marinela simţi cum ochii i se înnegrează. Insolentul lui Sânziană depășea toate limitele.
Cură nu va scoate vinul de pe mătasea naturală, dacă sa adâncit și sa uscat spuse încet, fiecare cuvânt greutând. Nici firele nu se pot repara. Și gaura de pe spate nu se poate închide cu un accesoriu. Rochia e distrusă, Sânziană. Totală.
Oh, nu! Distrusă exclamă Sânziana. Nu e nouă, dar poţi să o porţi! Tu doar te enervezi că nu ţiam dat de la început. Cauţi scuze să mă învinovăţeşti.
Tu eşti vinovată! strigă Marinela, ridicânduse. Ai luat o rochie de 2300 lei și ai transformat-o în… o cârpă! Dacă o strică, plăteşti. Unde e banii?
Sânziana deschise ochii, șocată.
Serios? 2300 lei? Poate a fost cumpărată la Piaţa de la Focuri de pe Găina Păsărească. Nu am așa bani!
Am bonul spuse Marinela, alergând spre comoda, scoțând o cutie cu documente și arătând bonul. Boutique Elegance, articolul X123, 2298 lei. Uitel.
Sânziana nu se uită nici la hârtie.
Vasile! țipă ea, spre fratele ei. Spunei! E nebună! Vrea bani ca un colector! Salariul meu e de 1500 lei și îl întârzie! De unde săi ia? Suntem oameni simpli!
Vasile, cu faţa confuză, privi rochia mutilată, apoi pe sora lui.
Sânziană, ai exagerat. Rochia e distrusă. Marinela are dreptate, e scumpă. Trebuie să plătești.
Pe ce parte ești tu?! urlă Sânziană, lacrimi curgândui pe obraji. Eu sunt sora ta! Sunt tristă, poate Sergiu ma părăsit după club, și voi sămi rupeţi viaţa! Vreau sămaştept la mamă!
Atrasă pe telefon, începu să bată.
Sună, spuse Marinela, rece. Sună pe oricine vrei, dar până numi dai banii sau nu cumperi o rochie nouă, nu mai păşeşti pe pragul casei noastre.
Așa? Sânziană se ridică din pat, aruncând ușa cu forţă, spargând tencuiala și ieşind în fugă.
Vasile se așeză greoi pe scaun.
E seara se încarcă de tensiune murmură.
Vasile spuse Marinela, privind spre el. Nu glumesc. Vreau despăgubiri. Am economisit pentru rochia asta. Am rămas fără haină la petrecere și nu am bani să cumpăr alta.
Înţeleg, dar Sânziană nu are bani. Ştii asta.
Atunci plăteşte tu. Ai făcut-o să o dea. Ai spus: Ce poate să se întâmple?. Iată ce sa întâmplat.
Vasile oftă.
Bugetul e comun, Marinela. Dacă plătesc eu, e tot al nostru.
Nu. Ai bani puşi deoparte pentru un năvod şi barcă. Iai de acolo.
Vasile deschise gura să răspundă, dar, privind la ochii lui, înţelege că discuţia e inutilă. Marinela era înMarinela își lăsă rochia aruncată pe podea, închise ochii și, cu vocea tremurândă, jură că nu va mai permite niciodată să-i fie sfâșiat visul de promisiunile nimicitoare ale rudelor.







