Ia te uită! a exclamat Dorel în loc de bună ziua, văzând în ușă o bătrânică scundă și vioaie, îmbrăcată cu blugi, care i-a zâmbit șugubăț sub niște buze subțiri. Prin pleoapele ușor întredeschise, ochii îi scânteiau jucăuș și ironici.
Bunica Irinei, doamna Valentina Popescu, a recunoscut el imediat. Dar cum de a venit fără să ne anunțe, măcar cu un telefon…?
Bună, nepoate! i-a spus ea în același ton glumeț. Mă lași să intru sau să stau pe palier?
Da, sigur! Vă rog, intrați! s-a grăbit Dorel să răspundă.
Valentina Popescu și-a tras în casă geamantanul pe roți și s-a așezat pe un scaun în bucătărie, în timp ce Dorel îi pregătea un ceai.
Fă-l mai tare! i-a zis ea. Irina la serviciu, Otilia la grădiniță, iar tu de ce nu faci nimic?
M-au trimis în concediu forțat, două săptămâni, cică pentru reorganizare la firmă, a oftat el. Își vedea deja visul de relaxare împrăștiat în vânt. Cu speranță, a întrebat-o: Și, cât rămâneți la noi?
Ai ghicit, a dat ea din cap, dărâmându-i speranțele, stau mai mult.
Dorel a oftat din nou. Nu o cunoștea prea bine pe doamna Valentina. O văzuse doar în treacăt la nunta lor, când a venit din alt oraș. Dar auzise destule povești de la socrul său, care, vorbind despre soacra lui, șoptea mereu și se uita în jur parcă să nu fie auzit. Se vedea clar că o respecta… și se temea de ea.
Spală vasele și pregătește-te! l-a instruit bătrâna. Facem o plimbare prin oraș, tu-mi vei fi ghid!
Dorel nu a găsit nicio scuză și nici nu a încercat. Tonul ei îi amintea de sergentul Severin din armată, iar să te împotrivești era ca și cum ți-ai semna sentința.
Îmi arăți promenada! a poruncit Valentina Popescu. Cum ajungem cel mai ușor acolo? l-a prins de braț și au pornit pe asfalt, ea privind cu curiozitate tot împrejurul.
Cu taxiul, a ridicat din umeri Dorel.
Deodată, Valentina și-a făcut mâna cornet, a băgat două degete în gură și a fluierat puternic. Un taxi a oprit instantaneu.
Dar de ce să fluierăm în stradă? Ce-or zice oamenii? i-a zis Dorel, ajutând-o să se urce pe locul din față.
Nu mă interesează ce cred ei, a zâmbit bătrânica. O să creadă că tu ești obraznicul, nu eu.
Șoferul a râs cu poftă alături de Valentina Popescu. Au bătut palma ca niște vechi prieteni.
Ești băiat cuminte și educat tu, Dorele, îi spunea Valentina Popescu, plimbându-se cu el pe faleză. Mama ta, sunt convinsă, e o doamnă de mare finețe. Eu am fost mereu altfel. Soțul meu, Dumnezeu să-l ierte, un bărbat liniștit și studios, a avut de furcă cu mine. Nu l-am lăsat să stea locului: l-am dus pe munte, de m-a acompaniat în zbor cu parașuta după ce l-am convins, doar de deltaplan nu l-am făcut să se apropie. Pe pământ, cu fiica noastră în brațe, mă aștepta să aterizez.
Dorel o asculta uimit. Irina nu-i povestise niciodată despre pasiunea bunicii pentru aventură. Viața ei părea a fi un șir nesfârșit de peripeții. Asta explica multe la firea ei.
Dar tu, ai sărit cu parașuta vreodată?
În armată, de paisprezece ori, a mărturisit Dorel, nu fără mândrie.
Bravo, te felicit! i-a zis Valentina încântată, apoi a început să fredoneze:
Mult vom cădea noi, dragă,
În saltul acesta lung
Dorel a recunoscut melodia și i s-a alăturat imediat:
Cămașa albă de mătase,
Ca un pescăruș se-nalță
Piesa le-a creat o legătură și Dorel s-a simțit mai apropiat de această bunică deosebită.
Să facem o pauză și să gustăm ceva bun, a propus ea. Uite acolo, la chioșcul ăla miroase a carne friptă, simți?
La grătar, un bărbat brunet, cu ochi sclipitori și aer hotărât, înșira carne marinată pe frigărui. Avea o față de parcă putea tăia orice cu privirea și se bucura de asta. Te și întrebai dacă nu dansează și el hora ca nimeni altul.
Valentina Popescu și-a făcut loc la masă și a început să cânte, surprinzător, cu o voce limpede:
Bună ziua, bace dragă,
Nunta să petrecem!
Grătaragiul a răspuns vesel, intrând în joc, și împreună au continuat să cânte vesel:
Nuntă să petrecem,
Bace dragă, bună ziua!
Poftiți, doamnă, a spus el, aranjând pe masă farfurii cu mici, pâine caldă și verdeață proaspătă. A adus și două pahare reci de vin de Purcari, apoi s-a înclinat respectuos, cu mâna la inimă.
Mișunând din tufiș, un pisoiaș gri, slab și curios, s-a apropiat sfios de marginea mesei și i-a privit cu speranță.
Ce bine că ai venit la noi, a zâmbit Valentina Popescu. Vină, puiule. I-a cerut grătaragiului: Bădie, pune și pentru prietenul nostru niște carne crudă, tăiată mărunt!
Cât timp pisoiașul devora carnea, Valentina îi ținea lecție lui Dorel:
Aveți o fetiță în casă! Cum să crească un copil milos, grijuliu, fără un animăluț în preajmă? Prinde drag de o pisică și înveți să iubești și să ai grijă de cei mai slabi. Acesta să fie primul vostru ajutor aici, la joacă și la suflet!
Întorși acasă, Valentina Popescu a făcut baie pisoiașului, iar pe Dorel l-a trimis la cumpărături, cu o listă: litieră, boluri, jucării, pat moale. Când s-a întors plin de pachete, Irina și Otilia chicoteau lângă bunică, amândouă pupate și mângâiate din belșug. Pisoiașul, botezat Leușor, privea din vârful canapelei cu ochi mari la noii săi stăpâni.
Ție, Otilia, ți-am adus un compleu de vară, împărțea bunica daruri, și ție, Irina, nimic nu face mai bine femeii în ochii bărbatului decât o lenjerie cu dantelă…
Toată săptămâna următoare, Otilia nu a mai mers la grădiniță. Iesea cu bunica în fiecare zi, și se întorceau seara obosite dar fericite, povestind isprăvi și râzând cu poftă.
Acasă le așteptau Dorel și Leușor. Seara li se alătura și Irina, și toți patru, cu pisoiul după ei, ieșeau la încă o plimbare.
Dorel, trebuie să vorbesc cu tine, i-a spus într-o seară Valentina, cu o seriozitate neobișnuită. Mâine plec, e timpul. Când mă duc, să-i dai Irinei asta. I-a întins un document într-o mapă de plastic. E testamentul meu. Casa și tot ce am îi las Irinei, iar ție biblioteca pe care soțul meu a adunat-o toată viața. Sunt cărți rare, cu autografe valoroase…
Dar de ce, doamnă Valentina!? a protestat Dorel, dar ea i-a făcut semn să tacă.
Irinei nu i-am spus nimic, ție ți-o spun: am o problemă serioasă cu inima. Oricând se poate termina totul, e bine să fiți pregătiți.
Cum să stați singură? s-a revoltat el. Trebuie să fie cineva lângă dumneavoastră!
Întotdeauna e cineva aproape: fiica mea, soacra ta, e la o oră distanță. Tu ai grijă de Irina și de Otilia. Ești un om cumsecade. Ia să vezi, pentru tine sunt… soacra la pătrat! a râs și l-a bătut prietenește pe umăr.
Nu mai stați cu noi? a întrebat Dorel, cu speranță.
Valentina Popescu a zâmbit recunoscătoare și a dat din cap în semn de refuz.
Au condus-o toți la plecare, inclusiv Leușor în brațele Otiliei, ce părea vizibil abătut.
Valentina și-a pus din nou degetele la gură și a fluierat puternic. Un taxi a oprit brusc.
Hai, ginerică, du-mă la gară! a glumit ea și, sărutându-și fetele, s-a așezat pe locul din față.
Șoferul a privit uluit la bătrânica ce i-a oprit mașina în felul ei neobișnuit.
Ce vă uitați așa? a murmurat Dorel. N-ați văzut și dumneavoastră femei descurcărețe?
Bătrânica subțire, cu părul alb creț, a râs cristalin și a bătut palma cu Dorel, ca doi buni prieteni.
Viața, și când pare să vină cu surprize neașteptate, îți arată că deschiderea spre ceilalți, grija față de cei dragi și curajul de a trăi frumos pot aduce în fiecare zi momente de neuitat. Poate, tocmai atunci descoperim câtă bucurie poate aduce în casă o soacră la pătratși cât de mult ne putem îmbogăți, când acceptăm cu inima deschisă familia și viața, exact așa cum vin ele.
