Doamne, să avem noi trei! povestea cu copilul străin devenit al nostru
Doamne, să avem noi trei! spuse Ana, căzând cu greutate pe canapea și luânduse de cap. Ion, cu o privire sumbră, o privea de deasupra umărului.
Ce să fac acum? Săo duc la grădinița cu copii? Vasile era tot timpul fratele meu…
Frate! Când lai văzut ultima dată pe fratele tău? Evident, acum zece ani? El apărea doar când îi trebuia ceva…
Ana își coborî puțin tonul, iar Ion își trăgă o gură de aer. Nu voia să se certe cu forța Înţelegea că grija pentru Sorina îi va cădea pe umerii soţiei. Bătrâna Ana era blândă, chiar dacă se agita și putea ridica vocea, nu era din răutate Nu lăsa nici un necaz să treacă pe lângă ea.
Ana, spune-mi, ce am de făcut? Eu sunt un unchi, un unchi drag, un apropiat. Dar și ea
Ion întoarse capul spre fetiţa mică, care stătea încă la prag
Ce legătură are?
Evident că nu are legătură cu copilul Când-l vom duce la înmormântare?
La prânz. Plec dimineața.
Nu te feri cu ochii demare. Hai aici, să ne cunoaștem.
Fetiţa făcu un pas ezitant, apoi altul. Ana nu stăpu, se ridică și se apropie de ea.
Ce faci, micuțo? Hai săți dau jos haina.
Ana deschise cu dibăcie nasturii și smulse haina de pe Sorina, apoi blugii largi, șiși dădu seama
Doamne De ce e așa? Piele și oase Ce e asta?
Întoarse copilul spre lumină și rămase uluită. Se uită la soț. El o privi, strigă. O, cum a fost Vasile când era mic, că nu la bătut destul. Sorina rămăsese în rochia subțire cu mânecă scurtă, brațele pline de vânătăi. Ana smulse gulerul rochiei, privi spatele și tacă cu mâna peste gură Stărui așa un moment, apoi se trezi:
Ion, dute rapid la baie! Mihai, vino aici!
Mihai ieși din încăpere.
Ce, mamă?
Nimic, că da! Cât de des săți spun! Dute la Vasilica. Spunei că trebuie haine pentru fetiță Poate găsește ceva vechi.
Am înțeles, mamă. Am auzit tot.
Dacă ai auzit, ce mai faci?
Mihai fuge spre ușă, trăgânduși haina. Băieții șiși ascultau planurile și se uitau la tot ce se întâmpla. Cum să vină o fetiță săracă în familie? Și când au văzut că mama îi privește vânătăile, au hotărât săi pună o barieră în camera lor. Nimic, vom fi strâmți, dar ea va fi protejată și nimeni nu o va atinge. Băieții uitară de schemele dimineaței, luă săși facă treaba.
Mihai aduse nu doar sacul cu haine, ci și pe Vasilica. Mai exact, nu a putut să o lase și a venit singură.
Vasilica, după ce a vorbit mult despre viața haotică a lui Vasilenebun, spuse:
Ai săi arunci o privire în cap. Nu știi ce băștâieli vor ieși din ea.
Sorina, în timp ce toată lumea se agita în jur, stătea în mijlocul camerei, tăcută, parcă nici nu-i aparținea ce se întâmpla. Ana se înălță, se apropie de fetiță, despărți părul cu o perie și, ca un bărbat de la sat, rosti un blestem.
Ridică coada de cal disprețuită, oftă. Părul era frumos Vai, ce rău.
Sorina
Fetița îi ridică ochișorii speriați.
Sorina Părul trebuie tuns. Nute teme, va crește repede. Îți dau un băț de mătase
Lacrimile se ninseseră pe obrajii murdari ai fetiței. Ana aproape că plângea în timp ce tăia părul și apoi îl arunca în șemineu. Ion intră, văzând scena, și strigă. O, cum na bătut Vasile când era copil.
Când Ana și Sorina merg la baie, din camera băieților apăru capul lui Andrei, cel mai mare. Avea doisprezece ani și conducea frații. Avea autoritate, dar nu abuză.
Tata, poți să ne ajuți?
Ion intră în cameră și rămase fără cuvânt.
Ce faceți?
Vrem să mutăm un dulap să facem un colț pentru ea. E grea, e fetiță.
Ion oftă și spuse, cu voce aspră:
Mămica te hrănește, dar ce profit? Nu puteți muta dulapul pe trei! Hai, luațivă de lucru!
Tată, pe ce va dormi ea?
Ion se răsuci pe cap.
Trebuie să cumpărăm ceva, se pare
Tată, dă-mi un pat mic, știi că îmi place să dorm pe el, și îi punem pe ea patul meu. E cam mică, dar o să fie bine.
Când Sorina și Ana se întoarseră din baie, băieții și Ion aveau aproape totul pregătit. Mai trebuia așternutul și poate un covoraș pentru frumusețe, dar asta o va face Ana.
Cu abur ușor.
Mulțumesc. Sunt obosită, nu am putere. Sorina parcă nu a văzut apă, nici nu se spală. Se feresc de tot, ca de ciumă Mă odihnesc puțin și apoi vă hrănesc. După vom vedea unde o punem să doarmă.
Fetița arăta mult mai frumoasă: slabă, cu o eșarfă colorată, ochi mari și gene pufioase
Hai săți arăt…
Ana privi mirată la soț, dar se ridică. El trânti perdeaua în camera băieților. Era cea mai mare cameră, unde băieții locuiau de când Mihai a împlinit trei ani. Părinții aveau o cameră mică și o altă mare care servea și ca hol, și ca sufragerie, și ca bucătărie.
Ce e aici?
Ana observă aranjamentul, rămase mută. Se uită la frați.
Singuri, sau tata a ajutat?
Ion zâmbi:
Singuri Băieți buni avem noi, Ana
Sorina nu mânca doar. Mânca așa cum na mâncat niciodată.
Sorina Stai O să te răuțească dacă nu te oprești. Iate liniștea, nute teme, avem destul de mâncare. Totul e bine
Și-a așezat farfuria la gură și parcă sa epuizat Apoi sa așezat în pat.
Hai săți arăt patul.
Se părea că fetița abia a ajuns să se întindă și deja adormea.
Ana se întoarse la masă.
Ion, adu o băutură.
Ion, surprins, se uită la soție. Ea nu bea de obicei, decât la sărbători. Totuși, fu în cămară, turnă o porție și șil bău și ei.
Ana goi o sticlă dintro înghițitură. Ion deschise paharul șil așeză. Ana îl privește și spune:
Dacă Vasile ar fi în viață, laș omorî cu mâinile mele
Ion își plecă capul. Ar fi omorât și el pe Vasile
Vasile sa născut când Ion avea paisprezece ani; nimeni nu aștepta un frate. Bunica, văzând nounăscutul, scuipă șii spuse: A fost o greșeală.
Ion își aminti cum mama scotea la crăciun și-l alunga. Bunica nu îi păsa. Răvășeau pe prin casă și murmurau ceva.
Ion, deși adult, se temea de bunică ca de foc. Toți din sat spuneau că e vrăjitoare. El știa că nu există vrăjitoare, dar… Mama se sătură să strige la bunică. Atunci bunica se opri și spuse:
Mâine mor. Pentru înmormântare dumi copilul.
Ridică privirea spre bebeluș.
Ce rău!
Bunica îi spuse:
Te blestem, din lumea de apoi, dacă nul iei
A doua zi, chiar a murit. Ion a stat lângă sicriu, crezând că va înnebuni de frică. Mama nu ascultă, vine cu Vasile. El strigă în cimitir. Apoi se liniștește.
De mic, Vasile era o şobolan. Mânca altora, arunca vina pe alții Primadata de la tată, apoi de la Ion. Na învățat nimic. Mergi la armată, aduceși soție, au un copil, șia terminat sarcina părintească. Trăiau în voie, zilnic la petreceri. Ion încerca săi convingă pe părinți să vină la el, dar ei ziceau că Vasile și Sorina vor pieri fără ei Și au pierit. Părinții au plecat, nu a durat mult. Vasile nu a dat niciun bani la înmormântări.
După patru ani, consiliul satului a sunat și la invitat pe Ion pe sine:
Ion Avem o problemă. Fratele tău, cu soţia lui, au înghețat aproape de casă Au rămas cu o fetiță. Dacă nu o iei, va ajunge la grădinița cu copii Nu te gândi la înmormântări, te ajutăm. Voi, cu Ana, suntem lucrători de preț.
Ion nu ştia de ce Ana nu ia spus totul. Probabil se temea că, în furia ei, ar interzice copilul.
O săptămână după, Sorina nu mai mânca. Învăța să mănânce cu furculiţa și lingura. Pielea-i devenea aurie, nu mai era translucidă. Se comporta ca un lup sălbatic. Dacă băieții o întrebau ceva, se ascundea sub pătură și tăcea.
Ei îi dădeau cărţi și jucării. Tăcea ca o bufniță, doar ochii îi scânteiau. Ana încerca să vorbească cu ea, dar fără rost. Doar da și nu, nicio altă vorbă.
Ana numai putea rezista, se ridică în fața Sorinei:
De ce ne priveşti ca pe niște lupi? Ce am făcut săți strică viața? De ce nu zâmbeşti? Nuți place la noi? Nu ţinem pe nimeni departe!
Sorina o privea cu ochi mari, nu clipi, iar două lacrimi cădeau.
Ana se înghiți, ieşi din casă, aproape că plângea. Se jură că nuva mai ridica vocea la fetiță.
Seara aceea, Vasilica bătu la ușă:
Ana, nu ești ca înainte.
Ana ridică mâna:
Nu mai pot Deja îi dau tot, iar ea e ca o bufniță
Așa va fi, ca o bufniță
Ce?
Cece E copil, iar copiii simt când nu sunt iubiți. E ca și cum ar fi în grădiniță, doar că condițiile sunt mai bune.
Vasilica, fă ce vrei Cum să iubești un străin? Eu nuo supăr, încerc
Dar poți iubi și o pisicuță?
Dar e o pisicuță
Exact. Suntem altă familie. Nu suntem ca odată Odată, toţi se iubeau.
Primăvara a venit repede. Ana a încercat să nu mai lovească pe Sorina. Era bine, sătulă, încălțată, cu cărţi pe lângă ea, iar băieții îi învățaseră ceva.
Sorina uneori vorbea cu băieții. Nu mult, dar nu spunea doar da și nu. Băieții au cerut ajutorul lui Ion pentru un surpriză.
În ziua de naștere a fetiței, se adunară în șopron și îi construiseră un birou cu oglindă, ca la fetele de oraș. Ana voia să-i oprească planul, dar apoi renunță. Nue treabă mea să țin mâna pe ei.
Sorina nu înțelegea ce se întâmpla. Ana îi dădu un eșarfă frumoasă, cu dantelă, și o legă spre cap. Sorina se întoarse în fața oglinzii și se învârtă de câteva ori. Apoi Ion îi aduse o rochiță nouă, pe care fetița o privea cu gura căscată, nicicând nu văzuse așa ceva.
Când băieții aduseseră biroul, Sorina îl mângâie, iar Ana credea că fetița a zâmbit. Apoi o îmbrățișă pe frații ei, pe rând.
De atunci, băieții și Sorina deveniseră prieteni adevăraţi. Vorbeau ore în șir în camera lor, râdeau. Dar de îndată ce aparea Ana, Sorina fugi în colț și rămânea tăcută, lucru ce o enerva pe Ana. Ce nu-i în regulă? Poartăși hainele, e îmbrăcată De ce se retrage?, se gândea ea.
În grădină începu să crească, nu mai era timp pentru griji. Anul acesta voiau să crească și un purcel, săl vândă mai târziu. Aceasta însemna să cumpere haine pentru patru copii. Pensia pe care o primea Sorina, Ana o păstra deoparte.
Nuo cheltui. Lasăo pentru mai târziu. Săi cumpărăm o rochiță de mireasă.
Ion încuviință cu capul. Mereu încuviința când Ana vorbea. Ce nupunea cap pe ce? De ce nu se înțelegeau cu Sorina Băieții erau bine cu ea, dar Ana se încrășea.
***
Întro zi, Ana planta flori în curte, când un băiat din sat sa strecurat la ea:
Doamna Ana! Vă țin rău!
Ana se înălță:
Cei noi?
Toți noi!
Băiatul plecă în fugă. Ana, luânduși fusta, fu spre râu, unde fugi toți copiii cu jumătate de oră în urmă.
Se vedea o ceartă de departe. BăieÎn final, Ana și Sorina, alături de copiii lor, au descoperit că dragostea adevărată poate înflori chiar și în cele mai neașteptate inimi.
