Masa de sărbătoare era întinsă, dar fețele strâmbate ale rudelor lui Victor o făcuseră pe Nicoleta să-și plimbe mâinile peste toate farfuriile și să le dea afară.
Nicoleta, ești sigură că acest sos se potrivește? Pare maro, ca și cum ar fi fost mâncat înaintea noastră. spuse Ana, cu un glas șters de dezgust, în timp ce ridica cu furculița o bucată de pară caramelizată ce înfrumuseța salata cu rață.
Nicoleta recunoștea privirea Anei ca pe un amestec de milă pentru fiuul său rătăcit și dispreț paternal față de nevastă. După două zile petrecute în picioare, alergând la aragaz, cuptor și piață, simțea cum un fir subțire și tensionat începe să vibreze în interior. Stătea la capătul mesei, ținând în mâini o farfurie cu rață rumenită, din care se ridica un parfum orbitor de rozmarin și usturoi, iar zâmbetul ei se transforma treptat într-o mască de ghips.
Este cremă de oțet balsamic, dă o notă picantă și dulce. E combinația clasică pentru salata cu piept de rață și rucola. Încercați, e delicioasă explică Nicoleta, încercând să îmbine tonul profesional cu cel de mamă.
Rucola? interveni Mărioara, sora de soție, așezată la dreapta Anei. Asta e dandelion, mamă. Iarbă amară. Nico, de ce nu ne întrebi dacă mâncăm așa ceva? Suntem oameni simpli, vrem salată de boeuf, hamsii în șorț. Tu tot vrei să te arăți. Un brânză cu mucegai care miroase a șosete, apoi iarbă din grădină.
Victor, fratele mirelui, stătea la capul mesei, joind mâna pe piciorul paharului. Împlinise patruzeci de ani aniversarea lui. Nicoleta nu vrut să comande la restaurant, știind că mama lui Victor iubește acasă și se plânge mereu de mâncarea de la cantină. Așa că a decis să se depășească. A citit bloguri culinare, a cheltuit jumătate din bonusul ei pe delicatese, a găsit rață de la fermier, a comandat somon proaspăt pentru tartine.
Mărioara, mamă, ce începeți? murmură Victor. Nico a depus tot efortul. Masa e plină. Hai să ciocnim pentru sărbătorit.
Nu refuzăm să bem, fiule suspină Ana, netezind șervetul de bumbac. Dar cu ce să încep? Privesc masa frumoasă, ca într-o revistă, dar fără suflet. Unde e ciorba de burtă? La aniversare se gătește ciorbă de burtă, tradiție. Aici ce? Minisandwichuri cu somon roșu? Cum ne vom sătura?
Sunt bruschette cu brânză de vaci și somon răspunde mecanic Nicoleta, așezând vasul fierbinte pe suport. Ciorba de burtă se fierbe șase ore. Am lucrat până vineri, nam avut timp să veghez supa.
Exact! strigă Ana triumfătoare. Na avut timp, dar a găsit timp pentru acrobatii cu pere? Mai bine fiși o cartof cu mărar și ulei. Nu un gratin de cartofi în smântână, care se va rupe sub dinți. Lăsaţi-mi o pastilă pentru arsură, simt că-mi va trebui.
Mărioara scote din geanta ei fără fund o blisteră de pastile, foșnind cu folie ca un foc în liniștea sălii de sărbători.
Nicoleta îl privea pe Victor, așteptând să lovească masa cu pumnul și să strige: Mamă, Lăsaţivă! Soția mea nu a dormit două zile, a gătit pentru voi! Mâncaţi sau plecaţi! Dar Victor zâmbi vinovat și, turnândui un pahar cu compot, spuse:
Mamă, încearcă pe pește. E proaspăt, bun.
Proaspăt mormăi Mărioara, înțepând cu furculița un salată cu fructe de mare. Nico, ai curățat creveții? Data trecută la prietena mea erau cu intestine. E grosolan. Și fructele de mare sunt alergeni grei. Te gândești la sănătatea lui Victor? A avut în copilărie diaree.
Victor are patruzeci de ani, nu are alergii la creveți. Mâncăm tot timpul răspunse Nicoleta, cu voce de gheață.
Oricum, risc acumulat replică Mărioara. Ce-i cu carnea aia? Vită? De ce e roșie în interior? Victor! Uite! E crudă, e sânge!
Mărioara înfășură furculița în carne de rostbif, perfect rumenită la foc mic patru ore, pentru a rămâne roz și suculentă.
E mediu, nu cruda streștă Nicoleta prin dinți. E rostbif, așa trebuie să fie. Nu e sânge, e suc de carne.
Pușcă, ce dezgust! crăpușește Ana, îndepărtânduse de farfurie ca și cum ar fi sărit pe ea. Carne crudă, suntem animale sălbatice? Are paraziți, viermi de vită! Vrei să ne trimiți la spital? Victor, nu mânca! Îți interzic!
Victor încearcă să se apere, mușcând o bucată. Ana ridică mâna, exclamând:
Gustă, Victor! Tu obișnuiești să mănânci orice. Stomacul tău e bătut, nu simți gustul. Carnea trebuie să fie fiartă ca un tocăniță, nu subțire cu sânge. De ce nu am făcut sarmale? Sau chiftele? Îți dădeam rețeta, Nico! De ce nu asculți pe bătrâni?
Nicoleta, sprijininduse de spătarul scaunului, simți că toată oboseala, bucuria anticipării sărbătorii și dorința de a-l face pe Victor fericit se transformă în cenușă cenușie. Privi masa: fețe de inele, fețe strâmbe, ochi căutând scăpări în fiecare mușcătură.
Nu vă place? întrebă ea, cu glas stins.
Nicoșo, draga mea, nu vrem să te supărăm începu Ana cu un ton melos, ochii ei lăcrimând de furie. Suntem obișnuiți cu mâncarea normală. Asta e un lux, nu pentru noi. Cu ciupercile? Le-ai luat de la piață? Acolo la romi, ar putea să ne otrăvească. Eu le culeg singură și le sare. În smântână e periculos.
Nicoleta își ridică vocea, mai fermă:
Înțeleg. Periculos, crud, neapetisant, mirositor.
Ana își ridică mâna în semn de dezgust:
De ce exagerezi? mormăi Mărioara, mușcând o felie de pâine doar ceremi mama să îți facă meniul. O piure, pui cu usturoi, o oală de ciorbă de burtă. Mai ieftin și toți sătui. Am aruncat o avere pe delicatese, dar nu se poate mânca.
Nicoleta se întoarce spre Victor.
Vicky, și tu crezi așa? Aruncăm mâncarea?
Victor se sprijină în scaun, văzând că soția îi atinge limita, dar instinctul de a-și mulțumi mama era încă vie.
Nico, e puțin neobișnuit pentru mamă. Poate ar fi trebuit să-l lăsăm mai mult la foc? murmură el.
Nicoleta simți un clic în cap, ca o descărcare electrică.
Bine spuse ea, cu o calmă înspăimântătoare. Am auzit. Mâncarea e periculoasă, crudă, fără gust, o otrăvire. Nu pot lăsa invitații dragi să riște sănătatea în această sărbătoare. Nu voi permite să suferiți din cauza arsurilor de stomac și a pastilelor.
Se îndreptă spre masa și, cu un gest hotărât, luă vasul cu rața.
Victor, nedumerat, exclamă:
Nico, ce faci? Vreau rața, dă-mi o picioruș.
Nu, Vicky. Rața cu sânge, probabil. Sau sos prea acru. Poate mama are gastrită. Nu e permis.
Se întoarse și duse rața în bucătărie. În sufragerie se aude doar bătăile tăioase ale ceasului.
Se întoarce cu mâinile goale și se apropie de Mărioara.
Salata cu rucola. Iarbă amară. Dandelion.
Ia bolul direct din fața ei.
Hai, aș fi mâncat pară! izbucni Mărioara.
Nu te tortura. Nu e mâncarea noastră, nu e românesc.
Nicoleta acționează rapid: rostbiful înapoi în bucătărie, ciupercile și tartinele cu pește înapoi la fiert. În cinci minute masa devine goală, lăsând doar farfurile, tacâmurile, pâinea și vinul.
Ana, cu gura deschisă, rostește:
Ce ai făcut? E o demonstrație? Suntem flămânzi de pe drum!
Nicoleta, zâmbind ușor, răspunde:
Îmi pasă de voi, Ana. Ați spus că nu se poate mânca. E o otrăvire. Eu, ca gazdă, nu pot permite un astfel de păcat. Dacă mâncarea e rea, ea nu rămâne pe masă.
Victor, confuz, întreabă:
Ce mâncăm acum?
Avem pâine. Pâine e capul totului, tradiție românească. Avem vin. Dar nu am piure, nu am chiftele. Îmi pare rău.
Mărioara strigă:
Insultă! Mamă, priveșteo! E ca și cum near lăsa să murim de foame! Vicky, ești bărbat sau un burete? Spunei să dea rața înapoi!
Nicoleta, cu o voce rece:
Rața e în frigider sau aruncată la gunoi, cum zicea mama. Vicky, rudele tale au dreptate. Eu nu sunt o bună gazdă. Pentru a nu strica sărbătoarea, propun pizza sau sushi. Sau, poate, plăcinte.
Ana izbucnește:
Ce plăcinte?! se ridică, dând cu scaunul. Mă duc acasă! Nu mai pot să stau cu acest abuz!
Victor încearcă să o oprească, luând-o de mână:
Mamă, calmeazăte! Nico, e prea mult! Adu mâncarea înapoi! Să ne așezăm frumos! Nu e nevoie să strigăm.
Nicoleta îl privește pe Victor cu o privire lungă și grea.
Strigăm fără să gândim? Ei au criticat munca mea toată seara, fiecare bucată. Tu doar încuviințai. Nu ai spus Mulțumesc, dragă, pentru masa superbă. Nu. Ai dat cu capul pe ce spune mama. Și acum mâncaţi cuvintele ei.
Mărioara, furioasă, strigă:
Ești o isterică! ia geanta și pleacă. Mamă, hai de aici! E nebună! O femeie normală nu ar reacționa așa. Am fost sincere, vrem să te învățăm.
Ana, cu o noblețe forțată, spune:
Hai, copilă, dacă nu vii cu noi, nu ești fiu. Rămâi cu bucătăreața ta. Noi mergem la cafenea, să bem ciorbă bună!
Ele ies spre hol, Victor se zbate între bucătăria cu Nicoleta și holul unde mama și soradesoție se îmbracă.
Mamă, unde mergeţi? E noapte! imploră el. Nico, iartăne! Nu putem să fim așa…
Ușa se lovește, iar în apartament domnește tăcere, spartă doar de respirația greoaie a lui Victor, care se așează înapoi la masă, cu un farfurie goală în față.
Ce a fost asta? spune el, înjurânduși capul. Aniversare strică. Mama în lacrimi. Mărioara va povesti tuturor că ești nebună. Te simți mai ușor?
Nicoleta se apropie încet, ridică paharul de vin pe care nu-l beuse și ia o înghițitură mare.
știi, Vicky, e mai ușor. Mult mai ușor. Am stat două zile la aragaz nu pentru paraziți și dandelion, ci pentru un festin frumos. Familia ta a venit să mă umilească și să-mi arate că nu sunt o gazdă bună. Tu i-ai permis.
Nu am permis! protestă Victor. Nu am vrut să izbucnez!
Scandalul ar fi venit oricum. Dacă tăcusesem, aș fi plâns în perna mea, iar ei ar fi plecat fericiți că au mâncat până la firimituri. Țiam amintit de anul trecut, când salata era prea sărată și puiul uscat, și tot pământul a dispărut. Destul. Mă respect.
Ce facem acum? întreabă el, cu ochii plini de dezÎn cele din urmă, Nicoleta, cu un zâmbet trist și hotărât, a servit singurului ei soț un fel de mâncare simplă, dar plină de dragoste, și au închis ușa lumii critice, jurând să-și regăsească fericirea în fiecare înghițitură de viață pe care o vor împărți doar ei.
