Română (Latină)
Femeia a înmânat un nepot nounăscut unor străini. Iată ce sa întâmplat
Când a pășit în casă, sa uitat în jur și ia venit în minte că mai văzuse aceeaşi casă în vise, alături de o femeie cu chip asemănător celui pe care o întâlni atunci Visele acelea îi veneau când era copil bolnav și plângea. Acea femeie era fără chip, doar ochii ia străluceau ca nişte mici lumini. El o temea, căci părea un duh. Atunci striga după mamă. Mama se aşeza lângă el, îl botează şi îl strângea la piept
Viaţa așa cum este. Săditorul
Casa ei de multă vreme este ostașă a săditorilor. Copiii aleargă acum spre ea doar pentru o coborâre cu bani, nu pentru un cornet de cântec. Întâlnirea la Marfa nu e de firmă e de casă Îl întreabă Fedei, vecinul, când a băut destul în sat, că şiră la patru, dacă nu vrea să se îndrepte spre ea:
Sămânţă, sănătate, noroc, la anul nou toarnă, Marfushko! spune el cu glas şoptit.
Ea îi toarnă şi el, apoi îşi oferă un pahar prietenului să facă somnul mai uşor. Dacă Fedei ar gândi puţin la ce ar spune, nu ar şti ce să facă, căci ar fi cel mai dureros să-i spună
Aşa, Marfushko, trăim noi Eu şi bunica mea suntem ca doi ciocăneşti în pădure! Nu nea şoptit nimeni. Nu avem pe nimeni şi gata! Dar tu ai o fiică!
Ai bea un pahar şi să nu latri ca acel Răbăco prins! Da, am o fiică! Chiar dacă nu ştiu unde, ea există! Deci dute acasă şi nu te agita! Hai, pleacă! îi urlă vecinul.
Fedei nu se grăbeşte să plece, chiar dacă femeia îl împinge aproape de umăr.
Ştiu de ce eşti supărat Ştiu Şi toţi din sat ştiu că i-ai dat nepoţelul străinilor. Spune că nu e adevărat! Spune! Eee Ştii ce zic bătrânele? Cete visează în nopţi! Așa strălucesc ochii tăi în noapte, pentru că te temi Nu? Te temi? Hehehe o priveşte în ochi cu o şmecherie.
Ascultă, beznă de alcool! Pleacă de aici! Uităţi drumul! Uită! Marfa îl trage de gulerul unei jachete îmbărcate şi, ca pe o pisică murdară, îl trage afară peste prag.
Te păcăleşti, Marfushko! Nu pot să-l las să plece! nu reuşea să iasă din mâinile ei.
Niciodată nu mai să vii! Înţelegi? Niciodată nu mai intra! ia strigat.
El a început să chicotească, apoi nu a mai intrat nici pentru un pahar, nici pentru o vorbă. Poate că avea rușine, poate că se temea. Ea iar fi iertat dacă ar fi venit din nou să sământe. Pentru că, în afară de el, nu mai era alţii, şi așa cum spun oamenii, e bun. Nimeni nu a auzit ce ia spus el Şi totuşi spunea adevărul
Ea visează în continuare un băiat. Ni vede faţa, doar ochii, ca nişte lumini, strălucesc Stă pe treaptă şi cere să sământe la ea dar nu trece de prag şi nu începe să sământe A văzut acest vis nenumărate ori, poate nu e vis
* * *
Soarele se ridica spre amiază, iar Marfa ştiu că Fedei nu va veni de data aceasta. Îşi aduce aminte de insultă de anul trecut şi simte din nou pe degetele ei urmele sării de la paharul său. Se aşează singură la masă, îşi toarnă un pahar e sărbătoare!
În curte se auzi un clopotel, intră Răbăco şi uşor sa auzi ușa scârţind. Un om frumos, tânăr, stă pe treaptă.
Sărbători fericite! Pot să sămân? întrebă el la prag.
Marfa se ridică brusc, stând ca o pionieră în faţa lui:
Sămânăţi când aţi intrat
La fericire, la sănătate şoptea străinul, împrăştiind grâu imaginar.
Marfa nu-şi mută privirea de pe el. Observă că el priveşte prin toate colţurile casei, ca şi cum ar vrea să fure ceva. Se teme că ar veni Fedei
Doriţi ceva anume sau doar să sămânţi? Pe cine căutaţi? Cine veţi fi? întrebă ezitantă.
Un sămânător şi, poate, o masă? Nu am ce oferi, dar am destul pentru mine răspunse el, mergând spre masă şi scoţând din geantă vin, cârnaţi, prăjituri.
Marfa, uimită, scoate din cuptor cârnaţi cu cartofi şi slănină, aşezânduse în faţa oaspetelui care o ajuta să pună masa.
Probabil e un frate al lui Luda foarte tânăr. De ce la trimis? se gândea ea în timp ce umplea farfuria.
Oaspetele turnă vin în pahare, iar Marfa nu ştia ce să spună în continuare.
Sunteţi, probabil, o persoană străină. Căutaţi pe cineva?
Caut Tu eşti Marfa Ivanovna?
Ea!
Iar soţul tău a fost Petru Ivanovici?
A fost a murit
Şi fiica ta, Ludmila Petrova? Nu ştiu nimic despre ea
Da da
Atunci eu sunt nepotul tău, Victor bărbatul se ridică, îi întinde mâna: Să ne cunoaştem!
În faţa ochilor ei se învârte lumea apariţia băiatului din vis reapare, cerând să sământe din nou. Străinul avea ochii aceiaşi ca copilul din vise.
Marfa strigă, se înecă în lacrimi. Oamenii o ţin şi o aşează pe o bancă.
Nu mă tem, nu am pretenţii Vreau doar să vă văd pe toţi, să vă văd casa în care nu am fost primită niciodată Mama mea adevărată a murit recent şi mia povestit totul. Am venit să văd
Marfa se simţea că strigă către tot satul, dar în realitate abia şoptea. Îşi aminteşte totul pentru prima dată. Acest nepot privea adânc în ochii ei, iar ea nu ştia cum să-i ascundă privirea. După ce termină, Victor se ridică, suspină, priveşte prin casă A intrat ca străin şi iese la uşă:
Trăiţi cu Dumnezeu El e judecătorul vostru, nu eu
În afara maşinii sale, zăcea zăpadă. Nu a reuşit să citească numărul de înmatriculare, nici marca, nici să afle unde locuieşte. A sărit la poartă, nu a îmbrăcat pe sine era trist.
* * *
Luda creştea ascultătoare.
Vei fi învăţătoare! spuse tatăl. Să nu te căsătoreşti până nu înveţi!
Ea nu se gândea la căsătorie, deşi părinţii iau ales un mire. Mama îi spunea:
Ai o fetiţă frumoasă. Andrei din Ilcă e băiatul potrivit vei locui cu el, nu vei şti de sărăcie! Nu va locui în sat, e militar, are apartament şi salariu! Şi când vei creşte, el va fi bine pus la punct
Andrei, chiar şi fără sfaturile mamei, îi rămânea în minte. Deşi era mai în vârstă, când venea în vacanţă, fetele se strângeau ca albinele la miere. Luda îl îndrăgise şi trebuia să plece. El îi spuse:
Aşteaptă trei ani, nu e mult. Vom scrie scrisori apoi ne vom căsători
Luda ise făcu o promisiune.
Dar curând îşi dădu seama că nu e uşor să fii mireasă. La casa Marfei, Luda învăţa fiica înţelepciuni feminine:
Dacă vrei să-ţi găseşti un soţ, fă totul în tăcere, dar ţine-te de Andrei! Bărbaţi ca el nu apar des!
Ludmila gândea:
Nu plânge la fereastră, nu e în filme! Când vom ieşi să plimbăm? Andrei e departe, nu ştie.
Cu Vovca tot era simplu. Nu îşi făcea promisiuni, el nu făcea promisiuni. Ea era generoasă, el pasiune. Asta le convenea amândurora. Când a ştiut că se va căsători cu altcineva, Vovca a devenit violent. A bătut-o crud, iar fetele au intervenit să-l oprească.
Luda sa vindecat încet, ascunzând cicatricile. Nu se întorcea acasă, nu voia să vadă pe nimeni. Inima ei simţea că ceva nu e în regulă cu fiica. A alergat la cămin şi a înţeles că nu e doar problema cicatricilor fetiţa era însărcinată. Vovca se scuzea şi era gata să se căsătorească chiar a doua zi.
Luda nu voia să audă de acea căsătorie. A interzis-o să vină în sat. Andrei nu era acolo. Să trăiească viitoarele soacre! nu voia să vadă nimic. După ce situaţia nu a luat amploare, tatăl a venit şi a decis să trimită fiica la altă şcoală, în alt oraş. Ea nu a îndrăznit să se opună voinţei părintelui, căci se temea că a greşit. Mai aproape de naşterea copilului, Ludmila sa îmbolnăvit grav. Părinţii au dus-o la un spital de top. Au creat condiţii excelente pentru ea. A citit cărţi, privea televizorul era singură în încăpere, sub lacăţi. Medicii iau spus că are meningită. A rămas în spital până a născut un băiat frumos.
Aşa cum îi învăţa mama, Ludmila nu a luat copilul în braţe, nici nu la aşezat lângă piept. Nici nu a vrut să-l privească. Nimeni nu a încercat să o convingă să o facă. Un doctor, tânăr, a încercat să vorbească cu ea, să înţeleagă că nu vrea să renunţe la copil.
Nu-mi doresc o mamă rea, se liniştea Ludmila. Ce-mi poate oferi Vovca? Nu sunt căsătoriţi şi deja ma bătut. E sărac, nu ştiu ce să fac.
Scrisorile către Andrei erau regulate. El răspundea la adresa satului. Mama ia spus să ştie cine e logodnicul ei! Şi, cum a promis, au organizat o nuntă mare. Marfa strălucea de fericire!
Mirele şi mireasa au plecat în oraş. Când veneau în vizită, Ludmila se lăuda cu cumpărăturile şi cu locuinţa lor. Marfa se simţea copleşită. Petru, tatăl ei, se supăra, nu părea fericit pentru fiica lui. Întro seară, după ce a băut, a început să o certe:
Eşti o nenorocită! Ce faci cu nepotul, ca un câine!
Marfa ştergea sângele de pe gură şi îi spunea:
Mai încet! Nebunule! Oamenii au auzi!
Anii au trecut. Fiica şi ginerele veneau rar, iar relaţia lor părea rece.
Andrei vrea copii. El tot se învârte în jurul meu spunea mama. Eu ştiu că nu voi mai avea copii. Medicul a spus că e din cauza naşterii dificile
El nu ştie de ce? se întreba mama.
O să afle! Vorbeşte cu doctorii mereu! S-a blocat pe acest subiect! Înţelegeţi, mamă, ceva face? Nul va ierta niciodată! O să mă oblige să mă încred! Ştii ce fel de om e!
Când tatăl a murit brusc, Ludmila a venit singură. A spus că nu sunt cu Andrei, nu a dat detalii.
Nu e treaba ta ia zis. Trăiesc cum vreau! Nu mă mai asculta!
Andrei a venit şi a intrat în casă, dar nu a intrat. Sa gândit că o va lovi, dar a rămas doar să strige:
Sunteţi nemuritori! Cum aţi putut să abandonaţi copilul? Sufletul vostru nu doare! Vă iubiţi copilul, nu-i? a aruncat un cuvânt dur şi a lovit uşile.
Ludmila venea uneori cu unul, apoi cu alt iubit. Marfa se supăra şi ea a încetat să iasă.
Ma transformat pe tot parcursul vieţii! strigă atunci. Dar acum trăieşte cum vrea!
UndeÎn sfârșit, Marfa închise ușa casei, lăsând trecutul să se rătăcească în amintiri, și pornise spre un nou început, cu inima ușoară și speranța aprinsă.
