Da, ia-l deodată cu tine, să nu se mai întoarcă! La ce bună toate aceste ceremonii? a aruncat cu iritare Ancuța.
Te-am uitat să-mi spui ce să fac! a răspuns Marius în același ton.
Dacă mă întrebai măcar o dată pe viață, nu m-aș fi încurcat! a replicat Ancuța.
Aș fi putut să-ţi ceri, dacă m-aş fi întrebat! a bufat Marius. Totul depinde de tine!
Deci nu mie de dăruit săți spun ce să faci! a spus Ancuța cu un strop de supărare. Hai săți pese de fiul nostru!
Eu? Nu mă gândesc? a strigat Marius. De fapt, mă gândesc la el mai mult decât la tine!
Nu doar mă gândesc, îl hrănesc și îl cresc! a exclamat. Și poţi sămi ameninți că vei pleca de la muncă!
Voi pleca! a exclamat Ancuța. De îndată ce găsesc ceva!
În primul rând găseşte ceva! a răspuns Marius fără să-și scadă vocea. Apoi poţi sădeschizi gura!
Marius a ascultat câteva clipe șuierul supărat al lui Ancuța, apoi a continuat să-și ia lucrurile.
Înţelegi că-i dur pentru Costel să vadă că tu ești tot timpul cu Radu, a spuse Ancuța, relativ calmă. Când sunteţi amândoi, chiar eu am observat că îi acorzi lui Radu mai multă atenție!
Dar el este mai mare! a răspuns Marius. Îi am săi vorbesc, săi dau subiecte de gândit! Trebuie săne imaginăm ce va deveni din el!
Şi tine nu te interesează săşi crească fiul? a întrebat Ancuța.
E încă mic! Conform legii, are nevoie de mai multă grijă de la mamă decât de la tată! Aşadar ocupăte de Costel până crește! Eu, în schimb
Voi petrece timpul cu nepotul, a concluzionat Ancuța, terminând propoziţia pe care ar fi trebuit să o rostească soţul ei. Auzi? Cu nepotul! Și să nute mai gândeşti la fiul tău adevărat!
Nimeni nuşi bagă nasul în treburile altuia! a zis Marius, strâmbat. Îi acord timp tuturor! Dar la Costel îi e alături tatăl, iar sora mea îşi creşte copilul cu mama mea, nu cu un bărbat!
Două femei nui ajung unui băiat de doisprezece ani! a replicat Ancuța. Spune-mi, ar trebui sămi arăt indiferența faţă de cum două femei îi zdruncină psihicul nepotului?
Marius, săo chem pe mama mea săte facă pe Costel săte placă? a strigat Ancuța.
Amândoi plecaţi! a mârâit Marius. Tot cemi lipsea era mama ta!
Şi Costel? a întrebat Ancuța cu glas strident.
Natural, rămâne cu mine! Tu nui poţi da nimic! a răspuns Marius, zâmbind cu ironie. Credeai că îţi voi aranja o viaţă de poveste cu alocaţii?
Nu vei aștepta! O sămi plăteşti tu! Cel puțin aș avea sălucrez, ca să nu rămân fără venit pentru o clipă!
Ancuța a înghiţit şi ea durerea, căci Marius avea dreptate. Numai avea ea nimic. Ambiţiile ei se pierduseră în cuprinsul căsniciei; nici diploma nui mai aparţinea. Când a intrat în concediu academic din cauza sarcinii, nu sa mai întors niciodată la banca universităţii.
Marius a continuat săși strângă lucrurile în tăcere.
Ai cumpărat toate jucăriile pentru Radu? a surprins Ancuța, ruptă din tăcere. Credeam că şi Costel va primi ceva
Are destul, a răspuns Marius, iar Radu nu are pe nimeni pe care săse bazeze decât pe unchiul lui.
Costel, mama lui, el şi Radu erau totul fără rost. Păcăleștete pe copil, părea să spună totul.
În timp ce Ancuța se grăbea săl ajute pe soţul ei, un card de felicitare sa desprins de pe un panou.
La ridică automat, la deschis şi ia citit textul. Ochii iau căpătat forma de cercuri, iar cardul a căzut pe podea.
Marius, cei cu dragul meu fiu? a exclamat Ancuța.
Cine tea lămurit săte bagi nasul în treburile mele? a strigat Marius, împingânduo pe Ancuța înapoi. Încetează săte înfigi! Pleacă!
Voi pleca, a şoptit Ancuța. Dar ce înseamnă asta?
Doamne, poţi săfii atât de încăpățânat? a exclamat Marius. O femeie normală ar fi ghicit de zece ori!
Şi tu, cu capul în nori, jurăte pe cer!
Ancuţa ar fi putut deveni a doua soţie a lui Marius, dar destinul ia rezervat sădevină prima lui soţie. Fata despre care se credea că va fi prima soție nuşi dorea cu adevărat acest titlu. A locuit cu Marius întrun apartament închiriat timp de un an, apoi a dispărut în zare, fără urmă. Parintii ei spuneau că nu ştiau unde a plecat Vasilica; nici prietenii, nici cunoştiinţele nu ştiau.
Marius nu a plâns prea mult, de fapt nu a plâns deloc. Cum spune proverbul românesc: Mai bine săi dai un sărut la cap decât săi porţi o greutate.
A continuat săşi trăiască viaţa şi săse bucure de ea. Un an mai târziu, Vasilica a reapărut, dar nu singură: purta în braţe un copil. Aflăse din zvonuri că şia pus copilul pe braţe în public.
Vasilica nu a ascuns că a născut de la Marius. Imediat au început bârfele că Vasilica îl va presa pe Marius săo plătească, săi ofere pensie, poate chiar săo ia de soţie. Dar nu a fost aşa.
Vasilica a venit săi dea copilul în grijă tatălui, aruncândul înspre un viitor neştiut. Dacă ar fi aruncat pachetul în mâna lui, povestea ar fi luat o altă întorsătură. Marius ar fi putut săspune că a găsit un copil pe stradă şi săl ducă la un cămin de copii. Atunci soarta lui Radu ar fi fost pecetluită.
Vasilica a fost mai deşteaptă. A adus un coș cu copilul la pragul apartamentului în care locuiau mama şi sora lui Marius, însoţit de o scrisoare plină de lacrimi: Aş vrea săl cresc, dar nu am bani, nu am putere, nu am resurse! Am depresie postnatală şi o boală cemi varipească viaţa. Vă rog, nul lăsaţi pe nepotul meu în singurătate!.
Marius a fost chemat săexplice.
De unde ştiu eu, a spus el, ridicând din umeri. Poate că la găsit cineva pe drum şi a crezut că e al meu. Vom face un test, apoi vom vedea.
Testul a arătat că e firul de sânge al lui Marius. Atunci a început discuţia încărcată.
Unde îl pun? Ce fac cu el? Când? Am început de curând afacerea! se plângea Marius. Am contracte, negocieri, tranzacţii! Şi trebuie să lucrez şi singur, că nuam bani pentru întregul personal!
Şi ce propui? a strigat Ana. Săl dăm pe copil la căminul de copii?
Ştim doar noi şi Vasilica căl este al nostru. Vasilica nuva mai vedea vreodată în oraş! a spus Marius, ridicând din umeri.
Dar noi ştim! a insistat Ana. Cum săne descurcăm dacă copilul nostru va sta în căminul de copii?
Eu aş trăi, a chicăit Marius. Şi aşa vă doresc şi vouă!
Nu ai conştiinţă, a zis sora lui Elena. Un copil al tău întrun cămin de copii?
Şi tu, de ceţi baţi capul? a răspuns el. Nuţi face griji, nui pun coada la cal.
Nuaş da niciodată copilul meu! a răspuns Elena, cu douăzeci de ani în spate, însă cu un diagnostic cei interzicea să aibă copii.
E o nebunie! a clătinat capul Ana. Dacă îl pui la cămin, o săţi vină răzbunarea pe deasupra! Nu vei mai avea afacere, nici fericire, nici viaţă!
Destul! a lovit Marius cu pumnul masa. Dacă sunteţi toţi aici, sfinţi şi drepţi, săfacem așa: Elena se face responsabilă de copil, eu găsesc banii, noi îl creştem împreună. Eu, ca un unchi bun, îl voi ajuta.
Ce înseamnă săajut? a întrebat Elena.
Să-l susţin! a strigat el. Înţelegi?
Şi dacă te căsătoreşti? a întrebat Ana.
Ce sar schimba? a răspuns Marius, ridicând din umeri. Voi continua săajut sora cu nepotul. Totul va sta bine!
Marius nu refuza niciodată să trimită bani, iar banii erau trimişi cinstit. Totuşi el însuşi dispărea în trei ani. Când mama sau sora îl întrebau, răspundea că se ocupă de afaceri şi de viaţa personală.
Toţi sau întâlnit la nunta unui cunoscut, ceea ce a lăsat un gust amar, dar Marius lea spus tot ce ştiau, ca sărămână liniştiţi.
Mama şi sora erau ocupate cu creşterea nepotului. Ancuţa era însă în şcoală şi, în plus, însărcinată. Cu naşterea fiului Costel, Marius sa schimbat. Vezi cum bloodbloodblood creştea, dar strigătele îl enervau. Apoia amintit de Radu.
Acel băiat a început săstrige! a exclamat el. Şi-am început sămerg la sora cu mama, săconstruiesc o legătură cu nepotul.
Sentimentele de tată, trezite de naşterea lui Costel, se revărsau mai mult spre Radu, pentru că acolo găsea un ecou. Iar Costel Costel rămânea mereu în umbră.
Aşa a durat opt ani. Nu se putea spune că Costel era total lipsit de atenţia tatălui, dar era puţin. Marius credea că este suficient. Totuşi spre Radu trăgea mai mult.
Patru ani pentru copii înseamnă mult și o diferenţă mare. Ce poţi face cu un băiat de doisprezece ani nue potrivit pentru un copil de opt. Şi cu Radu Marius a parcurs tot ce trebuia săfăcut cu Costel. Deci, cu Costel nui era interesant.
Ancuţa vedea cum fiul lor era împins în planul secundar pentru nepot. Bineînţeles, se jucau gelozia, supărarea și iritarea, dar ea nu putea face nimic.
A ajuns astfel sădepindă total de soţul ei din punct de vedere material. Când a încercat să caute un loc de muncă, isau oferit slujbe prost plătite, de tip curăţătorie sau spălător de vase. Dar ea era soţia unui om de afaceri, obișnuită cu confortul.
Nu pot sălucrez ca curățătoare sau spălătoare de vase! a exclamat ea. Aşa că pot doar săsădau câteva replici, sperând că soțul îşi va aminti de băiatul lor!
Deci, etă fiul tău? a întrebat Ancuţa, surprinsă. De cel creşte sora ta?
Da, Ancuţa, Radu e fiul meu! a răspuns Marius. Elena nu e mama lui! Dar-l creşte ca pe al său! Radu ştie deja că nue al ei! a strigat el. Ce vrei încă de la mine?
Ancuţa şi-a frecat fruntea, apoi a dus mâna la gură, a luat o respiraţie adâncă, gesturi cepar să arate dezorientare, apăsare şi conştientizare a cuvintelor auzite.
Marius, săluăm copilul? a propus ea, calmă. Sătrăiască fraţii împreună! Voi încerca săfiu mama lui Radu.
Ce? Nuam înțeles! a răspuns Marius, încă nervos.
Spun, săluăm-l pe Radu cu noi! Fraţii sătrăiască împreună! Eu voi fi mama lui. Dacă num acceptă, măcar tatăl va fi mereu lângă el! Şi nu vei mai fi nevoit săte împarţi între copii!
Ești dispusă săadopţi copilul meu? a întrebat el, cu scepticism.
De ce nu? a oftat Ancuţa. Chiar sunt gata săl adopt!
Ancuţa nu era sigură că poate primi un copil străin, dar a gândit că dacă ambii băieţi ai lui Marius vor fi împreună, el va împărţi timpul între amândoi. Şi ea va lupta sădă dragoste și atenție în egală măsură.
Marius a meditat oȘi așa, în lumina dimineții, familia se contopi într-un ecou de speranță și îmbrățișare.
