Casa de la Iași, după ce Andrei sa întors din serviciu. În hol plutea mirosul de pantofi udă și al jachetei încă umede pe care mama, Mara, o agășase pe cârligul de jos, lăsând libere locul pentru fiul ei. El intră aproape în tăcere: păr scurt, uniform închis la negru, cu ochii ușor încruntaţi, dar nu furios, ci vigilenţi. Mara aranjă în grabă covorul de la ușă și zâmbi cu blândețe.
Intră, dragă Totul e pregătit. Am aerisit camera ta și am pus un așternut nou pe pat.
Andrei înclinu din cap, un gest ce părea să mulțumească, poate doar din politețe. A pus valiza lângă perete, sa oprit pe prag și a privit tapetul cu romburi spălăcite, raftul cu cărțile de când era copil. Părea că totul rămâne așa, doar aerul era mai rece încălzirea fusese închisă din săptămâna trecută.
În bucătărie, Mara a așezat farfurii: ciorbă de burtă, la cererea lui, și cartofi cu verdeață de la piață. La masă a încercat să vorbească cu calm:
De ce nai sunat mai devreme? Credeam că te întâlnesc la gară.
Andrei a ridicat din umeri:
Am vrut să vin pe cont propriu.
Un moment de tăcere sa lăsat, doar sunetul lingurei lovind marginea bolului era auzit. El mânca încet, aproape tăcut, răspunzând scurt despre drum, despre secție comandantul era om cinstit. Mara simțea că caută un motiv să-l întrebe de viitor, dar nu îndrăznea să aducă vorba pe subiectul muncii.
După cină a început să spele vasul; mișcările ei obișnuite o linișteau mai mult decât orice discuție. Andrei sa retrins în camera lui, ușa rămăsese întredeschisă, iar din colț se vedeau doar spatele scaunului și marginea valizei.
Seara a ieșit să ia apă și sa așezat lângă fereastra din salon. Un curent ușor prin fereastră‐mică îi amintea de începutul verii: soarele cobora târziu și lumină blândă învăluia pervazul cu ghivecele de plante.
A doua dimineață Mara sa trezit înaintea lui Andrei, a auzit respiraţia lui slabă prin peretele subțire al dormitorului și a încercat să nu lovească farfuriile. Apartamentul părea mai strâmt: lucrurile lui Andrei au revenit în hol și baie, iar periuţa de dinţi lângă cea veche ceaidestele arăta strălucitoare nepotrivită.
Andrei a petrecut mare parte a zilei la calculator sau pe telefon, ieșind doar la micul dejun și la prânz. Mara încerca să pornească discuții despre vreme sau vecini; el răspundea haotic sau se retrăgea în camera lui.
Întro zi a cumpărat mărar și ceapă de la piață:
Uite! Verdeața ta preferată
Andrei a privit absent:
Mulțumesc Poate mai târziu?
Verdețurile au înnebunit pe masă pe seară apartamentul se încălzea, iar Mara nu voia să-l dea prin geam: Andrei nu a iubit curenții din copilărie.
Seara se încheia tot la cină, cu pauze incomode ce se întindeau mai mult decât vorbele. Andrei rar lăuda mâncarea; mânca, de obicei, în tăcere sau cerea să lase farfuria până la micul dejun nu îi venea poftă. Uneori uita să-și strânge ceasca sau lăsa dulapul de pâine deschis după gustarea nocturnă.
Mara observa aceste detalii: odată curăța masa fără să fie amintit. Acum îi părea stânjenitor să-i reproșeze unui bărbat adult, așa că ștergea firimiturile singură.
Detaliile cotidiene se înmulțeau fără să le observe: prosopul dispăruse din baie Andrei îl luase în cameră; cineva a pus cheile de la cutia poștală la loc greșit amândoi le căutau prin sacoșe și facturi.
Întro dimineață a găsit dulapul de pâine gol:
Trebuie să cumpărăm pâine
Andrei a mormăit din cameră:
Bine
Mara a decis să meargă să cumpere după lucru, dar a întârziat la farmacie și sa întors obosită spre seară.
În bucătărie Andrei stătea lângă frigider cu telefonul în mână. Mara a deschis dulapul de pâine din reflex: nu era nimic acolo. A oftat adânc:
Ai zis că vei aduce pâine?
Andrei sa întors brusc; vocea ia răsunat mai tare decât de obicei:
Am uitat! Aveam alte treburi!
Mara sa jenit, iritată în ciuda oboselii:
Desigur Întotdeauna uiți totul!
Vocea a crescut, cuvintele sau întâlnit. Dintrodată, aerul din bucătărie a devenit greu. Fiecare încerca să-și apere punctul de vedere, dar în fundal se auzea altă melodie: oboseala de lângă celălalt, imposibilitatea de a găsi un limbaj comun, teama de a pierde legătura ce odinioară părea firească.
Apartamentul era tăcut, ca și cum energia izbucnită în cezar ar fi dispărut în noapte. Lampa de pe masă ardea slab, aruncând o umbră lungă pe dulapul gol. Mara nu a putut adormi, se culcase pe spate și asculta zgomote rare: un comutator care clipea, apoi apa care zumzăia în baie. Andrei mergea cu pași ușori, parcă se temea să nu tulbure liniștea pereților, care deveniseră în același timp familiar și străin.
Își amintea discuțiile lor dinaintea serviciului: atunci totul era simplu putea să întrebe direct, să certe pentru gunoiul uitat sau pentru întârzierea la cină. Acum fiecare cuvânt părea riscant: să nu rănească din greșeală, să nu zdruncine echilibrul fragil. Din spatele certului ieșea oboseala a ei, după o zi de muncă, și a lui, după luni de tăcere în patru ziduri.
Ceasul arăta aproape ora două dimineața când a auzit pași ușori pe hol. Ușa bucătăriei scârțâi: Andrei turna apă din carafă. Mara sa ridicat pe antebraț, ezitând să se ridice din pat sau să rămână. A decis să se ridice, a pus halatul și a pășit desculță pe podeaua rece.
În bucătărie mirosea a prosoape umede ieri spăsase blatul înainte de culcare. Andrei stătea lângă fereastră, cu spatele la ușă, umerii căzuți, paharul strâns în palmă.
Nu dormi? a întrebat ea șoptit.
El a tresărit ușor, dar nu sa întors imediat.
Eu tot nu pot
Liniștea sa așezat între ei ca un nor gros; doar o picătură de apă a nimerit pe paharul de sticlă.
Îmi pare rău pentru seara de aseară Am strigat pe nedrept a zis Mara. Tu ești obosit și și eu sunt.
Andrei sa întors încet:
Eu sunt vinovat Totul e ciudat acum.
Vocea ia sunat răgușită de la atâta tăcere; nu a îndrăznea să-i privească ochii.
Au rămas din nou în liniște, dar tensiunea sa risipit în urma acelor cuvinte simple. Mara sa așezat la masă în fața lui, a împins spre el o cutie cu ceai gest automat și liniștitor în același timp.
Ești adult deja a spus ea cu grijă. Trebuie să învăț să te las să pleci mai departe Eu mereu mă tem să nu pierd ceva sau să fac greșeli.
Andrei a privit-o cu atenție:
Eu tot nu știu cum să fiu aici Înainte era simplu: spunemi, fac. Acasă e altă poveste. Aici se pare că regulile sau făcut fără mine
Mara a zâmbit ușor:
În amândoi învățăm să trăim împreună Poate ar trebui să punem la punct niște reguli?
Andrei a ridicat din umeri:
Hai să încercăm
Acest mic da ia adus Marăi ușurare; au stabilit pe glas: cine cumpără alimente (el a acceptat să ia pâine la fiecare două zile), cine spală vasele după cină, să se lase puțin timp personal seara fără să întrebe unde ești sau ce faci. Amândoi știau că e doar începutul schimbărilor, dar cel mai important era că vorbiseră sincer și calm.
Mara a întrebat cu blândețe despre planurile lui de muncă:
Vrei să cauți ceva? Ai actul de serviciu?
Andrei a încuviințat:
Da. Lam primit imediat după demobilizare; e în rucsac lângă certificatul de serviciu doar nu știu unde să merg acum.
Sa gândit la Oficiul pentru Ocuparea Forței de Muncă, ia povestit despre consiliere gratuită și programe pentru veteranii din armată. El a ascultat cu prudență:
Crezi că ar trebui să merg acolo?
Mara a clătinat din cap:
De ce să nu? Dacă vrei, pot să te însoțesc dimineața să completăm dosarele.
Andrei a reflectat o clipă și a spus:
Hai să încercăm împreună de la început
Lumina din bucătărie a devenit puțin mai caldă: poate că au stins lumina de deasupra aragazului, rămânând doar abajurul de pe masă, poate că pentru prima dată în zilele acelea au vorbit unul cu altul calm și deschis. Pe fereastră, în întuneric, licăreau luminile caselor din jur; încă câțiva nu dormeau în micile apartamente de primăvară târzie.
Când discuția sa încheiat de la sine, au strâns ceștile și au șters suprafața cu o cârpă umedă.
Dimineața ia întâmpinat cu lumină blândă prin perdelele groase; orașul se trezea încet, iar în curtea blocului se auzeau glasuri de copii și ciripit de păsări la fereastra deschisă de data aceasta aerul nu mai era ceva de temut. Bătaia rece a nopții plecase odată cu neliniștea.
Mara a pus ibricul pe foc și a scos din dulap o pungă cu covrigi pentru mic dejun în loc de pâine lipsă. A așezat pe masă actele lui Andrei: buletinul în copertă roșie, certificatul de serviciu și pașaportul. Le privea liniștită acum erau semnele unui nou capitol al vieții sale, care începea chiar aici, în acest moment.
Andrei a ieșit din camera, somnoros, dar fără acea distanțare de odinioară, sa așezat în fața mamei și a zâmbit scurt:
Mulțumesc că ești alături de mine
Ea ia răspuns la fel de simplu:
Hai să mergem împreună astăzi?
El a dat din cap cu acord; și acel da ia cântat Marăi mai mult decât orice promisiune.
