În camera alăturată s-a auzit un zăngănit. Răsturnând oala, Stela s-a repezit acolo. Băiatul se uita speriat la vaza spartă.
Ce-ai făcut? a strigat gospodina și l-a lovit pe nepot cu un prosop umed.
Bunico, acum curăț! s-a repezit el spre cioburi.
Te curăț eu acum! și prosopul a căzut din nou pe spatele băiatului. Stai pe pat și nu te mișca!
A strâns, s-a întors în bucătărie. Pe podea era o baltă cu cartofi răspândiți măcar erau cruzi. I-a adunat, i-a spălat, i-a pus la cuptor. Așezându-se, a început să plângă, mustrându-și fiica în gând:
De ce, de ce toată lumea are familii normale, iar eu? Nici eu n-am avut bărbat, nici fiica mea. Măcar de-ar rămâne așa Dar acum fata mea s-a dus în oraș la gară și o să-mi aducă în cap un nou ginere, un temnicer! Oare chiar e om bun? Au scris-o trei ani. Dragoste, zice, dar nici nu l-a văzut în față. Și acum o să trăiască în casa mea. Nu-mi ajunge că o hrănesc pe ea și pe nepot, acum trebuie să-l hrănesc și pe el? O să-l alung din lume! O să fugă de bine.
Bunico, pot să ies afară?
Du-te, du-te! Dar te îmbracă bine. Și nu te duce la râu, gheața o să se dezlege de la o zi la alta.
Bine, bunico!
Parcă au sosit. Stela s-a uitat pe fereastră. De aici se vedea bine omul avea fața plină de cicatrici. Ce naiba face ea, proasta asta? Nu-i de ajuns că e temnicer, mai e și urât ca noaptea.
S-a deschis ușa. Au intrat.
Floarea și-a adus mirele.
Tocmai la el voiam să merg, a rânjit milițianul. O să verific certificatul de eliberare. Și o să văd ce om e ginerele tău.
Du-te! Tocmai iau masa. Numai că nu-mi e niciun ginere și nici n-o să fie.
Stela a plecat după nepot. Dar unde să-l caute? Uite-l, aleargă cu alți băieți. Dar nu-i venea să se întoarcă acasă. A stat de vorbă cu vecinele. Vrei, nu vrei, trebuie să te întorci.
S-a uitat la buștenii mari. Cum să-i spargi? A intrat în șopron, a luat toporul și a început să despice cel mai mic buștean. Când s-a pregătit să lovească din nou, o mână puternică a oprit toporul.
Mătușă Stela, lasă-mă pe mine!
Încearcă! s-a uitat ea posomorâtă la ginere.
El a trecut degetul pe tăiș, a clătinat din cap:
Ai vreun piatră de ascuțit?
Intră în căsuța din spate, acolo era atelierul bărbatului meu.
Haralamb a intrat în atelier și nu-și mai putea lua ochii. Ce nu era acolo! A pornit piatra de șlefuit. Mergea! A ascuțit toporul. Și a luat și toporul pentru despicat lemne.
A ieșit și a început să taie buștenii în două. Apoi cu toporul i-a făcut bucăți mai mici. Până seara a tăiat toată lemnea și a dus-o în șopron.
A ieșit soacra și a clătinat din cap. Iar pe fața i-a apărut chiar și un zâmbet.
Mătușă Stela, a spus el, la gard sunt niște butuci.
Nu! Nici nu mai merge.
Hai la mine, am și eu una la fel. Și nici aia nu merge. Poate din două faci una bună.
Au mers la bătrân. La el drujba era zdrobită, dar pinionul era intact, și lanțul încă bun.
Ia tot! a zâmbit bătrânul.
Dacă o faci să meargă, taie-mi și mie butucii.
Și vecinul a spus:
Ascultă! Dacă-mi tai lemnele și le duci în șopron, îți dau două bancnote de cinci sute.
Haralamb a făcut tot cum a cerut omul. S-a întors acasă, a pus banii pe masă:
Mătușă Stela, ia banii!
Ea a clătinat din cap, dar pe față i s-a ivit un zâmbet mulțumit. La sat rar se plătește cu bani. Mai des, alta e moneda.
A doua zi, Haralamb s-a apucat de motocultor. Era timpul să arăm grădinile. Ședea în curte, sortând piese, când băiatul a năvălit în casă, cu ochii speriați. Și a țipat:
Ne jucam pe gheață, iar pe Costică l-a luat valul! Nu poate să sară!
Stela și Floarea au ieșit în grabă și au pornit spre râu.
Placa de gheață cu băiatul deasupra se îndepărta tot mai mult de mal, spre mijlocul râului. Iar în aval, alte plăci uriașe se apropiau se pare că undeva, mai sus pe râu, se spărsese un dig.
Floarea a început să țipe.
Dar Haralamb deja sărise în apa rece și înota spre placă. A ajuns. S-a urcat pe ea. Dar placa cealaltă, uriașă, se apropia. O să-i strivească.
Ascultă, Costică! s-a aplecat Haralamb spre băiat. Tu ești bărbat adevărat. Când placa mare se apropie, trebuie să sarim pe ea, altfel ne zdrobește. Avem doar câteva secunde. Putem? Dă-mi mâna! Gata! Sărim!
Haralamb l-a prins de mână pe băiat și l-a aruncat pe gheață. A sărit și el, dar și-a lovit piciorul de margine. Pantalonul i s-a îmbibat de sânge. Băiatul se uita speriat la mâinile lui zgâriate.
Iar placa era deja la mijlocul râului, unde curentul era puternic. Și au plutit în necunoscut.
De pe mal, toți priveau cu groază cum placa se depărta.
O să piară! s-a auzit din nou o voce.
Poate că nu, s-a gândit cu voce tare milițianul. Mai departe râul face un cot brusc, iar Haralamb pare om isteț.
Și Iurie a pornit spre Niva lui, parcată chiar acolo pe mal.
Haralamb l-a îmbrățișat pe băiat, încercând să-l încălzească puțin:
Ascultă, băiete! Am trecut de prima încercare. Acum vine alta. Placa nu o să ocolească capul ăla de uscat și o să-l lovim. Foarte tare! Hai să ne mutăm pe celălalt capăt.
Us
