De ce ar trebui să vă dau apartamentul meu?
Azi era ziua de naștere a Elenei Vasilievna. Se trezise de dimineață și se zbătu în bucătărie să facă totul la timp. Și nu era ușor! Să gătești atâtea lucruri pentru atâția oaspeți. Își pregătise meniul cu săptămâni înainte, umblase prin piețe după legume de la țărani, brânză de casă, carne proaspătă și pește. În magazine nu găseai așa ceva, nu era același gust. Voia să adune toată familia la masă și să-i hrănească pe copii și pe nepoată cu mâncăruri gustoase. Și tortul trebuia neapărat făcut de ea Amandina, pe care îl pregătise pentru zilele de naștere ale fiicei sale, Adelinei, și ale fiului, Victor.
Elena Vasilievna se gândea cu nostalgie la trecut, când trăiau toți împreună în acest apartament. Soțul ei, profesor universitar la catedra de fizică, Gheorghe Mihailovici, copiii Adina și Victor și ea, profesoară de muzică. Gheorghe, pentru meritele sale în domeniul științei și prieteniile cu oameni influenți, primise un apartament mare, cu patru camere, pe care Elena îl mobilase cu gust rafinat. Prin orice mijloace obținuse cum se obișnuia să se spună pe vremuri un candelabru de cristal pentru sufragerie, un dulap de lemn de nuc și un serviciu de porțelan german, dar și față de masă din in impecabilă, șervete brodate și tacâmuri de argint vechi. Era fericită când reușea să cumpere un serviciu rar, cu o supieră, ca să poată servi supa nu direct din oală, ci frumos, cu stil. Unele prietene îi spuneau că casa lor semăna cu un muzeu sau cu un salon din epoca regală. Lui Elena Vasilievna îi plăcea asta și o măgulea. Știa să țină casa, să primească oaspeții, să cânte la pian și să converseze cu eleganță. Casa era cetatea ei, regatul ei. Gătea minunat, lucru care îi răsfățase soțul și copiii.
Mamă, oare și nevasta mea va găti la fel de bine ca tine? o întreba micul Victor.
Sper, dragul meu. Dar una ca mine e greu de găsit, râdea mama.
Atunci eu o să trăiesc mereu cu tine!
Ba nu. Copiii trebuie să crească și să plece din cuib la timp, fiule. Nu e bine să trăiești cu părinții până la bătrânețe. Trebuie să ai viața ta, familia ta, repeta ea adesea. Da, ea prefera să fie bunica de duminică, nu să trăiască îngrămădiți toți împreună, ca un clan.
Și apoi, brusc, viața fericită se sfârși, și Elena Vasilievna rămase singură.
Gheorghe Mihailovici murise subit, într-o dimineață. Nici măcar ambulanța nu apucase să ajungă. Inima. Se plânsese de mult, lua pastilele cu sârg, mergea la doctori, dar Omul e muritor, și mai rău poate muri fără avertisment.
Elena Vasilievna plânse la început, apoi se stăpâni și continuă să trăiască cum putu. Copiii plecară din cuib, așa cum spusese ea. Adina terminase facultatea de economie, își găsise soț, pe Sergiu, și se mutaseră într-un apartament închiriat într-un cartier sărac atât își permiteau tinerii soți. La spitalul din zonă se născuse nepoata ei, Mădălina. Apoi Victor începuse să se întâlnească cu o fată, Alexandra, își luase o cameră în cămin și plecase și el.
Când Adina abia începea să-și clădească viața de familie, întrebase odată pe mama ei:
Mamă, putem să stăm puțin la tine până își găsește Sergiu un loc de muncă stabil?
Nu, Adină, te-ai măritat începe-ți viața ta. Crezi că nouă cineva ne-a ajutat? Nimeni. Am trăit prin căminuri, prin garsoniere, uneori fără gaz, fără apă. Dar ne-am descurcat. Și uite rezultatul. Am ajuns oameni, ne-am cumpărat locuința noastră. Și voi trebuie să faceți la fel.
Lui Victor îi spusese același lucru: Ești bărbat, trebuie să muncești și să-ți întreți familia, ai luat răspunderea unei fete fii bun să te descurci. Copiii nu erau mulțumiți de abordarea ei, dar nici nu protestau prea mult. Nu puteau să stea acolo împotriva voinței mamei.
De fapt, Elena Vasilievna credea că, cu cât se ține copiii mai departe, cu atât sunt mai apropiați. Le telefona regulat, le trimitea cadouri de sărbători, îi invita la ceai cu plăcinte, îi chemă la concertele elevilor ei, unde acompania la pian și încerca să creeze idila familială.
Și astăzi se pregătea pentru un mare prânz de familie, cu ocazia zilei ei de naștere. Mâncăruri delicioase, masă întinsă impecabil, aroma condimentelor umplând întreaga casă. Elena Vasilievna reușise să-și facă o coafură frumoasă și un machiaj ușor. Îmbrăcase o rochie strălucitoare, de gală, și cerceii cu diamante darul soțului ei decedat.
La ora stabilită, familia începu să sosească. Primii veniră Victor și soția lui, Alexandra. Aduceau un buchet uriaș de trandafiri și un serviciu de cafea din porțelan.
Doamne, ce frumusețe! Ce muncă fină. Mulțumesc, dragilor, Elena Vasilievna sări să-i îmbrățișeze. Știți exact cum să mă faceți fericită.
Da, mamă, am vrut să găsim ceva care să-ți placă.
Alexandra, ce rochie minunată ai! Lej
