Când m-am căsătorit cu Vlad, știam că are o fată dintr-o căsătorie anterioară. Loredana, fosta lui soție, părăsise copilul acum șase ani își luase lucrurile și plecase în Germania cu un nou iubit, începând viața de la zero. De atunci, a mai avut încă doi copii, își sună fetița de două ori pe lună pe video, iar cadourile vin doar de sărbători. O vedeam pe micuța asta cum tânjea după mama ei, uitându-se la ecranul telefonului, sperând să audă: Vino să trăiești cu mine. Dar niciodată n-a primit invitația, niciodată n-a venit. Pur și simplu a șters-o din viața ei.
La început, fetița locuia la bunica, mama lui Vlad. Dar aceasta s-a epuizat repede, copleșită de teme, capricii și crize. A dat-o pur și simplu înapoi tatălui. Vlad a adus-o acasă, s-a uitat drept în ochii mei și a șoptit: Mioara va trăi cu noi. Pentru mult timp.
Am încercat din suflet să fiu o bună mamă vitregă. Îi cumpăram haine, găteam mâncărurile ei preferate, o duceam la școală, vorbeam deschis. Voiam să devin o prietenă. Dar ea s-a închis în ea. Ca și cum s-ar fi ridicat un zid între noi, fără niciun efort de apropiere. Nu mă ignora îmi lăsa să înțeleg că, în lumea ei, eu nu eram nimeni.
Trei ani au trecut. Acum, fata are doisprezece ani. Și încă locuiește cu noi, dând ordine ca și cum ar fi casa ei, nu a noastră. În fiecare seară, se plânge tatălui ei: Mătușa Ana m-a pus să fac ordine, Mătușa Ana nu mi-a cumpărat ce voiam. Apoi bunica mă sună să-mi reproșeze că nu mă ocup suficient de copil și că și eu voi naște curând, așa că ar fi bine să învăț cum să fiu mamă. Dar ea însăși refuză să aibă grijă de nepoată, chiar și o oră, când am o programare urgentă la doctor sau la serviciu.
Sunt epuizat. Lucrez, am grijă de casă, gătesc, iar acum aștept un copil. Vlad, deși nu ia partea fiicei lui, tot mă roagă să fiu mai blând, mai îngăduitor. Dar nu mai pot. Fata asta a devenit o sursă de iritare. E dezordonată, obraznică, nu știe să mulțumească, nu ascultă și nu e niciodată mulțumită. Nu e a mea, și nici nu mai încerc să-mi mint.
Uneori, noaptea, stând în bucătărie, mă gândesc: Dacă aș fi refuzat să vină la noi Dacă aș fi insistat Dar e prea târziu. Nu pot să plec de lângă Vlad vom avea un copil împreună. Și, egoist cum sună, visez tot mai des ca fata lui să vrea să se întoarcă la bunica. Să spună: Mă simt mai bine cu bunica. N-o voi ruga să rămână. Nici măcar nu voi plânge.
Vreau doar să trăiesc în pace. Fără reproșuri constante, fără să mă lupt pentru locul meu în această casă. Vreau ca copilul meu să crească în dragoste și armonie, nu în tensiuni și certuri. Poate că asta e singura mea șansă să salvez această familie fără să mă pierd pe mine însumi.
