Regina pe contract
Uneori parcă totul sa așezat: munca merge, colegii mă respectă, pacienții mă strigă pe nume. Dar viața îmi aruncă o nouă cotitură și mă întreb: din nou, de ce?
După Examenul de rezidențiat în care Ioana a făcut primii pași în medicina americană și Doctorule, mă doare capul! în care viața de medic sa transformat întro combinație de absurd și epuizare, a venit momentul în care a început Regina pe contract. În față așteaptă Rezidențiatul , unde regulile medicale sunt dure, dar corecte, uneori chiar amuzante.
Povestea poate fi citită singură poţi începe cu ea, chiar dacă nu ai citit capitolele anterioare.
REGINA PE CONTRACT
În film totul e simplu: avocatul merge până la capăt, judecătorul e înțelept și dreptatea învinge. În viață nu. Așa au început amintirile amare ale Ioanei după o seară de film american cu soțul ei.
După câțiva ani de muncă ca medic de familie la Centrul de Sănătate din Iași, Ioana a simțit în sfârșit că e în locul potrivit. Pacienții o cunoșteau pe nume, colegii o respectau, beneficiile, după standardele locale, erau foarte bune.
Apoi, întro zi, directorul, trecând pe lângă birou, ia aruncă:
Se vinde spitalul. Totul se va înrăutăţi. Îţi recomand să cauţi altă slujbă.
Două ore mai târziu, prietena ei, Mădălina, ia adus o invitație la o conferință organizată de doctorul Andrei Munteanu cardiolog renumit și proprietar al jumătății clădirilor de pe Bulevardul Unirii. Evenimentul a avut loc în restaurantul său franțuzesc, cu harpă, vin și cină.
El se ocupă de noi medici, a șoptit Mădălina, şi le deduce din taxe.
Seara a fost impecabilă: prezentare la nivel înalt, mâncare rafinată, muzică. Apoi a urmat întâlnirea: costum scump, ramă de ochelari aurie, zâmbet încrezător. Și invitația la interviu.
Salariul nu e mare, dar bonusurile sunt foarte bune, a spus el, fluturând un cec de 180000 lei. Concediul e de două săptămâni, uneori și sâmbete libere. Dar echipa e unită. Tu vei fi regina mea.
În contract la derutat doar clauza de neconcurență: cinci ani și 25 de kilometri.
Standard, a șoptit el la telefon. Facem zece. Oricum nu vei vrea să pleci.
Ea a crezut. A crezut în ferestrele panoramice, în șemineul din cabinetul lui și în cafeaua aromată în ibric, adusă de secretara amabilă. A crezut în cecul cu suma care atunci părea imensă. A crezut pentru că își dorea din tot sufletul să fie ca în basme.
Primele luni au fost ca o împlinire a visului: propriul cabinet, curte verde la fereastră, asistentă medicală personală, colegi cu care să discute cazuri dificile. Dar curând a înțeles că medici de familie sunt pentru Munteanu doar niște mașini de a elibera, pentru a trimite pacienții la centrele lui. Bonusurile nu depindeau de calitatea tratamentului, ci de numărul de teste prescrise.
Culminarea a fost ordinul de a supune la investigație cardiologică un adolescent de 16 ani, la care Ioana credea că are doar o întindere musculară. Mama lui, văzând diagnosticul propus pe scrisoare, aproape că a leșinat.
În aer plutea un sentiment de neliniște: control permanent, supraveghere, concedieri bruște. Și întro zi, ca o plută de salvare, Mădălina prietenă încă din rezidențiat ia propus să deschidă o clinică împreună.
Am o doctoriță în vârstă care vinde afacerea ieftin. Vom aduce pacienții noștri.
Nu putem, clauza de neconcurență
Spun că instanţa nu va recunoaște asta, a răspuns Mădălina cu încredere.
Ioana a simțit pentru prima dată gustul libertății. Niciodată nu sar fi încârcat singură. Au început să planifice până când Mădălina a dispărut. S-a întors la biroul lui Munteanu cu o ofertă irezistibilă: propriul cabinet, proprii pacienți. Singura condiție să nu o ia cu ea pe Ioana.
Vrei să-ţi adaug încă zece mii? a întrebat Munteanu, încă cu aceeași voce, numind-o regină.
Plec, a răspuns ea, ținânduși în frâu furia și resentimentul.
Vezi, o să regreţi. Te voi da în judecată, dacă vrei! a scos el, strigând prin buzele strânse.
Un paznic a venit imediat și a scos-o pe Ioana ca pe o infractoră. Cabinetul a rămas în urmă: rafturi cu cărţi de specialitate, tablou pictat de soț, lampă de birou de acasă. A reuș doar ce a încaput în mâini. În mașină a început să plângă fără oprire.
Următoarele săptămâni au fost căutări lungi de spațiu, întâlniri cu proprietarii, liste de echipamente. Când părea că totul se prăbuşește, au sunat fostele asistente:
Doctor A., suntem cu tine.
Cu ajutorul lor clinica a luat viață. Pacienții au venit de la sine, în ciuda zvonurilor că a murit sau a fugit în Rusia. Dar vechiul birou era la doar 15 kilometri distanță. O jumătate de kilometru e nimic, nu?
Apoi a sosit scrisoarea avocaţilor lui Munteanu. Procesul a fost lent, ca o gripă prelungită: facturi de sute de lei pentru fiecare apel, teancuri de documente, martoripacienţi. Ioana se întorcea acasă după întâlnirile cu avocaţii epuizată, ca o cârpă, și pentru prima dată a început să creadă că basmul lui Munteanu ar putea să se termine în ruină totală.
Și iată verdictul. Judecătorul, căscând și așezând hârtiile, a rostit:
Nu văd nicio problemă. Raza să rămână, termenul să se reducă la un an.
Gata. Toate lunile de luptă, mii de lei cheltuiţi, nopţi nedormite totul sa redus la un scurt nu văd problemă.
Ea șia redeschis clinica întrun loc nou, departe de zonele supraîncărcate. Pacienții au devenit și mai mulţi. Când părea că trecutul rămâne în urmă, telefonul a sunat.
Aici e doctorul Munteanu. Cum e regina mea? Sper că nu ești supărată? Îmi trimiţi hârtia pentru noul RMN? Am nevoie de semnăturile medicilor.
Inima ia sărit în piept pentru o clipă. A vrut să închidă. A vrut să-i spună tot ce gândea despre el. Dar Ioana a respirat adânc și a răspuns calm, aproape cu un zâmbet:
Totul e în regulă, doctor Munteanu. Mulțumesc. Maţi întărit.
A închis firul și a înțeles: da, ma întărit. Atât de mult încât acum nu mai are nevoie de coroane.
