Văduvul
Pe soția lui Prohor o înmormântau toți din sat. Vera a plecat prea devreme dintre cei vii, bolnavă. La patruzeci de ani, Prohor rămase văduv, cu doi fii: Andrei, cel mare, deja matur, și Fedor, cel mic, de treisprezece ani. Rămase singur în toiul puterii, și atâtea probleme se năruiau peste el deodată. La început părea că va rezista, firește, durerea era mare, trăise bine cu Vera, nu se certau, ea era femeie harnică și plină de dragoste.
Prohor o ajuta pe soție, nu bea ca alți bărbați din sat, și acum cu atât mai puțin. Totul în casă era pe umerii lui. Andrei, fiul cel mare, se pregătise să meargă la armată, mergea la comisia militară, dar i-au găsit ceva, parcă picioarele plate, și nu l-au luat. Se mâhni puțin, dar se liniști:
— Poate e mai bine așa. Măcar Iana nu va trebui să mă aștepte din armată, să se chinuie. Poate peste puțin ne și căsătorim.
Andrei se făcuse electrician și se gândea să-i ceară mâna Ianei, o fată frumoasă și sprintenă. Dar nenorocirea lovi. Prohor și Andrei reparați acoperișul casei când începu ploaia. Andrei alunecă și căzu pe spate. Nu se mai putu ridica.
Prohor chemă salvarea, și fiul lui fu dus la spital.
— Ce-o fi acum? — se gândea tatăl. — Doar să nu fie grav, un flăcău tânăr și așa ceva… Chiar voia să se însoare cu Iana.
Timpul trecu, Andrei fu externat, dar rămase culcat acasă, mergând cu cârje. Aștepta să vină Irina, se uita mereu la poartă, dar ea nu apărea. Atunci veni Costică, prietenul lui, și-i spuse că mama Irinei tot satul o umplea de vorbe că nu va fi nuntă între Andrei și fiica ei.
— Andrei a rămas schilod, n-o să-i dau pe Irina după el. Nu-i trebuie să-și petreacă viața îngrijindu-l pe un infirm! — zicea ea. Unii-o condamnau, dar ea rămânea pe poziție.
— Mamă, poate se va însănătoși Andrei… — îi cerea fiica.
— Nu se mai însănătoșește! Dacă ar fi putut, s-ar fi ridicat până acum! — dădu verdictul mama. — Și n-ai ce căuta la ei. Găsești altul, ești fată frumoasă…
Andrei se simți jignit că-l numeau infirm și se supără pe Irina.
— Spune-i Ianei că nici eu nu vreau s-o văd, dacă s-a lăsat așa ușor! — zise el Costicăi. Dar și ea, mândră, se înfurie.
Andrei se ridică în picioare, lepădă cârjele, dar rămase cu inima întunecată, parcă viața nu-l mai bucura. Prohor umbla ca un om rupt, îi părea rău de fiul său, mai avea și pe cel mic pe cap. Trebuia să-l hrănească, să-l îmbrace, să aibă grijă de gospodărie.
Nu departe de Prohor locuia Liuba cu părinții ei. Dar acum doi ani, părinții ei muriseră. Veniau de la oraș cu motocicleta, prinseră furtuna, ploaia cădea ca din găleată, nu se vedea nimic. Ar fi trebuit să se oprească, dar soarta fu altfel: se loviră de un camion. Și acum Liuba trăia singură. Nu era copil, deși părea fragedă și subțirică — aproape treizeci de ani împlinea. Lucra ca vânzătoare în magazin.
Vecina ei, Varvara, o femeie în vârstă care fusese prietenă cu mama Liubei, o luase sub aripa ei. Îi dădea sfaturi și nu o lăsa singură.
— Liubă, de ce nu te duci la oraș? Te-ai putea mărita acolo, ești frumoasă ca un înger! Nici nu-ți dai seama câți ani ai. Aici, la sat, băieții tineri sunt puțini, toți fug în oraș.
— Nu, mătușă Varvara, nu vreau la oraș. Sunt fată de la țară. E zgomot și agitație acolo, nu-mi place.
— Dar trebuie să te măriți, aproape treizeci! Mai ai timp să naști copii?
— Și cu cine, mătușă Varvara? Nimeni nu-mi place. Poate vine vreun comandant pe-aici… — râdea Liuba.
Dar Varvara avea deja un plan. Și nu-l amâna.
— Prohor nu-mi e străin, am fost prietenă cu mama lui, Ana. Pacat că a murit tânără, era femeie bună, și Prohor e la fel ca ea. Andrei, fiul lui, e harnic, doar că șchiopătează după accident. Ce-ar fi să-l însor pe Andrei cu Liuba? Se vor îndrăgosti. Cu Iana n-a ieșit nimic. O să trăiască împreună, și va fi mai ușor pentru toți. Altfel, în casă sunt numai bărbați.
Într-o zi, Varvara se duse hotărâtă la Liuba, iar după un timp ieși mulțumită și se îndreptă spre casa lui Prohor.
— Sănătate, Prohor! Te-am luat prin surprindere, am treabă la tine și Andrei.
— Sănătate, mătușă Varvara! Intră, ce vânt te aduce?
— Ascultă, Prohor, Andrei e băiat bun, frumos, toți sunteți ca niște brazi. Dar mi-e milă de el, a pățit rău, poartă o povară în suflet. Poate e timpul să-și schimbe viața. Vecina mea, Liuba, e fată bună, gospodină. E mai mare decât Andrei, dar arată ca o fetiță, e frumoasă și blândă. Trăiește singură, modestă. Ce-ar fi să fie nevasta lui Andrei? Unde e el, de altfel?
Prohor bătu în geam, și după puțin apăru Andrei, înalt și voinic, șchiopătând ușor pe piciorul drept.
— Andrei, vino să-ți spună mătușă Varvara ce vrea.
Varvara stătu mult la Prohor. Când ieși, se freca pe mâini, zâmbind. Planul ei reușise.
Curând, Liuba se mută în casa lui Prohor, devenind soția lui Andrei. Se obișnui repede cu viața nouă, simțind că are familie. Cel mai atașat de ea fu Fedor, fratele mai mic al lui Andrei, poate pentru că îi era dor de afecțiunea mamei. Liuba îi dădea căldură, îl ajuta cu lecțiile, chiar scria împreună cu el compunerile, îi
