Măritată, dar însărcinată de la un coleg de serviciu… Ce să fac?
Mă numesc Mădălina Popescu și locuiesc în Hîncești, unde viața curge liniștită pe malurile râului Cogâlnic. Am stat mult pe gânduri dacă să scriu aceste cuvinte, dar durerea și neliniștea mă macină pe dinăuntru. Nu mai pot tăcea — trebuie să mă descarc, pentru că viața mea s-a năruit și nu știu cum să ies din acest iad.
Totul a început cu faptul că sunt mama unei fetițe de cinci ani, Maria, și soția unui bărbat care trăiește numai pentru muncă. Soțul meu, Ion, e un adevărat rob al biroului, aproape nu-l văd acasă. Pe fetița noastră o ia de la grădiniță mama mea, care stă cu ea și seara, pentru că eu și Ion întârziem mereu. Lucrez la o firmă importantă — poziție bună, salariu generos, dar mă străduiesc peste puteri, stau până târziu să rezolv toate sarcinile. Acum două luni, am fost trimisă într-o călătorie de serviciu de patru zile cu un coleg, Cătălin. Am rugat-o pe mama să stea cu Maria. A acceptat, și am plecat cu inima ușoară.
Am mers cu mașina firmei. Ziua a trecut în ședințe, iar seara am cazat la hotel. În lift, el m-a invitat la restaurant, să luăm cina împreună. Am zis da — de ce nu? Seara a fost surprinzător de plăcută. Am vorbit despre orice, și am aflat că e divorțat, fără copii, dedicat carierei. Vocea lui, râsul lui — deodată m-am simțit vie, liberă, cum nu mă mai simțisem de ani de zile. Pentru prima oară, lângă un bărbat pe care abia îl cunoșteam, am respirat ușurată. După cină, ne-am retras în camere, dar ceva în mine tremura deja.
A doua zi — muncă, iar seara, din nou masă. Am terminat devreme, iar Cătălin a propus să bem o sticlă de vin roșu. Îmi place vinul roșu, n-am refuzat. Am mâncat, am băut, am râs, și știam unde duce totul. Inima îmi bătea nebunește, dar am vrut să plec în camera mea. El a spus că mă însoțește, iar în lift s-a întâmplat — buzele lui s-au lipit de ale mele, pasiunea ne-a învăluit ca un val. Am ajuns în camera lui, iar noaptea a fost un vârtej de care mi-era teamă să-mi amintesc. A doua noapte a fost și mai aprinsă, și mai orbitoare — m-am înecat în ea, uitând de casă, de soț, de toate.
Revenită în Hîncești, am încercat să uit. M-am aruncat în muncă, l-am evitat pe Cătălin, dar după două săptămâni, viața m-a trăsnit: sunt însărcinată. Lumea mi s-a învârtit, picioarele mi s-au îndoit. Eram șocată, îngrozită, dar știam — e copilul lui. Cu Ion eram departe unul de altul de luni de zile, fără intimitate. Voiam să vorbesc cu el despre divorț — familia noastră se destrăma încet, dar tot amânam, mi-era frică de schimbare. Iar acum acest copil — dovada vie a căderii mele. Nu-l cunosc pe Cătălin cu adevărat. A fost atent în acea călătorie, dar pot avea încredere în el? Dacă se va întoarce spatele când va afla?
Umblu prin casă ca un stafie, mă uit la fetița mea și la soț, iar în mine totul urlă. Acest copil crește în mine, și nu știu ce să fac. Să-i spun lui Ion? Va izbucni, mă va alunga, și voi rămâne singură cu doi copii. Să-i spun lui Cătălin? Dar dacă va râde în fața mea sau va dispărea ca fumul? Am hotărât să-i spun adevărul peste câteva zile, dar fiecare oră până atunci e o tortură. Capul mi se sparge de gânduri, inima mi se sfâșie de frică și vină. Voiam o viață liniștită, și am primit un haos pe care l-am creat singură.
Mama se uită la mine îngrijorată, dar tac — cum să-i spun că fiica ei, mamă și soție exemplară, s-a pierdut într-o rușine atât de mare? Ion vine acasă obosit, îmi aruncă un “bună” pe nerăsuflate și nu vede c
