Trebuie să mergem mai departe cu viața. Dacă a plecat, asta e, n-are rost să plângem după el. Dacă măcar ar fi fost un om de treabă… dar uite cum s-a dovedit! Vom crește copilul singuri, nu-ți face griji!
Pe Paul îl cresc mama lui și bunicul. Bunica îi amintește vag, era mic atunci când aceasta s-a stins din viață, cam la cinci ani. Din toate amintirile, cel mai tare îi lipsea mirosul plăcintelor proaspete scoase de bunica din cuptor…
Pe tată nu îl văzuse niciodată. Acesta a plecat chiar înainte ca Paul să vină pe lume. Venise cu mama lui, Tatiana, de la oraș, ca să se așeze la țară.
S-au cunoscut cu părinții Tatianei, s-au hotărât să facă nuntă și au stat un timp împreună, dar dintr-o dată, mirele a dispărut fără urmă…
Nimeni nu a mai încercat să-l caute. Tatiana a plâns mult, era deja însărcinată…
Cu lacrimi nu rezolvi nimic! i-a spus bunica. Trebuie să trăim mai departe. Dacă a fugit, a fugit! Oricum, nu era vrednic. Ne vom descurca singuri cu copilul nostru, nu-ți face griji!
Paul n-a dus lipsă de nimic în copilărie, însă nu a crescut răsfățat. A învățat bine la școală.
Bunicul l-a crescut cu strictețe. L-a învățat să-i respecte pe cei mai în vârstă, să aprecieze ce are, să fie muncitor. Paul știa să facă orice: orice își propunea, reușea!
Ajuns la treizeci de ani, era un adevărat partid: arătos, cu carieră, salariu frumos peste 10.000 de lei și un apartament cu trei camere în Chișinău. Avea tot ce voia!
Fetele roiau în jurul lui. Dar el nu se grăbea. Era mereu prins cu treaba; în weekenduri mergea mereu la mama sa la țară. Bunicul nu mai era de câțiva ani, iar mama era, tot mai des, bolnavă.
Făcea cât mai putea pe lângă casă, dar era vizibil obosită.
Paul a încercat s-o convingă să se mute la el la oraș, dar ea n-a vrut nicicum.
Ce să caut eu acolo? îi spunea mama. De la tine nici nepoți nu mai apuc să am. Lasă-mă aici în liniștea mea, mă văd eu de una singură…
Măcar vara să vii la mine. Ți-am pregătit loc, apoi pleci la sanatoriu, după care te întorci aici, la mine. Ai nevoie de odihnă, să ai grijă de tine! După, mergem împreună la țară, dacă-ți va fi dor.
Dar tu ai serviciu! oftează Tatiana. Ce să faci tu aici, la țară?
Oamenii și aici muncesc… dă din mână Paul.
Pe atunci discuta cu două fete. Nu știa pe cine să aleagă.
Prima era Valeria, o fată simplă de la sat, gospodină și blândă.
Cealaltă era Cătălina frumoasă, mereu în centrul atenției. Ai fi zis că n-are habar de treburile casei. Plină de viață, mereu glumea
Paul n-a invitat niciuna să locuiască cu el. Se vedeau mai mult prin oraș. Dar știa că trebuie să decidă cu cine va merge mai departe, doar că nu reușea să se hotărască.
A hotărât să le prezinte mamei sale, care tocmai se întorsese de la sanatoriu, mult mai vioaie.
Valeria a venit prima în vizită, n-a fost greu de convins. Era bucuroasă, gata să creadă că visul i se va împlini ce noroc pe ea, să fie prezentată mamei băiatului! Sigur urma să fie cerută de soție.
La tine e tare frumos și spațios, Paul, a spus Valeria, uitându-se prin apartament.
Da, e spațiu suficient. Și mamei îi place aici, deși de ceva timp e mai bolnavă.
Dar stă cu tine? Credeam că doar te vizitează. E slăbită?
Da.
Îți spun de-acum, eu nu am să o îngrijesc…
Nici nu îți cer! s-a mirat Paul. Mă descurc eu.
Dar totuși…
Ce e?
Nimic, ziceam așa. E mai bine să trăiești separat. Tu ai zis că mama ta stă la țară, la casa ei. Acolo îi e mai bine. Iar noi am sta mai bine fără ea.
Mama mea va sta mereu cu mine. Nu se discută acest lucru.
Uite așa! Credeam că ești bărbat serios, dar văd că ești băiatul lui mama! Când te răzgândești, sună!
Valeria a plecat, nici măcar nu a stat la ceai…
Uite că asta a fugit prima, a gândit Paul. Cătălina probabil va pleca și mai repede, rămân fără mireasă…
A decis să-i spună deschis Cătălinei despre mama.
Orice-ar fi, mama mea va sta cu mine! a anunțat el hotărât.
Nu te înțeleg, s-a mirat Cătălina. De ce îmi spui asta? Da, înțeleg că mama ta va sta cu tine! Dar…
Dacă o să locuim împreună, ce părere ai? Cu mama?
Nicio problemă! Îmi propui să ne căsătorim?
Paul a zâmbit.
Poate… Hai cu mine la mama, să vă cunoașteți.
Vai de mine! O să-i plac? Așa imediat? Chiar acum?
O să-i placi. Ce să-ți fie teamă?
Nici eu nu știu… Pur și simplu am emoții…
Cătălina și mama s-au plăcut pe loc, s-au înțeles de minune. Ieșeau împreună la plimbare cât Paul era la serviciu, iar în vacanță au mers toți trei la țară. Paradoxal, dar Cătălinei, obișnuită cu orașul, îi place la țară. Mama a decis să rămână acolo.
Vara asta, chiar mă simt bine, a spus ea.
După jumătate de an, au făcut nuntă.
Acum am să văd și nepoți! a zis Tatiana.
Și a avut dreptate. Mai întâi o nepoțică, apoi un nepot!
Cătălina și Paul au rămas la oraș, cu copiii. Aceștia au crescut, se pregăteau de facultate. Ultimii ani, mama a stat și ea la ei, iar la țară mergeau în vacanțe împreună. Tatiana nu se putea desprinde de casa ei de-acolo.
Cătălina, iartă-ma că aduc vorba tocmai acum, dar aș vrea să merg acasă la țară. Mergem săptămâna asta? a întrebat odată, pe neașteptate.
Sigur că da! Îl așteptăm pe Paul, că vine și el curând.
Bine, să plecăm direct. Să îi spui, neapărat. Simt că trebuie…
La țară, totul e liniștit, cum fusese mereu. Numărul oamenilor scade cu fiecare an…
Ei, am revenit acasă, pentru totdeauna, a spus deodată Tatiana. Să vindeți casa mea după. Știu că nu veți lua cine știe ce pe ea, dar mă doare sufletul s-o văd pustiită…
Ce vorbești, mamă?! s-a mirat Paul. O luăm înapoi imediat!
Da, da, a adăugat Cătălina. Ce vorbești de vânzare?
Bine, bine puneți ceainicul la foc, că aș vrea un ceai…
După ce a băut ceaiul, Tatiana s-a dus în camera ei și s-a întins puțin să se odihnească…
Paul și Cătălina au mai stat puțin la bucătărie.
Mamă, e timpul să mergem! a strigat-o Paul, dorind să plece.
Dar nu a primit niciun răspuns.
Paul a intrat în cameră și a înghețat… Mama lui murise…
Au îngropat-o la cimitirul din sat.
Parcă a simțit a venit pentru ultima dată acasă, plângea Cătălina. De-aș ști cât de mult am iubit-o, ca pe mama mea…
Știu… mi-am dat seama de mult. Ce facem cu casa?
Să o vindem ar fi păcat…
Da, păcat! E o bucățică din trecutul nostru. S-o lăsăm așa…
Și au hotărât împreună: să rămână casa părintească neatinsă. Cine știe, poate copiii, sau chiar nepoții, vor veni cândva aici…
Dacă vreți să nu ratați povești noi, urmăriți pagina! Lăsați gândurile și emoțiile în comentarii, dați un like dacă v-a plăcut povestea.
