Când bunica a aflat că nepotul vrea să o dea afară din apartamentul ei, l-a vândut fără să clipească – Povestea unei bunici din România care a ales fericirea în locul lăcomiei familiei

Când bunica a descoperit că nepotul ei voia s-o dea afară, a vândut apartamentul fără să clipească
Pe vremea când lumea avea mai mult răgaz, viața curgea liniștită pe străzile din Chișinău. Bunica Paraschiva, femeie cu suflet larg și voință de fier, locuia într-un apartament cochet în centrul orașului. Avea șaptezeci și cinci de ani, dar era plină de viață și mereu preocupată de noutățile lumii. Știa să folosească telefonul mobil mai bine ca unii tineri. Mergea la spectacole la Teatrul Național Mihai Eminescu, vizita expoziții și participa la baluri pentru seniori, unde nu refuza să schimbe o vorbă sau un dans cu domnii de vârsta ei.
Dar în familia noastră nu toți priveau cu drag bucuria bunicii. Radu, vărul soțului meu, și soția lui, Sofica, împreună cu cei trei copii ai lor, trăiau înghesuiți în două camere mici la mama Soficăi, în cartierul Botanica. Ei își puneau toată speranța în apartamentul bunicii Paraschiva. Nu voiau să ia credite, nu visau decât la ziua când locuința aceea frumoasă din inima Chișinăului le va reveni de drept. Între timp, răbdarea lor se subția ca firul aței.
Tot mai des, Radu și Sofica șușoteau despre cum ar trebui rezolvată problema bunicii. La un moment dat, au decis să nu mai piardă vremea. Au venit la Paraschiva cu cereri: să-i lase apartamentul lui Radu și să se mute la un azil. Nici măcar nu-și ascundeau planul, spunându-i că acolo îi va fi mai bine și va avea grijă cineva de ea. Dar bunica Paraschiva nu era dintre cele ușor de înduplecat. A refuzat fără ezitare, iar asta a aprins fitilul tensiunilor. Radu, scos din fire, a început să strige că este egoistă și că ar trebui să se gândească la viitorul copiilor lui. Sofica punea paie pe foc, zicând că bunica și-a trăit viața.
Noi, eu și bărbatul meu, Sergiu, am aflat cu oroare cele întâmplate. Știam că bunica Paraschiva visase toată viața să ajungă la Mânăstirile din Grecia Athos, Meteora, Catedrala Sfânta Sofia din Tesalonic și să simtă mirosul frescelor vechi. I-am propus să vină să stea cu noi, iar apartamentul să-l dea în chirie, ca să-și împlinească visul. A acceptat cu bucurie, iar în scurt timp, locuința ei a început să-i aducă o sumă frumoasă de lei lunar. Nici n-au trecut două săptămâni că Radu și Sofica au făcut un scandal pe cinste, pretinzând că apartamentul le aparține din oficiu și că bunica trebuie musai să-i lase să se mute acolo. Ba chiar l-au acuzat pe Sergiu că a manipulat-o pe Paraschiva pentru a pune mâna pe moștenire. Radu a cerut și el partea lui din banii de chirie, numind-o dreptul lui. I-am spus că nici nu se pune problema.
Sofica a început atunci să năvălească pe la noi aproape zilnic. Când singură, când cu copiii, uneori cu tot felul de daruri ridicole de la piață. Se interesa de starea bunicii, dar vedeam în ochii ei adevărul: încă așteptau ca Paraschiva să le lase totul. Lăcomia și lipsa lor de rușine ne lăsau fără cuvinte.
Între timp, bunica Paraschiva a strâns destui bani și, cum și-a dorit toată viața, a plecat la drum. A vizitat Grecia, a adus acasă poze și povești de pe Muntele Athos, din monasteriile de pe stânci și din așezările vechi ale Eladei. S-a întors acasă parcă întinerită. I-am sugerat atunci să vândă apartamentul și să-și mai permită o plimbare prin lume, iar la bătrânețe să se mute la noi, în liniște și tihnă. S-a gândit și, după o vreme, a hotărât. Locuința din centru a fost vândută cu un preț bun, pe care l-a investit într-o garsonieră cochetă la marginea Chișinăului, iar restul banilor în noi călătorii.
Astfel, Paraschiva a ajuns în Italia, Austria și Elveția. Pe malul lacului Geneva, la o excursie printre munți, l-a cunoscut pe un domn din România, Iulian. Dragostea a prins viață între munți și ape. La șaptezeci și cinci de ani, Paraschiva s-a măritat cu Iulian! Eu și Sergiu am mers cu trenul până în Elveția la nuntă, un moment magic: am văzut-o pe bunica noastră într-o rochie albă, înconjurată de flori și veselie. Dacă cineva merita acea bucurie, aceea era Paraschiva. A muncit cât a putut, și-a crescut copiii, și-a ajutat nepoții… iar la urmă a trăit cu adevărat pentru ea.
Când Radu a aflat că apartamentul a fost vândut, i s-a stins orice speranță. A venit cu cererea s-o lase măcar să locuiască în garsonieră cu toată familia lui de cinci suflete. Cum voia să înghesuie atâția oameni într-o cameră, doar el știe… Dar pentru noi asta nu mai conta. Noi eram fericiți că Paraschiva și-a găsit lumina proprie. Povestea lui Radu și Sofica ne arată că uneori, când e vorba de avere, iese la iveală adevărata față a celor apropiați.