Ai, dragă, trebuie să-ți povestesc ceva care chiar mă răscolește. S-a întâmplat nu demult, la noi în Chișinău. Era o perioadă tare grea la lucru, mai ales pentru Mihnea, soțul Lidiei. De ceva timp, i s-au înmulțit toate responsabilitățile și venea tot mai târziu acasă.
Lidia, suflet mare, avea grijă să nu-i pună niciun necaz în plus. De la căsătorie, așa au decis: ea se ocupa de cămin și de copii, Mihnea aducea banii acasă. Au avut trei copii, unul după altul, iar la fiecare naștere el era cel mai fericit. Spunea mereu că și-ar mai dori.
Dar, sinceră să fiu, Lidia era sleită de oboseală scutece, biberoane, și nopți nedormite. La un moment dat, i-a zis lui Mihnea că trebuie să ia o pauză cu copiii și el a înțeles sau cel puțin așa părea.
Într-o seară, Mihnea a intrat pe ușă trecut bine de miezul nopții, cam voios, să zic așa. La întrebarea ei de ce a întârziat atât, i-a răspuns, cu glas moale:
Lidioară, am muncit toți din greu, apoi am rămas să mai destindem puțin atmosfera cu colegii.
Dragul meu, hai că-ți încălzesc ceva de mâncare! i-a zis ea zâmbind.
Nu, lasă, că am gustat niște fripturi cu băieții, nu mai pot nici să-mi fie poftă. Mai bine mă bag în pat.
Se apropia 8 Martie, Ziua Femeii. Lidia, după ce a rugat-o pe mama ei să vină să stea la copii, a ieșit la mall. Voia să facă ceva deosebit anul ăsta, să pregătească o cină doar pentru ei doi. În drum, i-a venit ideea să-și cumpere și ei ceva nu-și mai amintea când și-a luat ultima dată o rochie nouă. I se părea mereu ciudat să ceară bani lui Mihnea pentru asta, dar acum merita ceva special. Așa că a intrat într-un magazin de pe bulevardul Ștefan cel Mare și a început să probeze rochii.
Când era la a doua rochie, din cabina vecină, a auzit o voce bărbătească ce i s-a părut al naibii de cunoscut:
Mmm, scumpa mea, abia aștept să te văd fără rochia asta!
Fata cu care era a râs zgomotos.
Și soției tale ce-i iei?
Ce să-i iau? Oricum e îngropată în copii și-n treburi. O să-i iau un robot de bucătărie, poate-i cumpăr și o mașină de făcut pâine! Asta îi trebuie ei, să se bucure la lucruri folositoare!
Lidiei i s-a făcut brusc rău. S-a ambiționat să nu facă niciun zgomot, și-a tras suflarea, a continuat să probeze, dar nu putea să nu asculte în continuare ce ziceau în cabina alăturată.
Și ce-o să-i spui dacă te întreabă de bani? a râs fata.
Ce să-i spun? Eu aduc toți banii în casă! Îi dau cât îi trebuie pentru cheltuieli și-ajunge! Nu trebuie să știe mai mult
Când au ieșit, Lidia s-a uitat discret. Da, era Mihnea, cu o blondă care ieșea râzând de mână cu el. A plătit, i-a dat un pupic pe buze, de față cu vânzătoarea.
Lidia a rămas mult timp țintuită în cabina aia, cu lacrimi în ochi, și abia pe urmă a reușit să iasă a cumpărat rochiile, toate, deși nici nu știa de ce le mai voia.
Ajunsă acasă, i-a lăsat mamei copiii, i-a pus pe toți la somn și s-a așezat pe pat, încercând să-și pună ordine în gânduri. Nu-și imagina că Mihnea ar fi putut să o rănească atât de tare. Nu doar că o înșela, dar îi disprețuia și tot efortul acasă.
Mintea îi fugea la divorț, dar s-a oprit, s-a gândit la copii, la bani La pensie alimentară nu se aștepta cine știe ce. Ce va face singură cu trei copii?
Spre seară s-a decis: nu o să mai trăiască în minciună. Nu-l mai iubea. Nu-i mai simțea mirosul de bărbat al casei. Nu voia nici intimitate cu el îi era chiar silă.
Culmea, Mihnea nu a mai încercat nimic, parcă îl satisfăcea blonda lui. A doua zi, Lidia și-a redactat CV-ul și a început să-l trimită pe la companii, agenții. Își verifica mail-ul zilnic, cu speranță. După câteva săptămâni, a primit invitația la interviu ghici unde? La firma unde lucra Mihnea. S-a gândit, a stat pe gânduri și totuși s-a dus.
Mama a rămas cu copiii, iar ea s-a prezentat profesional și sigură. Doi directori au vorbit cu ea, i-au propus un post bun, chiar cu program flexibil. Salariul nu era uriaș, dar putea trăi decent cu copiii.
A venit acasă cu aripi la suflet. Mama a privit-o curioasă:
Ce-ai, măi fată, de ești așa fericită?
Mamă, Mihnea mă înșală! a spus Lidia, de parcă ar fi adus o veste bună.
Mama a privit-o lung și a tras-o lângă ea pe canapea.
Of, Lidioară, cum așa? De când?
I-a povestit tot, punct cu punct. La final, și-a întrebat mama:
Ce să fac?
Desparte-te! Nu poți trăi cu așa om. Uite, și cu copiii te ajut cât pot! a spus mama.
Pe 7 Martie, Mihnea a venit iar foarte târziu. Lidia tacere totală de nici n-a vrut să-l asculte când încerca să se scuze.
A doua zi, de 8 Martie, la mic dejun, Mihnea i-a pus în față un cadou: o mașină de făcut pâine.
Uite, dragă, să-ți fie mai ușor prin gospodărie!
A vrut să o sărute, dar Lidia s-a tras și i-a spus calm:
Și eu am un cadou pentru tine!
Cu privirea pierdută, a urmat-o până în hol, unde Lidia i-a arătat două valize mari.
Mihnea, divorțăm. Nu-ți mai obosi mintea cu minciuni și cu ascunzișuri. Totul s-a terminat.
El, șocat:
De unde știi?
Din cabina de probă, când-i cumpărai blonduței rochia. Și știi ceva? Ia dă-i ei mașina de făcut pâine, eu nu-mi trebuie!
Mihnea s-a întunecat la față:
Ți-e ciudă că am pe alta? Frumoasă, aranjată, nu ca tine, cufundată-n copii! Și ce dacă cheltui banii MEI? Tu doar stai acasă!
Nu mi-e ciudă. Mergi, i-a răspuns Lidia liniștită.
A doua zi, a depus acte de divorț la Judecătorie și a cerut pensie alimentară. După o săptămână, la ușa ei a apărut soacra, fără să salute:
Ești o materialistă! Îl storci de bani pe băiatul meu! Renunță la pensie!
Nu-i pentru mine, e pentru copiii voștri! Dacă nu-i mai ajung lui pentru amantă, treaba lui! a răspuns Lidia pe un ton ferm.
Ai să trăiești din nimic! Mihnea o să-și treacă salariul minim pe acte și o să mori de foame, să vezi tu! i-a aruncat soacra, apoi a ieșit trântind ușa.
A fost greu, dar rând pe rând, fiecare copil a primit loc la grădiniță pe urmă, Lidia a început serviciul cu normă întreagă. Într-o zi, în biroul ei, Mihnea a venit să vorbească. El, cu ochii obosiți, tras la față.
Poți vorbi cu mine? a întrebat el.
Scuză-mă, Mihnea, am mult de lucru. Nici nu s-a uitat la el.
El a mai încercat:
Poate măcar la prânz?
S-a uitat la el scurt:
Nu, Mihnea. Nici nu mănânc cu tine, nici nu mai am ce discuta.
Și s-a întors la treabă capul sus, sufletul împăcat. Știi, cred că Lidia tocmai atunci a reînvățat să respire pentru ea.
