Mama îşi va petrece zilele cu noi, părinţii tăi pot rămâne în sat spuse Andrei.
La ce ai cheltuit patruzeci de mii de lei?! Pentru un set de mobilier de bucătărie?!
Andrei aruncă bonul pe masă cu atâta violență încât farfuriile sări în sus. Loredana tremură, dar încercă să-şi păstreze calmul.
Pentru setul de mobilier. Cel vechi s-a dărâmat complet. Ușa se desprinde, blatul e plin de pete.
Patruzeci de mii! Am convenit că achiziţiile mari le discutăm!
Loredana, am discutat! Ți-am spus acum o lună! Tu ai zis să văd eu ce găsesc!
Eu nu am zis să cheltui atâta!
Cât crezi că costă un set decent? Zece mii lei? Acesta era cel mai ieftin model!
Andrei se plimbă agitat pe lângă chiuvetă, smulgânduși firele de păr.
În fiecare leu contează acum! Încercam să strângem bani pentru mașină!
Strângeam. Vom strânge și noi. Dar am nevoie să gătesc acum, nu când vom cumpăra mașina.
Ai fi putut să aștepţi!
Să aștept? Încă șase luni să gătesc pe două arzătoare, căci celelalte nu funcționează?
Andrei se întoarse către ea.
Dacă tu nu ai ști să economiseşti, nu am fi cumpărat nici mașina, nici apartamentul mai mare!
Loredana simţi o nodură în gât.
Eu nu ştiu să economisesc? Eu număr bani în fiecare zi ca să ajung la salariu! Eu cumpăr cele mai ieftine produse și port aceeași geacă de trei ani!
Așa e, începem din nou! Tu ești victima!
Eu nu sunt victima! Eu doar raportez faptele!
Se priveau în ochi, respirând greu. Loredana simțea lacrimi la marginea ochilor, dar le ținea în frâu. Nu plânge, nu arăta slăbiciune.
Telefonul lui Andrei sună. El-l ridică, aruncă o privire la ecran.
Mama spuse el, și ieşi în coridor.
Loredana rămase în bucătărie, se aşeză la masă și îşi sprijini capul pe mâini. Ce se întâmplase cu ei? Odată nu se certau din cauza banilor. Odată nu se certau deloc.
Își aminti cum sau întâlnit. Loredana lucra ca recepţioneră la o clinică dentară, Andrei venise pentru un control la dinţi. Au vorbit la coadă, el a invitat-o la o cafenea. La șase luni a cerut-o în căsătorie.
Loredana avea douăzeci şi şase de ani, Andrei douăzeci şi opt. Amândoi lucrau, închiraseră un apartament cu o cameră în Iaşi, la marginea orașului. Un apartament modest, dar al lor.
Trăiau decent. Nu erau bogaţi, dar nici nevoiaşi. Se certau rar, în special pentru căşti mici. Loredana credea că totul e bine.
Apoi ceva sa stricat. Andrei a început să fie iritat, să critice totul. Vorbea tot timpul despre bani, despre economisire, deși câștiga bine era manager întro firmă mare.
Loredana, cu salariul ei mai mic, încerca să ajute prin treburile casei, să gătească, să economisească ori de câte ori putea.
Dar Andrei nu era mulțumit: Nu ai gătit cum trebuie. Nu ai curățat cum trebuie. Ai cheltuit prea mult.
Andrei se întoarse spre ea, cu faţa serioasă.
Loredana, trebuie să vorbim.
Te ascult.
Mama m-a sunat. Are probleme cu tensiunea, inima ie slăbită. Viața singură e grea pentru ea.
Și?
Am decis că se va muta la noi. Va sta până se refacă.
Loredana se uită la el.
Andrei, avem un apartament cu o singură cameră. Unde va locui ea?
Pe canapea din sufragerie. Vom muta dulapul în bucătărie și vom pune un pat pliant.
Serios?
Absolut. E mama mea. Nu pot să o las singură întro stare aşa.
Loredana strânse pumnii sub masă.
Bine. Dar părinţii mei? Ei au şi ei de şaptezeci de ani. Tatăl nu poate să se descurce singur, mama, după un accident vascular, nu poate să meargă bine.
Părinţii tăi trăiesc la sat. Au casă și grădină. Le este bine acolo.
Le e greu! Eu vin să-i ajut în fiecare săptămână: tăiat lemne, adus apă, curăţit casa!
Continuă să vii, dar mama mea va locui aici.
De ce mama ta rămâne în oraș, iar părinţii mei trebuie să rămână la sat?
Andrei îi aruncă o privire rece.
Pentru că mama mea e singură. Părinţii tăi sunt doi, le e mai uşor. Şi în oraș au nevoie de doctori. La sat, părinţii tăi sunt obișnuiţi cu viaţa simplă.
Obișnuiţi?! Andrei, auzi ce spui?!
Am auzit. Mama va locui cu noi, părinţii tăi pot rămâne la sat. Așa am hotărât.
Loredana se ridică.
Tu ai hotărât. Noi nu am discutat.
Eu sunt capul familiei.
Capul familiei! râse amar Loredana. Capul familiei care cheltuie bani pe pescuit și pe o lansetă nouă, dar nu găteşte un set de mobilier!
Nu translate discuţia! o întrerupse Andrei.
Nu traduc! Raportez! Crezi că ai dreptul să decizi pentru amândoi, dar când e vorba de părinţii mei, e altă poveste!
Părinţii tăi trăiesc bine!
Nu! Le este greu! Dar tu nici nu oferi ajutor! Niciodată nu ai mers cu mine! Niciodată nu ai întrebat dacă au nevoie de ceva!
Andrei apucă cheia maşinii.
Sunt sătul de această ceartă. Mama vine sâmbătă. Pregăteşte camera.
Dacă nu vreau?
E apartamentul meu. Plătesc ipoteca. Mama mea va locui aici, îţi place sau nu.
El plecă. Loredana rămase singură, aşezată pe podea în mijlocul bucătăriei și începu să plângă în tăcere. Acesta este apartamentul meu. Decizia mea. Mama mea. Dar ea? O simplă servitoare? O umbră care trebuie să accepte orice decizie a bărbatului?
Loredana şterse lacrimile, se ridică, luă telefonul și sună la părinţi.
Alo, fiică! răspunse mama imediat, cu vocea slăbită.
Mamă, ce faci?
Bine, treptat. Tatăl tăiat lemne, încălzim soba. E frig anul ăsta.
Mamă, poate vă mutaţi în oraș? Aş găsi un apartament, aş închiria
Lăcâţi, Loredana! De ce am vrea să venim în oraș? Am trăit tot viaţa asta aici. Şi unde o să găsesc bani pentru închiriere?
Loredana înghiţi lacrimile.
Mamă, vin duminică, aduc provizii.
Vino, copilă. Te aşteptăm.
Părinţii ei nu se plângeau niciodată. Întotdeauna spuneau că se descurcă. Dar Loredana ştia cât de greu era: casa veche, încălzirea pe sobă, apa venită din puţină, lemne de tăiat. Tatăl, 73 de ani, după o intervenție la inimă, abia se poate deplasa. Mama, după un accident vascular, nuşi poate controla mâna stângă. Totuşi rezistă, nuvreau să fiu povară.
Iar soacra? Valentina Ivanovna locuia în oraș, în apartamentul ei cu două camere. Era cu şasezeci şi cinci de ani, sănătatea nu era perfectă, dar reuşea să se descurce singură. Andrei era singurul fiu al mamei sale. Valentina îi suna de zece ori pe zi, dând sfaturi despre ceva purta, unde să meargă. Andrei asculta fără să dezbată.
Loredana la început îşi țineau răbdarea, apoi începu să se revoltă. Dar soțul mereu se alinia cu mama lui, spunând că Loredana nu înţelege binevoiala soacră.
Şi acum soacra se mută în mica lor locuinţă. Loredana trebuie să aibă grijă de ea, să gătească, să cureţe. Iar părinţii ei să rămână în sat să îngheţe.
Andrei se întoarse seara târziu, intră direct în cameră, fără să saluţe. Loredana se prefăcea că doarme pe canapea. Dimineaţa plecă la muncă devreme, lăsând pe masă un bilet: Pregătește camera pentru mama sâmbătă. Spală podelele, schimbă lenjeria.
Loredana rupea biletul și îl aruncă la gunoi. Vineri seara plecă la părinţi, le aduse alimente, medicamente, ajută pe tată să taie lemne, pe mamă să curețe casa.
În timp ce se aflau la masă, mama o privea atent.
Eşti palidă. Ceva nue în regulă?
Totul e bine, mamă.
Nu minţi. Văd când eşti supărată.
Loredana oftă.
Soacra se mută la noi. Andrei a decis.
Bine, spuse tatăl, ridicând din umeri. Un bătrân, să locuiască.
Loredana, apartamentul nostru are o singură cameră. Ea va ocupa camera. Noi vom dormi în bucătărie.
Așteaptă. Nu e pe termen scurt, nu?
Nu ştiu. Andrei a zis până se refacă. Cât va dura, nu ştiu.
Mama oftă.
Înţeleg, copilă. E greu să trăieşti cu o soacră sub acelaşi acoperiş, dar fiul are datoria de a-şi îngriji mama.
Dar şi fiica nu are datoria săşi îngrijească părinţii? izbucni Loredana.
Părinţii se priviră.
Despre ce vorbeşti? întrebă tatăl.
Am propus lui Andrei săne luăm şi noi un apartament mai mare în oraş, săi ajutăm pe voi. El a refuzat, zicând că la sat e mai bine.
Aşa e, la sat e mai bine, spuse mama, mângâind mâna ei. Suntem obișnuiţi. În oraş ar fi strâmt.
Mamă, e greu! Tatăl abia se poate mişca, tu nu poţi săţi foloseşti mâna stângă!
Reuşim. Cel mai important e să fii sănătoasă. Şi Andrei. Nute îngrijora pentru noi.
Loredana plânse în braţul mamei.
Sunt obosită. Obosită să îndur atitudinea lui. Obosită să fiu a doua. Obosită că mama lui contează mai mult decât părinţii mei.
Linişte, draga mea, totul se va rezolva. Soacra va sta doar puţin, apoi se va întoarce.
Dar Loredana nu se simţi convinsă.
Sâmbăta dimineaţa, soacra sosise cu trei sacuri uriaşi și cutii.
Loredana, ajutămă să bag bagajele! strigă de la uşă.
Loredana o ajută în tăcere, apoi Valentina intră în camera și se uită în jur.
Cum trăiţi aşa de strâmt? Ar trebui să ne mutăm întrun apartament mai mare!
Nu avem bani pentru un apartament mai mare, răspunse Loredana, uscată.
Trebuie să câştigi mai mult! Oleje, ar trebui să ceri bonus la muncă!
Andrei îi răspundea, aşezând lucrurile.
Valentina, cu vocea ei de comandă, îi spunea lui Andrei să pună lucrurile pe un loc, să dea ordine. Loredana rămânea lângă aragaz, cu dinţii strânşi.
Prânzul se petrecu întro atmosferă tensionată. Valentina vorbea fără încetare despre sănătate, vecini, preţuri la piaţă. Andrei aprobă, Loredana tace.
După masă, Valentina se aşeză să se odihnească. Loredana spăla vasele când Andrei se apropie:
Mulţumesc că ai primit pe mama.
Am avut altă opţiune?
Loredana, nu începe.
Nu încep. Raportez. Tu ai decis, eu am împlinit.
Poţi fi mai politicoasă cu ea.
Sunt politicoasă.
Rece. Mama simte.
Loredana se întoarse spre Andrei.
Soacra a ocupat camera noastră, a împins pe mine de pe aragaz, a criticat mâncarea mea. Şi eu trebuie să fiu blândă?
Ea e bolnavă!
Ea obișnuieşte să comande! Şi tu îi permiţi!
Destul! ridică vocea Andrei. Ea este mama mea! Nuo voi insulta!
Nu o insult! Spun adevărul!
Din cameră, vocea Valentei:
Andrei, ce se întâmplă? Vă certaţi?
Nu, mamă, totul e în regulă! răspunse el şi intră în cameră.
Loredana rămase în bucătărie, şterse lacrimile şi termină vasele.
O săptămână trecu. Valentina se instală temeinic, ocupă jumătate din dulap, împrăştie lucrurile prin tot apartamentul. Loredana doarme cu Andrei pe un pat pliant în bucătărie,Întro seară târzie, Loredana, privind spre fereastră, înțelese că singura cale spre liniștea sufletului era să-și reconstruiască viața pe propriile valori, lăsând în urmă temnița unei căsnicii în care vocea ei nu era auzită.
