30 octombrie 2025
Astăzi, cu inima încă încărcată de gânduri, am luat hârtia de jurnal și am pus pe scris ce sa întâmplat în ultimele luni, ca să nu uit nimic și să îmi pot pune ordine în fire. Eu, Andrei, locuiesc în blocul cu patru scări de pe Strada Ștefan cel Mare, în Iași, lângă colegul meu de apartament, Ionuț. Am amândoi în jur de treizeci de ani, iar fiul meu, Petru, are șase luni. În blocul de lângă noi sau mutat familia lui Nicolae și a soției lui, Ilinca, și fiica lor de cinci ani, Ancuţa.
Ilinca era o fată de la sat, cu sânge de munte și cu o pasiune nestăvilită pentru gătit. Torte, cozonaci și plăcinte erau mereu pe masa ei, așa că, când intrăm în bucătăria ei, parcă ne prinde un parfum de sărbătoare. De aceea, noi, Ionuț și cu mine, am început să o porecum Bomboana din glumă, pentru formele ei rotunde și pufoase. În cămara ei erau tot felul de borcane cu murături și conserve, lucru la care eu nu mă pricep deloc.
Eu mă consideram un bărbat îngrijit și atrăgător, în timp ce Ilinca poartă mereu halatul de lucru, cu coada de cal legată la spate. Soțul ei, Nicolae, era subțire ca trestia și, de obicei, plecând pe șosele cu camionul său de transport marfă, era rar acasă. Ilinca îl găsise întrun mic magazin de la țară, când mergea să cumpere țigări. Chiar de la prima clipă, ea îl ademenise cu ochii. Nicolae na avut nicio șansă să treacă neobservat.
După nouă luni de relație, Ilinca a născut un băiețel și la dus pe Nicolae în Bălți, unde au închiriat o locuință. Când am încercat să îi prezint pe nepotul meu mamei mele, ea a respins cu tărie atât băiatul de la țară cât și nepoata nenăscută. Așa că Nicolae a trebuit să închirieze altă casă.
Ionuț nu a încetat să critice aspectul Ilincăi. Cum poţi să nu te iubeşti pe tine însăţi? O femeie se numeşte îmi spunea el adesea, în timp ce îşi încrucișa braţele.
Întro zi, mama Ionuț a căzut grav bolnavă. La început, noi am îngrijit-o pe rând, dar apoi am decis să chemăm pe Ilinca să ne ajute ca îngrijitoare. Îţi voi lua puţin din ce îţi datorez, și în schimb îţi voi cumpăra un mic plaușă de cauciuc pentru pescuit lui Nicolae. Nu îi spune, să fie surpriză, a zis ea, cu ochii sclipind de bucurie.
Ilinca, nu o supăra pe mama mea cu mâncarea, că e bolnavă și nu are poftă, i-am cerut eu, deşi nu mă simţeam deloc în largul meu să o numesc Bomboană.
Apoi ma trimis la o misiune lungă în Constanţa. Am lăsat detaliile la Ionuț, la fiul meu și la Ilinca și am plecat. Un lună mai târziu mam întors. Ionuț mă privea evaziv, Ilinca încerca să nu mă vadă.
Mami, gătește cartofii exact ca la mătuşa Ilinca. Îmi place și chiftaua ei, mia spus Petru din prag, neştiind ce se petrecea. Mătuşa Ilinca a adus pe Ancuţa la noi, iar bunicul a plecat, mia spus el apoi, arătând spre uşă.
În acea seară, după ce lam hrănit pe Ionuț cu o cină consistentă, am cerut să vorbim în linişte. Ionuț, ştiu totul. Copilul mia spus tot, dar încă sper că îmi faci o scuză, am spus, deşi ştiau că el nu avea nimic de ascuns.
Nu e nimic, Anca, răspunse el cu calm, fără să roșească. Am refăcut robinetul, așa cum miai cerut. Am încercat să-l liniștesc: Hai să ne relaxăm, nu te gândi că e ceva despre Ilinca.
Totuşi, Ionuț a început să petreacă mult timp la mama lui bolnavă, întârziind să se întoarcă acasă. Când am bătut la ușa Ilincăi, ea mia deschis, obosită, iar în fundal îl vedeam pe Ionuț întins pe pat, cu faţa pătimită de lumină.
Ca o femeie respectabilă, am plecat fără să spun nimic, dar în mintea mea se clătina un vârtej: Ionuț, pe care îl numeam Bomboana fără milă, îşi petrecea serile cu Ilinca în intimitate! Nu am simţit gelozie, ci o dezamăgire amară. Când Ionuț a venit în grabă, iam arătat cu dezgust spre baie și iam spus să se spele bine. Îţi voi spune totul lui Nicolae, am spus, în timp ce râdeam de sine, imaginândum cum Nicolae ar flutura pumnii în faţa lui Ionuț.
Ilinca, la un moment dat, ia mărturisit lui Nicolae infidelitatea ei. Fără să ştiu cum a reacţionat Nicolae, în săptămâna următoare familia lor a plecat din bloc. În ziua în care plecau, Nicolae, văzându-mă, a zis cu mândrie: Nu e de mirare că sa întâmplat așa. Cine ar rezista farmecului meu Ilinca?
După multă vreme, lam întâlnit pe Bomboana pe stradă. Salut, prietenă! Mai ești supărată? mia zis. Nu, nu. În satul meu totul e o curgere continuă. Eu nu am pierdut nimic, iar soţului tău îi mai rămâne bucurie. Tu că pleci mereu în misiuni… Nu poţi lăsa un bărbat flămând prea mult timp, mia reamintit Ilinca, cu înțelepciunea ei de la țară.
Privind înapoi, învăț că în viață nu trebuie să judeci pe alții doar pe baza aparenței sau a zvonurilor. În loc să mă las pradă geloziei, ar fi trebuit să caut adevărul cu calm și să păstrez respectul pentru toți cei implicaţi. Lecţia mea e să nu las suspiciunile să-mi întunece judecata și să tratez fiecare situație cu răbdare și echilibru.
