Pentru Gianina Petrescu, acea octombrie când Mihai s-a căsătorit cu Mădălina a fost unul negru. Nu a văzut frumusețea toamnei aurii. A văzut doar cum băiatul ei, sensul vieții ei, proiectul suprem, îi scapă din mână, căzând în ghearele acelei… Mădăline.
Nora viitoare nu i-a plăcut din prima privire. Prea independentă, prea hotărâtă. Se uita drept în ochi, avea păreri proprii. Și cel mai rău cu un copil în brațe. Fără să fie măritată. Aha, l-a prins pe Mihăiță, acum trebuie să-l țină și pe el și pe fetița ei, se gândea Gianina cu o indignare amară.
Și totuși, mai fusese alta. Ioana.
Fiica unei prietene. Cea cu care Gianina Petrescu își imagina deja viitorul lui Mihai. Liniștită, tăcută, supusă. Contabilă. La o firmă respectabilă. Și mai ales înțelegea și accepta legătura specială dintre mamă și fiu. Ioana chiar îi spusese odată: Gianina Petrescu, întotdeauna o să vă cer sfatul, voi îl cunoașteți cel mai bine. Atât de corect spus.
Dar această Mădălina! Era imposibil să te înțelegi cu ea. La orice sugestie de a ajuta, de a-i spune cum să facă chiftelele lui Mihai sau să-i calce cămășile, răspundea politicos, dar ferm: Mulțumesc, ne descurcăm noi. Acel noi o rănea pe Gianina Petrescu până în maduva oaselor. Ea era mama! Ea știa mai bine!
***
Nici în casa Mădălinei nu era cine știe ce bucurie. La aproape 30 de ani, locuia cu părinții, își creștea fetița și, firește, visa să-și găsească dragostea. Mihai a propus să se mute la el aproape imediat, la o lună după ce s-au cunoscut, dar fără copil la început. Și după câteva luni au mers la primărie zicea că și-a găsit perechea și e gata să-și facă cuib.
Mădălina era în al nouălea cer. Era acea iubire orbitoare, adevărată, la care visa. Când cineva încerca să o readucă cu picioarele pe pământ, să-i atragă atenția că dragostea o orbește, că Mihai nu e pregătit pentru căsătorie, se supăra. Îl iubea nebunește și era sigură că-l va încălzi, va face fericit, îi va da aripi.
Cu o lună înainte de nuntă, stătea în bucătărie cu mama ei. Aceasta bea ceai și se uita la fiică cu o tristețe ciudată.
Mădălina, îți dai seama că Mihai are un caracter… complicat? începu ea cu grijă.
Mamă, e doar sensibil! se repezi imediat Mădălina să-și apere logodnicul. Nimeni nu l-a înțeles niciodată. Dar eu îl înțeleg.
Nu e vorba de înțelegere, dragă. E obișnuit să fie protejat, să trăiască sub aripa mamei, fără nicio responsabilitate. Ești pregătită să porți pe umeri atât pe el, cât și pe mama lui, și pe fetița ta?
O să se desprindă de mamă când vom avea familie! Mihai are nevoie doar de iubire și sprijin. Iar eu i le voi da.
Sora ei, Loredana, a fost mai directă. După o vizită în care Mihai a vorbit toată seara despre nemulțumirile lui față de fostul șef, fără să lase pe nimeni să scoată un cuvânt, a tras-o deoparte pe Mădălina:
Mădălina, Mihai e un egoist înrăit. Nu vezi asta? Nu observă oamenii din jur, doar el îl interesează.
E doar supărat. Nu l-ai văzut cât e de grijuliu și amuzant!
Îl idealizezi, clătină din cap sora. Căsătoria nu e vorba de tandrețe, ci de cine să ducă gunoiul regulat și să-ți aducă ceai când ești bolnavă.
Mădălina nu asculta. I se părea că rudele ei sunt invidioase pe nunta grabnică. Nu credeau în iubirea adevărată. Iar ea și Mihai abia dacă se certau în primele luni. Îi plăcea să-și aranjeze noul spațiu, să încerce rețete noi era o bucurie să gătească pentru iubit. În plus, logodnicul pleca des în deplasări, așa că îi era dor de el. Pe scurt, ignora părerile celorlalți. Și încercările soacrei vitrege de a deveni sfătuitoarea supremă le lua în nume de bine noroc că Mihai avea apartamentul lui, lucru care-i dădea speranță.
***
Dacă ar fi putut, Gianina Petrescu l-ar fi oprit pe fiul ei să se însoare. Dar totul s-a întâmplat prea repede, băiatul era mare, aproape 34 de ani. Speranța că peste trei luni o va da afară pe Mădălina, ca pe celelalte fete, nu s-a materializat. În plus, familia numeroasă a Mădălinei s-a implicat în organizarea nunții. Gianina a refuzat să participe. A fost singura invitată de partea mirelui și a considerat că dacă părinții miresei vor să facă o petrecere scumpă, problema lor. La nuntă, nu-și lua ochii de la tineri. Stătea într-un colț, cu un pahar de vin nedegustat în mână, urmărind cum Mihai îi ține mâna Mădălinei cu o tandrețe pe care nu i-o cunoscuse niciodată. Copila lor, cea care o deranja atât de mult înainte, râdea în brațele unchiului său, iar Gianina a simțit pentru prima dată o undă de rușine. Nu pentru că se înșelase, ci pentru că refuzase să vadă. Anii au trecut, iar ea a rămas aceeași dar casa în care intrase Mădălina devenise un loc cald, plin de viață, de râsete care nu se potrivesc cu amintirile ei amare. A plecat devreme, fără să spună noapte bună, dar în mașină, în fața oglinzii, s-a văzut pe deget, tremurând, și a șoptit: Poate că ea chiar îl face fericit. Nu l-a mai sunat pe Mihai timp de două luni. Când a făcut-o, a întrebat doar de copil. A rugat s-o vadă. Și atunci, ținând-o pe micuță în brațe pentru prima dată, a plâns fără să știe de ce.
