Adevărul, uneori, doare mai mult decât minciuna.
Hai, Mărioara, ascultă bine. Poţi să te gândeşti la mine cum vrei, dar nu vei putea să dovedeşti nimic. Nu ai martori, iar Ion îmi crede. Deci, dacă vrei să rămâi în familia noastră, va trebui să te obişnuieşti: să ştergi praful, să găteşti și să ţii botul pe gură. Înţelegi?
—
Mărioara sa căsătorit cu Ion acum câţiva ani. Nu a durat mult să vină pe lume fiul lor, Dan, care acum are şase ani. Amândoi lucrau, încercând să asigure necesarul pentru casă şi să nu se scufunde în sărăcie.
Trăiau modest, dar în armonie: Mărioara se ocupa de treburile casei şi de copil, făcea contabilitate la o firmă mică, iar Ion era inginer. Părea că totul merge ca pe roate.
Dar, dintrodată, mama lui Ion Ana a primit diagnostic de boală coronariană, care cere tratament permanent, îngrijire şi multă atenţie. A trebuit să renunţe la slujbă şi, de atunci, depindea complet de ajutorul fiului.
Mărioara încerca să o susţină cât putea: după serviciu trecea la ea cu sacuşi de cumpărături, pregătea supe şi ciorbe. Uneori o lua pe Dan cu ea, căci nu era nimeni să-l păstreze seara. Alte zile, Ana o vizita chiar pe Ion.
La început părea firească. Însă, cu timpul, tensiunea a început să crească. Banii dispăreau mai repede decât de obicei: medicamente, proceduri, alimentaţie specială. Ion, fără să spună o vorbă, înmâna o parte din salariu mamei, iar Mărioara accepta. Dar curând a observat că nu mai rămâne nimic pentru nevoile lor proprii. Și Ion părea că nu vede problema.
Dan avea nevoie de pantofi noi, clubul lui a crescut de preţ, mașina de spălat sa stricat. Totul se dădea peste cap. Mărioara ar fi trebuit să-şi renoveze anulul de iarnă haina veche de mai bine de cinci ani era pe cale să se destrame. În loc de asta auzea tot mai des de la soţul ei:
Răbdare. Acum e prioritară mama.
Şi tăcea, ştiind că sănătatea e pe primul loc. Dar înăuntru se adună tot mai mult un sentiment de apăsare. Nu ştia cât va dura totul şi ce le rezervă viitorul.
Întro zi, cu o programare de lucru redusă înainte de sărbători, Mărioara a auzit de la Ana ceva care ia dat cu gheaţă.
Acelă zi a primit și o mică bonusă la serviciu nu mare, dar destul de plăcută, la care nu se aştepta. Îşi imagina deja cum, seara, ei cu Ion îl vor culca pe Dan, vor deschide o sticlă de vin, vor tăia brânză, salam şi fructe şi vor sta în doi, ca pe vremuri, departe de toate grijile.
Cu aceste gânduri a intrat în magazin, a luat legume proaspete, verdeţuri, lapte. Sa gândit: Le iau pe toate Anei, apoi mă întorc acasă să mă pregătesc pentru seara noastră.
Avea cheia apartamentului soacrei pentru orice eventualitate. Așa că a deschis ușa fără grabă. Din bucătărie se auzea un zgomot. Iniţial a crezut că e televizorul, dar, apropiinduse, a rămas cu gura căscată.
Ana stătea la fereastră, cu fereastra deschisă puţin, cu o ţigaretă în mână, lăsând fumul să iasă afară. În cealaltă mână ținea telefonul.
Desigur că voi continua să fac pe sfoară, spunea cu voce răguşită în fir. Ce să-mi spun eu? Fiul ajută, nuoaica îşi arată toată priceperea în jurul meu. Nu voi renunța la nimic. Mulţumesc, Veronica, că miai făcut certificatul.
Mărioara a simţit cum totul ia dat peste cap. Cuvintele au căzut ca un şut. A sărit înapoi, lovinduse cu spatele de prag, iar sacul cu cumpărături a scăpat din mâini. Roşii şi mere sau împrăştiat pe podea.
