— Când ne vom muta în noua dumneavoastră casă? — a întrebat soacra direct. — Nu a înțeles? — s-a tensionat Irina. — Ei bine, dacă aţi terminat totul, am decis că în curând ne veţi chema și pe noi la voi.

Când ne putem muta în noua voastră casă? au întrebat socrii, fără preludiu.
Nu aţi înţeles? s-a încordat Doamna Ancuţa.
Dacă aţi terminat tot, am hotărît că în curând ne veţi chema și pe noi, a mărturisit Petru, socrul.

Nicu, ştii că asta trece peste toate limitele? Doamna Ancuţa nu mai putea să-şi ţină emoţiile, mai ales că soţul pretindea că nu înţelege de ce e atât de agitată.

Poate că totul fusese aranjat ca ea să investească câţiva ani din viaţa ei în această construcţie, să bage toate economiile în ea şi, în final, să rămână cu nimic în mână?

Tinerii nu au copiat exemplul colegilor şi au cumpărat apartamente de la 30 de metri pătraţi la preţuri exorbitante. Când Nicu şi Ancuţa s-au întâlnit, au hotărât să-şi clădească propriul cămin. Era mai ieftin, mai rapid şi mai avantajos: în loc de treizeci de metri pătraţi primeau o sută şi treizeci pentru aceeaşi sumă.

Acolo vor creşte şi copiii, iar animalele de companie le vom putea ţine fără probleme, se bucura Ancuţa.

Din fericire, terenul era deja în proprietatea lor. Acesta aparţinea mătuşii lui Ancuţa, care la transferat nepoatei după ce a aflat de seriozitatea planurilor tinerei cuplu.

Nu vam adus niciun dar la nuntă, așa că acesta e darul meu: un loc unde să crească copiii, ia spus mătuşa, şi că terenul stă nefolosit de douăzeci de ani, a cărui utilitate să vă fie de folos.

Totuşi, lucrurile nu au fost uşor, căci pentru a economisi, ei au preluat unele etape de lucru în proprie. Lucrau după program, în weekenduri şi chiar în zilele de ploaie.

Ancuţa a trebuit să atace moştenirea. A primit bani din vânzarea apartamentului bunicii şi ia pus în construcţie.

Când în sfârşit casa a fost gata, au realizat că fiecare minut de muncă a meritat. Desigur, locuinţa nu era încă perfect terminată; rămâneau detalii de finisare şi amenajare, dar faptul că deja puteau locui acolo le umplea de fericire.

Începuseră să petreacă nopţi în noua casă şi să invite oaspeţi. Ancuţa se plângea de un singur lucru: părinţii lui Nicu nu îi ajutaseră deloc, deşi le ceruseră în mod repetat sprijin.

Părinţii aveau mereu chestiuni importante şi nu reuşiseră să ajute la montarea gardului, plantarea bradului de Crăciun sau chiar la livrarea frigiderului. Aveau totuşi un pickup mare cu remorcă, exact maşina de care aveau nevoie la ţară, aşa că la final cuplul a trebuit să bată la port casă.

Nu-i aşa că sunt mereu ocupaţi? Dar cu ce? Sunt pensionari, se minuna Ancuţa.
Nu se pot sînge, a răspuns Nicu, ridicând din umeri.

Ancuţa ştia că, probabil, socrii sunt cu adevărat ocupaţi, dar un firicel de îndoială îi străpungea mintea.

Ionu, astăzi aduc televizorul nou. Îl primeşti? a întrebat Nicu, în timp ce muşca în grabă o sandviş pe noua sa bucătărie luminoasă.
Da, sigur. La ce oră vin? a răspuns Ancuţa.
Au zis că în a doua jumătate a zilei, între 15.00 şi 20.00. ţiam dat numărul, vor suna cu o oră înainte.
Bine, îţi am pregătit prânzul pentru serviciu.
Mersi mult, acum plec, a sărutat Nicu-o pe obraz pe Ancuţa şi a ieşit în hol.

În jurul orei patru, cineva a bătut la uşă.

Ancuţa era convinsă că era livrarea, deşi era ciudat că nu ştiau că vor suna din nou. A deschis uşile. La prag erau părinţii lui Nicu Lia Petrovna şi Petru Ionescu.

O, a ezitat Ancuţa, fără să ştie ce să spună.
Salut, Doamna Ancuţa! Nu nerecunoaşteţi? Vom fi bogaţi! a zâmbit Lia.
Scuze, vă recunosc, doar nu mă aşteptam să veniţi.
Ne lăsaţi să intrăm în casă? a chicăit Petru.
Desigur, intraţi, a răspuns ea, lăsândui să pătrundă în sufrageria spaţioasă ce se deschidea spre zona de bucătărie.

Ce frumoasă este casa voastră! a exclamat Lia. E bine că aţi construit o casă, nu aţi cumpărat un apartament. O casă e solidă, îngăduitoare! Vom avea loc pentru toţi!
Așaaţi crede, a încuviinţat Ancuţa.

Când ne putem muta în noua voastră casă? au întrebat din nou socrii.
Nu aţi înţeles? sa tensionat Ancuţa.
Dacă aţi terminat tot, vom veni curând și la noi, a adăugat Petru.

Nu neam gândit la o casă pentru patru persoane, a ezitat Ancuţa, copleşită de întrebări.
Ce, noi să fim nişte prinţi? a chicotit Petru. O singură cameră neva ajunge!

Noi, Ancuţa, nevom înscrie suplimentul la pensie şi vom închiria apartamentul nostru, că acum avem unde locui, a explicat Lia.
Aţi vorbit despre asta cu Nicu? a întrebat Ancuţa, neplăcută de idee.
Nu încă, dar el nu se va opune, sunt sigur, a răspuns el.

Ancuţa a rămas fără cuvinte în faţa atâtor nepăsări. Părinţii nu au răspuns niciodată la cererile de ajutor, iar acum doreau să se mute în casa lor şi să facă ceva bani din ea.

Nu a putut să le spună nu, însă spera tot în Nicu să o sprijine.

Nu suntem străini! sa indignat Petru. Vrem măcar un ceai!
Bine, desigur, a răspuns supusă Ancuţa.

Socrii au sorbit încet ceaiul, aşezânduse la masa de prânz, când telefonul a sunat. Curierul a cerut iertare că nu a sunat cu o oră înainte şi a anunţat că a ajuns.

Ancuţa a mers să primească televizorul. Curierii au încărcat cutia imensă şi au plecat politicoşi.

Ce mare! a exclamat Petru. Unde îl puneţi?
Aici, a arătat Ancuţa pe peretele gol.
Perfect! Să ne așezăm seara pe canapea şi să urmărim ştirile.

Noi nu planificăm să montăm antenă, a zis Ancuţa. Vom folosi aplicaţii de streaming.
Atunci suntem noi! a râs Lia. Eu şi Nicu vom vorbi să ne aducă antena.

Ancuţa a numărat minutele până la sosirea lui Nicu şi sa rugat să nu întârzie la muncă. În cele din urmă a ajuns la timp.

Iată-l pe Nicu! a exclamat ea când a auzit zgomotul motorului.

A alergat spre hol să-l întâmpine.

Bătrânii tăi au venit să se mute la noi, ia şoptit ea, strângândul pe umăr.
Ce? a strigat el.
Stai liniştit, îţi vor spune totul.

De când? a întrebat Nicu.
Au venit să vadă cum neaţi amenajat casa. Nea plăcut mult, a răspuns Petru.

Dacă apar copii, nuva vom avea loc, a avertizat Nicu.
Dar aveţi încă două camere în etaj, a intervenit Lia.
Da, una pentru copii şi una pentru oaspeţi. Prietenii vin des, organizăm petreceri Suntem tineri, a zâmbit el.
Noi nu suportăm zgomotul, a remarcat Lia.
Va trebui să fiţi mai liniştiţi, a acceptat Nicu.
De ce? a întrebat el, surprins.
Am vorbit deja cu Irina. Vrem să locuim cu voi şi să închiriem apartamentul, a declarat Petru cu încredere.
Nuavem loc la noi, a oftat Nicu.

Fiule, cum așa? a exclamat cu milă Lia. Nuveţi găsi loc pentru părinţi?
Şi părinţii au găsit timp să ne ajute? a întors Nicu. Nici ştiinţa să ne aducă frigiderul! Nu aţi venit niciodată, iar acum doriţi să câştigaţi bani din casa noastră? Nu, părinţi, nu se va întâmpla aşa. Te iubesc, dar nu avem loc.

Petru şi Lia sau privit, au întors capul şi au plecat în hol.

După ce au plecat, Ancuţa la îmbrăţiat strâns pe Nicu.

Mulţumesc din suflet! Mia fost teamă să nu te aliniezi cu ei, căci sunt părinţii tăi!
De ce săo fac? Am văzut cum te supără de fiecare dată când refuză să ajute. Nu voi permite să ne ştiţi ca pe nişte gazde deţinuţi de un preţ.
Mulţumesc! a exclamat ea, ţinânduse şi mai strâns.

Cu plăcere, a zâmbit el, şi iaţi cina de mulţumire.

În final am înţeles că un cămin nu se clădeşte doar din cărămizi şi fonduri, ci din respect, încredere şi sprijin reciproc. Dacă ne învălmăm în mândrie şi egoism, orice zid se prăbuşează; dar cu înţelegere şi iubire, fiecare piatră devine fundaţia unei vieţi împlinite.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

20 − nineteen =

— Când ne vom muta în noua dumneavoastră casă? — a întrebat soacra direct. — Nu a înțeles? — s-a tensionat Irina. — Ei bine, dacă aţi terminat totul, am decis că în curând ne veţi chema și pe noi la voi.
Quand je suis entrée dans le restaurant en peignoir éponge couleur carotte jeune et en charentaises à pompons roses, le serveur n’a pas cru que j’étais la femme du célébrant. Je l’ai vu cligner des yeux, se demandant si j’étais folle ou si c’était une blague.