Mama mea merită să sărbătorească aniversarea la casă, iar părinții tăi săraci să dispară până atunci! a spus bărbatul, cu voce aspră.
Casa de la țară, cu acoperișul înclinat și decorațiuni sculptate în lemn, stătea printre meri bătrâni. Oana o primise de la părinți după moartea bunicii. Aici își trăise copilăria, și fiecare colț păstra amintiri. De trei ani, Oana locuia aici împreună cu soțul ei, Sorin.
Seara de septembrie vopsise cerul în nuanțe de purpuriu. Pe verandă, Oana așeza ceștile pentru ceaiul de seară. Prin ușa deschisă se auzeau vocile părinților Petru îi povestea mamei cum adunase ultimele roșii din sera.
Viorica, mâine trebuie să scoatem morcovii, spuse tatăl, ștergându-și mâinile de șorț. Vor începe înghețurile curând.
Bineînțeles, Petre. Oana, ne ajuți mâine? întrebă mama, întorcându-se spre fiică.
Oana dădu din cap, turnând ceaiul fierbinte. Părinții ei veniseră la începutul verii și de atunci ajutau cu treburile gospodărești. Petru repara gardul, lucra la grădină, iar Viorica făcea dulceață din coacăze și agrișe culese din livadă. Casa se umpluse de liniștea obișnuită pași pe podeaua de lemn, miros de plăcinte proaspete, vorbe în șoaptă la cină.
Sorin apăru în prag, scuturând picăturile de pe geacă. Lucra ca inginer în oraș, făcând naveta zilnic.
Petre, cum stă treaba cu acoperișul de la hambar? întrebă ginerele, așezându-se la masă.
Cred că trebuie cumpărate scânduri noi. Cele vechi sunt putrede, răspunse tatăl.
Sorin bău ceaiul în tăcere, dând din cap ocazional. Oana observase că soțul ei părea absent, posac fără motiv. Când părinții se retrăgeau la culcare, Sorin rămânea ore întregi uitându-se la televizor.
S-a întâmplat ceva? îl întrebă Oana într-o seară, lângă el pe canapea.
Nu, nimic, mormăi el, fără să ridice privirea.
Oana nu insistă. Bărbații au zilele lor, mai ales toamna. Poate era doar obosit.
Dar după câteva zile, atitudinea lui Sorin se schimbă. Când Petru oferi ajutor cu garajul, el refuză brusc. La masă, tăcea sau răspundea sec. Viorica întrebă dacă nu cumva se îmbolnăvise, dar Oana o liniști.
Într-o sâmbătă dimineață, când părinții plecară să culeagă ciuperci, Sorin o abordă pe Oana în bucătărie.
Oana, trebuie să vorbim.
Ea se întoarse, cu fața lui Sorin întunecată.
Mamei îi vine aniversarea. Șaizeci de ani. Valentina vrea să sărbătorească aici, să invite rude, prieteni. Știi cât îi place să găzduiască.
Oana dădu din cap. Soacra adora petrecerile.
Și ce propui?
Sorin ezită, apoi o privi drept în ochi.
Părinții tăi vor trebui să plece o vreme. O săptămână, două. Mama vrea să aranjeze tot după gustul ei. O să rămână oaspeții peste noapte. Nu e loc pentru toți.
Oana îngheță.
Să plece? Unde? Casa e a mea, părinții mei au tot dreptul să fie aici.
Nu pentru totdeauna! Doar câteva zile. Pot merge la mătușa ta sau într-un sanatoriu. Am putea plăti.
Oana atârnă prosopul, gândurile i se învârteau.
Sorin, serios? Să-i dai afară pe părinții mei pentru o petrecere? Ei au întreținut casa, ne-au ajutat. Fără ei, n-am reuși.
Sorin se apropie.
Oana, înțelege. Mama a visat toată viața la asta. Vin rude din toată țara. Nu pot să o dezamăgesc. Iar părinții tăi… ce le-ar fi să se odihnească undeva?
Oana se încruntă.
Părinții mei? Petru și Viorica locuiesc aici pentru că au dreptul. Nimeni nu-i dă afară.
Fața lui Sorin se încreți.
Nu înțelegi. Mama a rezervat deja, a chemat lăutari. E prea târziu să anulezi.
Atunci să sărbătorească la ea acasă sau să închirieze o sală.
Sorin înroși, strângând pumnii.
Ascultă, Oana! Destul! Mama merită să sărbătorească cum vrea ea. Iar părinții tăi să-și găsească altă parte!
Oana rămase cu gura căscată.
Ce-ai spus?
Ce am gândit mereu! izbucni Sorin. Valentina a muncit toată viața, ne-a crescut. Are dreptul la un banchet frumos. Iar părinții tăi… ce au realizat? Trăiesc de pe o pensie mică, pe capul tău!
Oana simți cum i se strânge inima.
Repetă.
Mama mea merită să sărbătorească aici, iar părinții tăi săraci să dispară!
Liniștea se lăsă grea. Oana își controlă tremurul, vorbind liniștit:
Părinții mei rămân. Casa e a lor. Dacă soacra vrea petrecere, să caute alt loc.
Sorin lovi masa. O ceașcă se spărsă.
Nu înțelegi! E totul organizat! Nu poți anula din orgoliu!
Orgoliu? Oana adună cioburile. Asta se numește respect, Sorin.
Și eu? Unde e respectul față de mine? De mama mea?
Am avut grijă mereu de voi. Dar să-i dai afară pe ai mei din casa lor e josnic.
Sorin o fixă cu ochii plini de furie.
Bine. Atunci ne descurcăm fără tine. Merg la mama. Măcar acolo sunt apreciat.
Ușa se trânti atât de tare, că geamurile zdrăngăniră. Mașina porni, plecând în noroi.
Oana rămase singură, cu cioburile în mână.
Peste jumătate de oră, părinții se întoarseră cu coșul plin de hribi.
Unde e Sorin? întrebă Viorica.
A plecat la mama lui.
Petru o studie pe fiică.
S-a întâmplat ce
