Așa, să-ți spun o poveste!
În a treia zi, degetele au început să se miște. Mișcarea a pornit de la vârfuri acelea care semănau cu pălăria unei ciuperci roșii, dar fără picățele. Apoi, și partea gri a tresărit, iar până la amiază, degetele se fâțâiau pe toată lungimea. Nu aveau falange înăuntru, așa că se foloseau de asta. Unul câte unul, s-au apucat să se balanseze în ghiveci, încercând să se agațe de margini. Mariana a râs ușor amuzant că alesese un vas în formă de cap omenește. Se vede că și ea se zbate cu gândurile.
Degetele s-au oprit din cercetat spațiul din jur și au înghețat o muscă zbura spre fereastră. Agitând aripile, insecta s-a așezat pe perdeaua înflorată și a început să se târască pe ea în jos. După ce și-a probat trompa pe fire, a zburat și s-a lipit de geam. Degetele au rămas nemișcate, teamă să nu tresară. Musca s-a urcat pe vârful roșu al unui deget. L-a gustat cu trompa, apoi a început să coboare.
Degetul a reacționat fulgerător. Vârful s-a năpustit în jos și a strâns musca. Un pocnet a tăiat zumzetul, iar toate cele șapte degete s-au încolăcit într-un pumn și s-au aplecat spre pământul din ghiveci. Ciuperca părea acum un creier sur cu vene roșii.
*”Mâncare pentru minte,”* a murmurat Mariana și a scos un căldăruș mic din cuptor. Zeama de carne începuse deja să fiarbă prea tare.
***
Mariana a turnat zeama într-un castron, a amestecat cu lingura, a privit consistența bună, mirosul plăcut. A luat o lingură de supă și a stropit ghiveciul. Degetele au tresărit nervoase, absorbind lacome apa de carne între venele lor. Mariana s-a dat puțin în spate, continuând să privească. Degetele au zvâcnit și au crăpat, începând din vârfuri. Părțile gri s-au deschis în petale roșii, cu mici muguri pe suprafața interioară. Ciuperca, acum deschisă și coaptă, zăcea ca o floare roșie pe capul de lut.
Mariana a zâmbit și a luat ghiveciul în mâini. Un deget a încercat să se întindă spre ea. A fluierat ușor și degetul a înghețat.
*”Așa, așa,”* a șoptit ea, apoi s-a apropiat de pivnița deschisă.
În întunericul gropii se mișca ceva a aruncat ghiveciul acolo. S-a auzit un chițăit înăbușit, apoi un pleoscăit umed.
Mariana s-a întors la sobă și a ridicat căldărușul. Cârpa groasă de lână, udă, i-a alunecat puțin între degete, căldura de pe fontă arzându-i pielea. Zeama groasă și tulbure s-a revărsat în pântecele pivniței iar aceasta a răspuns cu un pâlpâit mulțumit.
Fata a pus căldărușul deoparte și a aprins un felinar. Ciupercile de pe pereții pivniței se mișcau cu degete cenușii. Una câte una, se deschideau în flori-roșii-tentacule, sătule după zeama de carne făcută după rețeta bunicii.
Așezând felinarul pe masă, Mariana a împins patul la loc, picioarele de fier scârțâind pe scândurile podelei. A verificat mecanismul, a netezit cearșaful și a acoperit gaura de sub pat.
Pe masă s-a întins o față de masă albă, iar pe farfurii mâncăruri fierbinți din cuptor. Podeaua strălucea, iar în lămpi era ulei proaspăt. Schimbând rochia uzată cu o cămeșă nouă, Mariana și-a ciupit obraji și s-a uitat pe fereastră.
De la piatra de la răscruce se apropia un călăreț în zale strălucitoare. Oare nu e minunat? Poate astăzi se va mărita! Și dacă mirele nu va fi bun… ei bine, mereu poate să-l trimită în pivniță, la ciuperci.
Mirele a oprit calul chiar la scară și vrăjitoarea Mariana i-a zâmbit cu toți dinții.
