Băi, să-ți spun ce mi s-a întâmplat zilele trecute, nici n-o să crezi! Mă rog, nu chiar mie, dar mi-a povestit o bună prietenă. Ai răbdare, merită, că e fix ca un film la TV!
Stăteam noi într-un parc din Chișinău, era o zi frumoasă, cu soare blând. Pe o bancă, un băiețel de vreo șapte ani, Mihăiță îl cheamă, stătea cu ochii mari la un portofel vechi de piele pe care tocmai îl găsise prin iarbă. Îl deschide curios și, dintr-un buzunar transparent, îl privea o femeie cu un zâmbet larg, de pe-o poză ceva mai veche.
Nici n-apucă să clipească, că spre el vine un bărbat, cam la 40 de ani, îmbrăcat la costum, grăbit de parcă alergase de la Universitate până acolo. Din expresia lui, clar că răsufla ușurat. Se vedea că-i important ce-a pierdut. Întinde mâna și zice:
Mulțumesc că l-ai găsit! E foarte valoros pentru mine, cu un glas aproape sufocat.
Dar Mihăiță nu-i dă portofelul din prima. Îl strânge la piept și se uită în ochii omului, tulburat de ceva ce nu înțelegea:
De ce aveți poza mamei mele aici?, îl întreabă, iar glasul îi tremura de emoție.
Băi, reacția bărbatului a fost uluitoare. În loc să se supere, cade efectiv în genunchi în fața copilului, palid ca varul. Abia poate să șoptească, de parcă nu-i vine să creadă:
Nu se poate Asta e soția mea. A dispărut acum șapte ani și nu mai știam nimic de ea
Mihăiță, și el confuz, scoate din buzunarul hainei o fotografie aproape identică, doar că era un pic zbârcită la colțuri:
Ea mă așteaptă la locul de joacă, chiar acum, zice băiețelul, arătând către leagăne.
Ochii bărbatului aproape că-i ies din orbite. Întoarce capul încet, ca la relanti, către locul de joacă
Nu știi cum mă uitam la ea să văd dacă povestește serios Ascultă finalul!
Bărbatul, pe nume Andrei, abia se ținea pe picioare. Merge încet spre locul de joacă, unde pe o bancă de lângă nisip, o femeie într-un palton subțire citea. Când ajung mai aproape, ridică privirea din carte și ochii li se întâlnesc Cartea îi cade în nisip.
Irina?, șoptește Andrei, cu lacrimi în glas.
Ea nu fuge. Pur și simplu, își acoperă fața cu mâinile și plânge în hohote. Mai târziu, avea să afle că acum șapte ani, Irina a avut un accident grav la Iași și a pierdut complet memoria. Nu mai știa cine e, de unde vine. Iar la scurt timp după accident, a aflat că era însărcinată, deși nu își reamintea deloc trecutul. Și uite-așa, a trăit an de an sub un nume nou, crescând singură băiatul și crezând că viața ei a început într-un salon de spital
Portofelul ăla, pe care azi Andrei l-a pierdut fără să vrea, era cea mai dragă amintire de la soția “dispărută”. Și, până la urmă, uite cum destinul i-a adus exact în același parc, la aceeași oră, ca un portofel mic să-i întoarcă fiului tatăl și soțului iubirea pierdută.
Hai, zi și tu că soarta nu scrie cele mai tari scenarii!
