Nepoata noastră, Domnița, avea numai treisprezece ani când am trimis-o la bunica ei pentru o vacanță de două săptămâni. Totul părea ca o incursiune năucitoare într-un vis cu miros de fân proaspăt și pâine caldă. La început, Domniței îi plăcea să-și petreacă timpul cu bunica Sofia, cele două legându-se ca două fire de busuioc presărate de vânt într-un ulcior vechi de lut. Însă, cum anii s-au scurs ca Prutul liniștit pe lângă țărm, Domnița a crescut, iar farmecul satului moldovenesc i s-a părut din ce în ce mai șters, ca și cum totul s-ar fi văzut printr-o perdea de noroi și abur.
Dorul de prietenele ei, de cinematograful din Chișinău și de forfota orașului îi adâncea neliniștea, iar lipsa internetului se simțea ca o tăcere de clopote sparte. Era singura nepoată a Sofiei, iar vizita ei era ca o boabă de rouă pe fața încrețită de ani a bătrânei. Poarta scârțâia de fiecare dată când bunica privea lung pe uliță, sperând să-i vadă silueta.
Într-o zi, tatăl Domniței, Ion, a adus-o la casa cu cerdac a Sofiei, în vreme ce mama, Lina, dădea viață unui nou prunc la maternitatea din Soroca. S-au gândit că Domnița va prinde răcoarea câmpului și va alunga norii gândurile cu poveștile Sofiei. Venirea Domniței a adus și ceva leuți în gospodărie, căci ginerele a trimis o sumă de 700 lei moldovenești ca să aibă de mâncare și cele de trebuit fetei, ca visul să fie fără griji.
Inițial, nu s-a pus problema ca Domnița să ajute la smântânit laptele sau la grăpat grădina, ci doar să fie prezentă și să umple cu glasul ei curtea. Sofia era mulțumită, mulțumită ca o pisică la soare, doar să-i simtă pașii alergând pe scările vechi de lemn. Dar încet-încet, Domnița a început să fie pretențioasă, să se vaite de supa prea zdrențuită, să ceară prăjituri și să se plângă dacă nu primea covrigi de la oraș.
Știa că tatăl ei trimite lei pentru orice poftă. Visa la ciocolată și torturi, iar de la bunica aștepta minuni nefirești, ca și cum ar fi putut chema cofetăria din Chișinău la poartă cu un zâmbet. Lucrurile s-au înnodat de tot într-o dimineață cețoasă, când Domnița a pornit un scandal de poveste din pricina unui covrig cu mac dispărut. A acuzat pe Ilinca, ruda bătrânei care stătea de veghe cu Sofia, că l-a înghițit pe furiș. Mărul discordiei s-a rostogolit în curte și a crescut până când tatăl Domniței a fost chemat pe fugă să facă dreptate.
Necazul a atârnat ca o mantie grea peste familie, neînțelegerile s-au înmulțit, iar după acea ceartă, s-a hotărât ca Domnița să nu mai calce pe la bunica în vacanțe, de teamă să nu răstoarne și de data asta găleata cu visuri.
Bătrâna Sofia a simțit cum i se scufundă nădejdea în puț. Cât de mult iubea acele zile cu nepoata chiar dacă totul era ca într-o poveste de Baba Cloanța spusă pe întuneric. Dar vremurile s-au sucit și din clipa aceea, acea poartă a rămas cu un zâmbet gol. Visul lor s-a destrămat în ceața dimineților moldovenești, fără să știe dacă o întâlnire ca aceea va mai fi posibilă vreodată.
