Dragă, trebuie să-ți povestesc o întâmplare de zile mari din familia noastră, că simt că mă apasă dacă nu-i dau drumul. Știi cum e, după cinci ani de când s-a însurat frate-meu, nevasta lui tot o necunoscută ne-a rămas, de parcă vorbeam cu o vecină de bloc, nu cu cineva de-al nostru. Că-l știi pe Sorin, a plecat la Chișinău după facultate, cu gândul să stea un an, hai doi, apoi să revină acasă la Iași, da viața i-a făcut altă surpriză. A dat acolo de o fată, Lenuța o cheamă, s-au încins ei la nuntă pe repede-înainte, iar el n-a mai plecat de lângă ea nici cu arcanul.
Pe atunci, n-am reușit să merg la nunta lor, a ajuns doar mama, și și ea zice că abia dacă a apucat să-i spună la mulți ani miresei, că a fugit după bucate ca orice gospodină. Timpul a trecut, și n-a fost chip să ne vedem cu ei, până anul ăsta când ne-a sunat Sorin că trec vreo două zile prin Bacău, cât sunt ei în drum spre munte. De-abia așteptam să-i primesc, ori la noi în apartamentul micuț, ori la căsuța părinților de la țară că acolo aveam loc berechet, aer curat, curte mare.
Când au ajuns la aeroport, recunosc că aveam emoții, dar și chef să-i cunoaștem adevărat. Numai că de la primul Bună ziua! am simțit că s-a dus optimismul pe apa Siretului. Lenuța a început să se vaite încontinuu de zbor: ba că a fost prea lung, ba că era frig, ba că stewardesa n-o salutat cum trebuie. Sorin numai că nu dădea ochii peste cap, dar o ținea tot înainte.
Ajungem noi la casa de la țară, și ce crezi? Nu-i place baia, că nu-i ca la hotel, acuză condiții sărăcuțe de parcă îi lipsea ceva. După nici jumătate de oră, Sorin o ia și fuge cu ea în oraș, că nu mai avea răbdare; eu și Vasile am rămas muți. Când s-au întors și era vremea mesei, Lenuța nici nu voia să guste, deși făcusem plăcinte poale-n brâu și tochitură ca la Moldoveni acasă. Cică nu mănâncă decât legume, dar dacă-i puneam vinete coapte, le studia ca la laborator.
A doua zi, am zis să ieșim prin oraș să le-arăt frumusețile Bacăului și puțin aer local dar Lenuța s-a zbârlit, de ziceai că am pus-o să care saci la moară. S-a plasat pe modul copil bosumflat, totul i se părea în neregulă.
Adevărul e că abia așteptam să-i duc la aeroport și să-mi trag sufletul, că două zile cu ea parcă au fost două săptămâni. Nu-nțeleg nici acum cum frate-meu a răbdat-o atâta timp, că ceea ce am văzut nu părea să fie doar o toană, ci cam cine este ea de fapt. Deci, fata asta, oricât ai încerca să o acomodezi, tot cu nasul pe sus va fi. Dar așa e viața, nu știi niciodată ce aduc anii și drumurile străine…
