Într-o dimineață de duminică, la ușa unui cuplu tânăr din Chișinău s-a auzit un zgomot neașteptat. Bărbatul, pe nume Radu, a deschis și a văzut un băietan murdar, cu barbă încâlcită, mirosind a cerșetorie. Nici geantă, nici rucsac.
Înainte să întrebe ce vrea, străinul a îngânat: Pot să văd pe Alina? Apoi a început să strige: Alina, te rog, vină!
Soția lui Radu a apărut, l-a cercetat cu ochi îngustați, dar nu l-a recunoscut. Străinul a privit-o cu disperare: Alina, sunt verișorul tău, Ciprian. Nu ne-am cunoscut niciodată. Nu am unde merge nu mă lăsa să mor.
L-au primit înăuntru. Mirosul l-a invadat holul mic. Ciprian s-a rezimat de ușă, aproape căzând: Am venit peste o mie de kilometri, cu autostopul, am dormit în câmpuri, mi-am vândut telefonul, am cerșit aproape m-au băgat în pușcărie.
Și iar cu aceeași privire: M-a dat afară nevasta, mama m-a respins. Nu am pe nimeni decât pe tine. Te-am căutat. Ajută-mă, Alina.
Aerul era greu. Să-l dea afară? L-au trimis la baie. I-au dat pantaloni și tricou, iar hainele lui le-au aruncat în sacul de gunoi.
Când a ieșit, Ciprian se uita spre bucătărie. Ce să facă? Alina l-a așezat la masă. Dar Radu a tras-o deoparte: Serios acum, îl luăm sub noi? Ești în toate mințile? Ne va omorî noaptea, ne va jefui și va pleca. Există case de ajutor acum, să muncească pentru mâncare.
Alina a răspuns că nu poate să-l alunge. Nu pentru că e ruda, ci pentru că e om.
Când s-au întors, Ciprian mânca direct din oală, suful îi curgea pe bărbie, se îneca, dar înghițea lacom.
Alina a fost pe punctul să se strâmbă. I-a pus farfurie și pâine într-un coș. După ce a mâncat, i-a cerut să povestească.
M-a dat afară, Alina ca pe un câine. Fără bani, fără nimic. Chiar mama m-a închis în nas. Am venit la tine vreau să încep din nou.
De ce te-au alungat?
Nu pot spune mi-e rușine. Și-a lăsat capul pe masă.
I-au dat niște veșminte și l-au lăsat să doarmă pe podea. Apartamentul era mic, fără spațiu.
Alina a sunat-o pe mă-sa, doamna Mariana: Avem pe Ciprian aici. Murdar, rușinos. Ce s-a întâmplat?
Mătușa s-a înfuriat: Nu mai e fiul meu. A băut, a jucat și a pierdut tot. Cât era nevasta plecată, a vândut tot din casă. Și pe mine m-a jefuit. Dă-l afară, altfel te va ruina.
Alina a izbucnit: Bună treabă! Îl aruncați pe umerii mei? Soțul meu e furios, eu nu știu ce să fac!
Mătușa a insistat: Alunge-l fără milă.
Nu pot! a strigat Alina și a închis.
Radu a ieșit pe balcon: Dă-i niște lei și dă-l afară. Dacă tu nu poți, o să mă ocup eu.
Nu! Dacă i se întâmplă ceva, nu mă voi ierta niciodată.
Radu, înfuriat, a plecat la mama lui. Totul s-a prăbușit într-o clipă.
Noaptea a fost tensionată. Dimineața, Alina l-a trezit: Știu tot de la mă-ta. Nu poți rămâne aici. Soțul meu a plecat. Există adăposturi, te pot ajuta.
Ciprian s-a uitat la ea cu ochi de animal încolțit. Apoi a șoptit: Am fost un criminal, Alina dar m-am căit. Nu voi răni pe nimeni.
Era înfricoșător. Poate avea vreo boală? După atâția kilometri fără mijloace? Sau poate sufletul lui era deja pierdut?
A găsit un număr de tel pe internet, dar i-au spus că trebuie să aștepte două zile.
Două zile de coșmar. Radu o înjura la telefon, o numea proastă.
Între timp, Ciprian se însănătoșea. Se jură că s-a schimbat: Nici o furnică nu voi răni. Mulțumesc, Alina.
L-a dus la un centru de ajutor. Și nu s-au mai văzut ani la rând.
Peste cinci ani, Ciprian a reapărut, cu o femeie tânără: Nu voi intra ca atunci. Am venit să-ți mulțumim.
Lucra în afara orașului, se însurase din nou. Nu vorbea cu mama lui, dar pe Alina o considera singura rudă.
O suna de sărbători. Îi spunea: Poți conta mereu pe mine. Te voi răsplăti într-o zi, Alinuțo.
Era ciudat dar măcar a aflat ceva nou despre soțul ei.
