Lenuța, trebuie să facem ceva… suspină calm Olguța în receptorul vechi, cu firele încurcate ca niște liane pe sub pernă.
Ce s-a întâmplat? răspunse cu o grijă abia mascată Carolina, sora mai mică. De fiecare dată când vorbeau la telefon nu prin mesaje însemna că se întâmplase ceva. De obicei, Olguța nu își pierdea vremea cu apeluri fără rost, iar Carolina simțea deja un nod ciudat sub stern.
Mama nu mai poate trăi singură, părea că vorbește despre altă femeie, necunoscută. Numai dacă ai fi stat de vorbă mai des cu ea, ai ști, continua Olguța cu un reproș moale, topit printre firele vechiului telefon fix.
Hai, nu o lua de la capăt. Spune direct. Ce nu știu?
Olguța își încovoiase degetele pe receptorul roșcat al vechiului aparat, ca și cum vântul de afară i-ar fi putut smulge vorbele. Carolina fusese mereu aceea care sări prima la ceartă când venea vorba de familie și responsabilități împărțite, reacționând cu foc la orice observație.
Lenuța, mama are deja 73 de ani… îi fluctuează tensiunea, e mereu slăbită. Cu greu își face de mâncare și menține, cât de cât, ordine în casă… vocea Olga era răbdătoare, ca o pătură pufoasă țesută la războiul bunicii. Nici pănă la magazin nu poate ajunge după pâine, noroc cu dna Nina, vecina, îi mai aduce câte ceva.
Cum, adică? Nu are ce mânca? Carolina, deodată foarte trează.
Nu, nu asta-i problema… Eu la două săptămâni merg, îi duc toate cele. Dar nu de asta zic… fără ajutor, mama nu mai poate. Dacă, Doamne ferește, cade? Cine o ridică ori o îngrijește la greutatea ei…
Un răgaz tăcut a plutit peste firul telefonului. Oana, mama, fusese mereu mai rotunjoară, iar cu anii cântarul nu-și mai stăpânise cifrele. Oricâte necazuri ar fi avut cu sănătatea, mâncarea era bucurie și se supăra rău dacă fetele îi aminteau de regim sau dietă.
Mai e și singurătatea. Se topește de dor când plec. Zice că a uitat-o lumea…
Și atunci? Ce propui? Pe bune, nu pricep la ce vrei să ajungi.
Olguța respiră adânc, simțindu-se ca și cum ar fi trecut iarăși Prutul pe jos, în noiembrie: treabă grea și rece. Discuțiile cu Carolina erau an de an tot mai dificile.
Te rog să te muți la ea.
Ce superb! Și tu de ce nu poți? Ia stai să ghicesc! Ai grijă de Fedi, soțul cel de aur, și de Victor, odrasla de 25 de ani cu buletin de băiețaș, nu?
Carolina, la ce bun să tot repeți același lucru?
Pentru că tu le hotărăști pe toate mereu! Pe mine nici nu mă bagi în seamă! aproape striga la receptor Carolina, precum ploaia pe tabla veche a casei.
Lui Olguța îi tresăreau degetele. Îi aducea aminte de vremurile când mama alerga între tatăl bolnav și ele, surorile, făcând naveta între oraș și sat, aducând mereu ceva de-ale gurii, stând cu fiica Carinei ca să poată și ea să lucreze puțin sau să se odihnească. Dar totuși, toată viața să te lovească cineva cu acest trecut?
Când bătrâna socră a Carolinei, Aglaia, a lăsat-o să locuiască cu fiica în apartamentul cu o cameră până la majorat, au fost recunoscătoare. Alocațiile primite de la fostul soț abia de ajungeau și Carolina trebuia să se descurce cum știa ca să-și crească fata. Ajutorul părinților a venit la fix, dar nu era motiv să-i fie tot timpul băgat pe gât.
Fetița, Adela, crescuse, intrase la liceu în Chișinău, își făcuse prieten și Carolina s-a dus la lucru, sezonier, la București. De câțiva ani stătea cu chirie, muncea ba în alimentară, ba la croitorie după 40 de ani nu-i așa ușor să găsești un serviciu bun! Dar viața totuși i se părea mulțumitoare și nici gând să mai revină în sat.
Ușor e să vorbești tu, care n-ai crescut niciodată un copil singură! replică cu venin Carolina, cu știință că lovește la temelie. Vezi să nu fii tu în pielea mea…
Olguța tăcu, simțind cum liniștea devine apă grea pe tâmple. Viața i-o luase și ei la vale: după ce terminase ASE-ul, rămăsese la Bălți, intrase la contabilitate și, ca multe moldovence, se visa la un măritiş bun. Iar pretendenții fie erau bețivi, fie slabi de înger, fie sponsori cu gânduri ascunse. Abia la 39 de ani îl cunoscuse pe Fedi, cu trei ani mai în vârstă, văduv, cu un fiu adolescent, Victor. Bun la orice, nu bea, tăcut, chiar sever, pedant de-ți venea să fugi din casă numai să nu vezi colțul pernei șifonat. Dar Olguța se îndrăgostise intratabil și 14 ani îl răsfățase ca pe un păun.
Și-l acceptase pe Victor ca pe al ei, deși n-o făcuse niciodată mamă. Își legase fericirea de acești doi bărbați și nu voia, sub nicio formă, să piardă echilibrul.
Am vrut să o aduc pe mama la mine. Dar nici n-a vrut să audă, spuse Olguța cu voce răgușită.
Și Fedi al tău era dispus să primească soacra în două camere? strigă Carolina, în glumă amară. Sau te-ai gândit că oricum nu va accepta mama și nu l-ai stresat dinainte?
Carolina! Hai să o lăsăm cu glumele și să fim mature!
Discuția asta-i gata! mormăi surata cea mică și închise brusc.
Olguța tremura cu receptorul în palmă. Ar fi fost cea mai simplă soluție: Carolina să vină la mama, iar ea să ajute cu bani, alimente, visit, chiar să îi găsească surorii ceva muncă online în sat semnalul mergea binemersi. Dar răsfățata tot răsfățată rămâne, chiar și la 40 și ceva.
Am vorbit eu cu mama. A zis că e bine și nu are nevoie de ajutor. Mai lasă teatrul, răbufni un mesaj sec din partea Carolinei a doua zi.
Olguța nici nu s-a obosit să mai răspundă.
Cu cine să te iei la întrecere? Carolina și mama lor stăteau rar la vorbă, maxim un telefon pe lună și vreo zece mesaje. Mama nu se plângea, că nu voia să-i strice fetei viața și-și ținea necazurile pentru ea, că prea ușor se supăra mezina și exista riscul să nu-i mai telefoneze deloc
Dar Olguța? Ea era acolo să asculte săptămânal vaietele mamei și să nu doarmă nopți la rând. Chiar și Fedi, rece de obicei ca un crap în zăpadă, deja întrebase dacă e totul în regulă. Dar Olguța nu-i spusese nimic la ce s-o încarce cu ale părinților necazuri? Totuși, habar nu avea ce să facă.
Să angajezi femeie la îngrijire? Nu ajung banii nici pe un an!
Gata! Fedi a trântit ceașca de ceai pe masă, zguduind farfurioara de porțelan. De trei luni eşti cu capul în nori. Zi, ce e?
Ochii Olguței s-au umplut de lacrimi, dar încercă să se adune: bărbații nu suportă plansul. Spuse în câteva cuvinte esența acestor luni.
Și de ce nu mi-ai spus că e rău cu doamna Oana? Fedi îi ținti ochii, tăind grija de pe buze.
Nu voiam să te necăjesc… șopti ea, uitându-se în perete. Poate ar fi fost mai bine să tacă? Bărbatul nu are nevoie și de asta…
Am înțeles, Fedi se ridică de la masă. Mulțumesc de cină, mă duc să dorm.
Nu s-a mai uitat la știri, ca de obicei. Nopatea acoperi casa ca un urs negru și nervos.
Olguța s-a zvârcolit până în zori, iar sâmbăta dimineață a dormit peste, fără să audă alarma. Ea servea mereu micul dejun la aceeași oră, dar azi se trezise prea târziu.
Fedi era la bucătărie, citea ceva pe telefon.
Te-ai trezit? întoarse capul. Părea serios, dar vocea era aproape blândă.
Da, Fedi! Acum, pregătesc rapid! bâlbâi Olguța.
Stai jos, trebuie să discutăm.
Ea se așeză, simțindu-se ca pe un scăunel nesigur din grădina bunicii.
M-am tot gândit: trebuie să o ajutăm pe mama ta. Nu poți lăsa bătrânii singuri. Mama mea n-a apucat să fie bătrână atâta… Deci, ne mutăm la ea. Am vorbit deja cu niște oameni, pot lucra la un gospodar din sat, și tu găsești ceva de lucru. Să nu o lăsăm pe mama ta de izbeliște!
Olguța era gata să leșine de pe scăunel.
Fedi… Ești sigur?
Da, dragă. Sau ai uitat cum Oana îl găzduia pe Victor în vacanțe și avea grijă de mine ca de un copil? Nu uit aşa ceva. Oricum, vreau liniștea satului. Bineînțeles, dacă soacra nu are ceva împotrivă.
Ochi în ochi, Olguța stătea ca la teatru. Să fie vis? Să fi adormit printre liane de cabluri telefonice? De la Fedi să audă una ca asta?
Și cu Victor cum facem?
Ce cu Victor? râse Fedi. Flăcău mare, la serviciu. O să-i convină să aibă apartamentul.
Fedeluț! Olguța îi sări la gât, emoționată, uitând complet că bărbatul nu aprecia gesturile lacrimogene.
Dar el nu se trase înapoi. Doar o mângâie ușor pe umeri:
Hai, liniștește-te. O să fie bine.
Și ea spera, adânc, la fel de neliniștit ca într-un vis cu noroi, ploaie și liane încâlcite.
