Soția pregătește o mâncare simplă, dar soțul cere plăcinte și sarmale: „Ești în concediu de maternitate, ai destul timp!”

În primii ani de căsnicie am trăit împreună frumos, el nu avea pretenții! povestește Elena, 28 de ani. Amândoi am muncit mult, am strâns bani pentru avansul la creditul ipotecar. Nu am avut probleme cu mâncarea. Soțul meu mânca tot ce găteam! Nici nu mi-am făcut griji prea mari: am cumpărat un multicooker, găteam rapid și simplu mămăligă, pilaf, ciorbe, n-au fost niciodată plângeri. Dar uneori, soțul visa la ceva deosebit…

Cam ce deosebit?

Clătite cu carne, de exemplu, sau răcituri, sau plăcinte moldovenești. E clar, îi plac mâncărurile elaborate, cele care se fac în mai multe etape: fierbere, răcire, strecurare, frământare aluat, fiert iar, tocat fin distracție la bucătărie o zi întreagă, brrr… Și să nu cumperi de la magazin, nu e de așa ceva! Trebuie să fie făcută acasă!

Și când au apărut aceste dorințe?

Cam la doi ani după ce am intrat în concediul maternal… Sincer, nu iubesc gătitul. Dar tot fac! Soțul meu chiar lucrează toată ziua la birou, face bani pentru familie. Deci nu se întâmplă să vină seara și să nu fie nimic de mâncare. Mereu există ceva cald pe masă: nu doar paste și cârnați. Dar ceva tot simplu: cartofi cu carne, pui, ciorbă, varză călită, salată. Și soțul meu se revoltă! Tu, toată ziua acasă, ai timp să faci și aluat, și colțunași, și sarmale…

Înțeleg. În concediu maternal, timp cu sacul, ziua liberă… și faptul că trebuie să ai grijă de copil, bărbații, de regulă, uită…

Da, nu e neapărat vorba de copil! Fiica noastră, Sofia, e un îngeraș. Copil parcă primit în dar. E liniștită, cuminte, o pun lângă mine pe scaun în bucătărie, îi dau o bucățică de aluat și stă cât e nevoie. Cântăm, îi spun poezii. Nu mă deranjează deloc. Doar că nu vreau să pierd ore întregi cu mâncare. Mai ales că nici nu mănânc astfel de preparate! Am grijă la alimentație, încerc să consum puțină carne și am eliminat făina total. Să fac colțunași doar pentru soț? Nu-i cam mult?

Așa că Elena și soțul ei trăiesc în pace: el vine de la muncă direct acasă, nici nu zăbovește, merge la petrecere organizată la muncă o dată pe an, atât. Îi ajută cu copilul, de bunăvoie. Se joacă, îi face baie Sofiei, o scoate la plimbare.

O singură problemă: în ultima vreme tot cere murături, săptămâna trecută chiar ne-am certat rău, n-am vorbit câteva zile.

Soțul meu, sincer, nu pricepe că e dificil: să faci aluat pentru colțunași, să prepari clătite, să umpli cu carne? E supărat pentru că crede că gătesc numai ca să nu fie frigiderul gol, ce-i mai ușor, nu încerc să-l surprind sau să-i fac pe plac.

E greu pentru mine! se plânge Elena. Să fierbi întâi carnea, să pregătești aluat, să faci clătite, să le umpli… Nici nu aș mânca așa ceva, deci trebuie să gătesc altceva pentru mine și pentru Sofia!

Elena crede că în ziua de azi nimeni nu mai face pârjoale, răcituri și sarmale acasă. Poate doar, o dată pe an, de Revelion. Și nici tinerii nu se mai complică cu masa festivă. În restul zilelor, dacă tare îți dorești plăcinte, poți comanda acasă, deși costă, nu-i ieftin, mai ales dacă ai soție în concediu maternal și rate la bancă. De zi cu zi nu merge.

Soțul o compară cu bunica lui, care mirosea mereu a plăcinte și cozonaci. Mereu cu mai mulți copii, dar făcea pe toate și muncea și la câmp

Exact! se supără Elena. Femeile din trecut n-aveau altceva de făcut. Nu era televizor, nu era internet. Și-au inventat treburi. Spălau rufe la mână și făceau colțunași. Eu prefer să petrec timpul cu copilul meu, să ieșim prin parc, nu să stau trei ore la bucătărie…

De curând, Elena a sunat-o pe soacra ei care cu o voce dulce i-a spus că drumul spre inima bărbatului trece prin stomac și că nu e greu să gătești ce dorește soțul. De fapt, se pare că soțul deja se plânsese la mama lui.

I-am zis că eu nu mănânc sarmale, așa că nu vreau să le gătesc! Bineînțeles, imediat piu-piu, de parcă așa se face, și eu am mult, dar bărbații tot gătesc!

Ce credeți despre soțul gurmand? Când în casă e mâncare caldă, să ceri în fiecare zi feluri deosebite e pretenție? Să mănânce ce primește și să nu se mai plângă, iar dacă vrea ceva special, să facă singur?

Sau ar trebui ca Elena să țină cont de dorințele lui?

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

sixteen − 10 =

Soția pregătește o mâncare simplă, dar soțul cere plăcinte și sarmale: „Ești în concediu de maternitate, ai destul timp!”
Amikor egy férfi nem akar változni… nem is fog megváltozni. Mindegy, mennyire szereted őt. Mindegy, hányszor adsz neki új esélyt, teret, időt… hányszor mondod el neki az igényeidet, beszélsz nyugodtan, sírsz csendben, vagy árasztod el szeretettel abban a reményben, hogy egyszer felnő, és melléd nő. Ha ő eldöntötte, hogy ugyanolyan marad — csak olyan nőt keres majd, aki ezt megengedi neki. Egy nőt, aki nem hívja ki őt. Aki nem vár el fejlődést. Aki nem követel érzelmi érettséget, amit ő túl lusta… vagy túl gyáva… hogy kifejlesszen magában. Ez nem szerelem. Ez kényelem. Ez túlélés. Ez egy férfi, aki a legegyszerűbb utat választja — mert amikor valaki nem gyógyította be a sebeit, a felelősség nyomásnak hangzik, az igazi kapcsolat pedig fenyegetésnek tűnik. Nőként… ne keverd össze a magas elvárásaidat azzal, hogy „túl sok” vagy. Nem kívánsz túl sokat, amikor olyan dolgokra vágysz, mint: őszinteség, kitartás, tisztelet, érzelmi biztonság… és egy olyan kapcsolatra, ahol két ember együtt fejlődik. Ezek alapok. Ez a minimum. És az igazi férfi már akkor elkezd dolgozni rajta, mielőtt helyet kérne az életedben. De amikor a férfi nem akar fejlődni… amikor még mindig gyerekes szokásokban él, amikor az egót választja a fejlődés helyett, és menekül a nehéz beszélgetések elől… akkor az erőd megijeszti majd. A tisztánlátásod kritikának hangzik számára. A határaidat elutasításnak érzi. Nem azért, mert te bármit rosszul csinálsz… hanem mert ő nincs hozzászokva olyan nőhöz, aki tudja, mennyit ér. És ahelyett, hogy felnőne — inkább visszalép. Ahelyett, hogy megtanulna kommunikálni — azt mondja majd, túl érzelmes vagy. Ahelyett, hogy lépést tartana veled — keres valakit, aki kevesebbet vár el… többet ad… és nem követel fejlődést. Mert ez könnyebb. Biztonságosabb. Kényelmesebb. Valakit, akit könnyen befolyásolhat. Aki inkább lenyel mindent. Aki hallgat. De ne engedd, hogy ez megrendítsen! Ne hagyd, hogy az ő választása kételyeket keltsen benned. Sokszor nem arról van szó, hogy nem voltál elég jó neki… hanem, hogy túl sok voltál annak a verziójának, amiben ő kényelmesen elvan. Te vagy a tükör. És ő nem áll készen, hogy belenézzen. Mert te nem csak azt mutatod meg, ki vagy… hanem azt is, hogy milyen lehetne ő, ha volna bátorsága fejlődni. Engedd hát el! Maradjon meg abban a középszerben, ha azt választja. De te — soha ne alacsonyodj le egy olyan férfihoz, aki nem hajlandó felnőni. Nem te vagy „túl sok nő”… ő egyszerűen nem elég férfi. És ez nem teher, amit neked kell cipelned.