În visul meu, totul părea să plutească într-o ceață groasă de reguli vechi și povești neverosimile, de parcă eram într-un sat moldovenesc din nordul Codrilor, unde chipurile se amestecau cu umbrele și tradițiile se întindeau ca niște fire invizibile între casele văruite cu verde de mentă. De obicei, pețitul se făcea după rânduiala străbunilor, dar la mine, nici măcar drumul spre cununie nu mai avea repere. Totul s-a tulburat când părinții viitorului mire, Mihai Ursu, au luat cuvântul întâi, ca și cum cineva le-ar fi așezat o coroană de urzici pe frunte. Dorina Ursu, mama lui, a ridicat vocea, cerând să fac un control medical. M-am uitat la ea ca la un tablou cu fețe dintr-un joc de oglinzi nu pricepeam dacă vorbește serios sau dacă glumește. Părinții mei, Petru și Vera Moraru, au ridicat din umeri și au zis că e o prostie de la care nici măcar pisica noastră, Motanul Călător, nu s-ar speria.
Dar Dorina Ursu nu s-a domolit; voia certificate medicale de la toată familia mea. În casa noastră de pe strada Salcâmilor din Iași, nimeni n-a mai pomenit astfel de cerințe. Tata s-a uitat pe fereastră, a oftat ca și cum ar căuta un răspuns în frunzișul salcâmilor și a ieșit fără să spună nimic, să nu izbucnească o furtună de cuvinte. M-am simțit mică, ca o păpușă cu articulații fragile, iar Mihai nici măcar nu încerca să mă apere stătea pe canapea, cu ochii la covorul cu modele de cireși. Spre seară, am aflat că Dorina Ursu amenajase camere separate pentru mine și Mihai, acoperite cu pături grele și perne cu broderie moldovenească, ca într-o poveste despre domnițe și domni de demult.
Am încercat să găsesc un sens, poate o tradiție ascunsă, și am acceptat pentru moment. Înainte să stingă lumina, Dorina mi-a spus cu vocea ei de ciocan că dimineața devreme vom merge la notariat, să semnăm un contract de căsătorie, cu acte și pecete, ca și cum iubirea ar putea fi pusă la colțul mesei, lângă sticla cu apă din Prut. Am obosit de atâtea reguli și mi-am dat seama că nimic nu era cum îmi imaginasem. Am promis că voi fi pregătită la răsărit, dar în noaptea aceea, în somnul meu, am împachetat grăbit o geantă și am ieșit pe străzi, printre copacii cu ramuri de cristal, fugind de casa Ursu.
Am rupt orice legătură cu Mihai: am șters pozele noastre de pe rețelele sociale, mi-am schimbat numărul de telefon și am pus o monedă de 20 lei moldovenești în buzunar, ca să-mi aducă noroc în drumul meu. Nu am mai vrut să aud de familia lor sau de obiceiurile lor bizare. În visul meu, libertatea era ca o pădure fără poteci, și în sfârșit respiram. Am înțeles că hotarele mele trebuiesc apărate, că demnitatea și drepturile mele sunt mai de preț decât orice contract pe hârtie. Sfatul meu pentru orice fată fie din Chișinău, Iași sau satul meu drag e să nu lase pe nimeni să-i zdrobească sufletul. Plecați din orice poveste unde nu sunteți respectată, fiți stăpână pe visele și libertatea voastră, căci niciun om nu are dreptul să vă fure liniștea.
