Lavinia a intrat pe vârfuri în apartament, încercând să nu-și trezească mama. Și-a scos încet pantofii noi, abia abținându-se să nu ofteze de durere îi făcuseră răni la picioare.
Ce te-ai întors așa devreme, fugișoar-o? N-ai rezistat la nuntă? a întrebat mama, ieșind din hol.
Da tu de ce nu dormi? Aștepți să vezi cu ce vin acasă? i-a răspuns tăios Lavinia.
Mama a strâns buzele și s-a întors în cameră. Lavinia s-a simțit vinovată. Știa că mama nu dormise, ci o așteptase să audă ce și cum, iar ea i-a vorbit urât. A intrat după ea și s-a așezat pe canapea, în brațele ei.
Lasă lingușelile, Lavinico. Ție nu-ți place să povestești, aflu eu oricum de la maică-sa Elenei.
Iartă-mă, mamă. Sunt obosită rău, nu mai pot de picioare. Restaurantul a fost de fițe, aproape șaizeci de invitați, gălăgie, dans.
Iar Elena, în rochia ei albă, arăta de vis. Mirele… un bărbat de pus în ramă… povestea Lavinia.
Atunci de ce ai plecat pe furiș? o întrerupse mama.
Mamă, toți erau importanți, mândri nevoie mare, parcă niște curcani. Niciunul nu era de-al nostru. Și mâine am de ieșit devreme din casă.
Ce treabă ai duminica? mirată mama o privi atent.
Îți spun dimineață, promit. Acum vreau doar un duș. Lavinia îi dădu un pupic pe obraz și se retrase la ea în cameră.
Și-a trântit cu scârbă rochia de ocazie pe pat, că lângă ținutele celorlalte părea adusă din piață. Apoi a făcut duș bine, insistent pe spate, acolo unde transpirase sub mâinile unui domn rotunjor și insistent, ce o invitase la dans fără să accepte refuzuri. Ce putea face, să se războiască cu el în fața tuturor? Strângea Lavinia la piept de parcă era ultima dansatoare din sat.
A doua zi, muzica, paharele ciocnite și conversațiile încă îi răsunau în minte. Ar fi preferat orice bărbat decât porcul ăla bătrân cu mâini transpirate, dar, ca de obicei, nu-i făcuse nimeni joc de glezne să o salveze. A ieșit la toaletă și a fugit, chemând un taxi. Pe drum și-a promis că ea n-o să aibă niciodată nunta atât de protocolară, unde invitații joacă roluri și numai mirii se simt bine. S-a simțit doar decor.
Toamna s-a înfuriat cu ploi și frig, iar după ce s-a întors din luna de miere, Elena a chemat-o pe Lavinia pe la ea, să-i povestească cum a fost. Și ei îi era curioasă villa și noua viață a prietenei, dar nu putea merge cu mâna goală. După cursuri, a cumpărat prăjiturile favorite ale Elenei și, la ieșirea din cofetărie, s-a ciocnit chiar cu necunoscutul galant de la nuntă.
Dumneavoastră? spuse el uimit.
Lavinia a ridicat privirea, recunoscându-l era tipul acela, misterios, de la masa de la margine. Se înroși și rămase în prag.
Hai, doamnă, ieșiți, blocați oamenii a râs el, trăgând-o deoparte. Ați plecat ca o Cenușăreasă de la nuntă. Nici să vă cunosc n-am apucat.
Numai că nu mi-am pierdut pantoful, i-a zâmbit Lavinia.
Mergeți acasă? Vă duc eu cu mașina? a propus el.
Nu, mă duc la Elena, mireasa. Iar dumneavoastră? Ați renunțat la dulciuri? a glumit Lavinia.
Pentru o întâlnire neașteptată ca asta, aș da oricând toate prăjiturile din Chișinău. Haideți… și i-a luat timid brațul, condu-când-o spre SUV-ul lui scump.
Nu mersese Lavinia niciodată cu o asemenea mașină, ce să mai spună că nici cu altele nu mergea prea des! El conducea sigur, nu a întrebat adresa.
Știu unde stă Elena, soțul ei îmi este partener și bun prieten, i-a explicat, văzând-o stingherită.
Pe drum i s-a prezentat: Vlad, divorțat, cu un labrador Max.
De bani, de iscusit, fix cum și-ar dori mama… Îi trecu lui Lavinia prin cap.
Seara, mama nu a avut pace până nu a aflat totul.
Ai mers la Elena! Și unde stă acum, săraca… și Lavinia detalia vila luxoasă și prietena bronzată, lăsând-o pe mama să viseze.
Cine te-a dus până acolo? Că e pe la Valul Boierilor… și-a încrucișat mama sprâncenele. Așa numeau toți cartierul cel bogat de la marginea orașului.
M-a luat un cunoscut, a zis tăios Lavinia, ofticată că-i dăduse motiv de întrebări.
E dintre ăia buni? Ai dat numărul de telefon? a împins mama discuția spre subiectul favorit.
Da, mămico, i l-am dat cu forța, ce să fac! răspunse Lavinia, vizibil iritată.
Nu te supăra, măi fată. Un bărbat așa de serios se uită la tine, și tu repede sari… a încercat să o îmbuneze mama.
Telefonul i-a salvat discuția Laviniei. Era Vlad.
Am zis că nu are rost să amân, te invit să ieșim duminică la o plimbare, îți place să mergi călare? Nu? Atunci vino, e timpul să încerci. La 11 sunt la tine.
Lavinia acceptă fără ezitare, uitând să întrebe când au trecut la tu. Plimbarea la cai a fost prima dată o aventură. Vlad știa mereu ce să zică, intra firesc în orice mediu. Îi plăcea să îi deschidă Laviniei ușa spre o lume unde totul părea posibil.
În weekendul următor, Vlad a venit la ei acasă cu flori și un tort uriaș. Lavinia s-a rușinat de apartamentul modest și covorul vechi, dar pe Vlad nu-l deranja nimic. Din contră, glumea, o asculta sincer și povestea cum și el, copil fiind, a stat tot așa, cu părinții într-o cutie de chibrituri.
Un bărbat de vis, ăsta nu-l mai lăsa să scape! Dacă te cere, să nu-mi zici că nu vrei! i-a spus mama, cu ochii la ea.
Mamă, abia ne-am văzut de câteva ori, cine să mă ceară?! a răspuns Lavinia, fără chef de povești.
Dar, înainte de Revelion, Vlad chiar a cerut-o de soție și i-a dăruit un inel cu diamante.
Of, Doamne, pot să mor liniștită. A strâns mama mâinile la piept, iar Lavinia doar a clătinat din cap.
Nunta au făcut-o la marginea orașului, la început de martie, când soarele deja linge glia și se topesc țurțurii de pe acoperișuri, mirosea a primăvară și speranță. Lavinia a vrut doar ce era necesar, fără tam-tam. Vlad nu s-a împotrivit. Apoi s-a mutat la el.
Parcă iar am cu cine să vorbesc, că nevestele amicilor bărbatului meu numai despre shopping și SPA știu, nici n-ai zice că au deschis carte-n viața lor, chicotea Elena, care ajunsese deja la șase luni cu burtica.
Dar Vlad n-o lăsa pe Lavinia nicăieri fără supraveghere: dimineața șoferul o ducea la facultate, după ore tot cu el venea. Odată i-au anulat un curs și Lavinia a plecat pe jos acasă. Era un soare de primăvară ceți ademenea sufletul. S-a întâlnit cu Alex, colegul ei, și-au băut o cafea în oraș, așa, ca la moldoveni.
Dor îi era Laviniei de vremea când discuțiile mergeau liber, fără etichete. Dar de când era nevasta domnului mare, ocoleau colegele grupul, parcă ar fi prins vreo boală.
La ce te gândești? întrebă Alex.
Trebuie să plec, spuse tristă Lavinia.
Te controlează? întrebă el cu grijă.
Nu, doar că e timpul, s-a ridicat de la masă, evitând privirea lui.
Ajunsă acasă, Vlad era deja pe canapea, așteptând.
Unde-ai fost?
La facultate.
Nu minți. Știu că nu ai avut curs, nu ai chemat șoferul. Ai ieșit pentru amant?
E doar colegul meu! a bâiguit Lavinia.
Vlad nu mai vorbise niciodată așa de rece. Privirea lui era gheață. A încercat să-i explice că doar au băut o cafea, dar Vlad a început să țipe că el are destui inamici care-l pândesc, iar ea îl poate compromite.
Cum să te compromit eu, doar stăteam de vorbă cu un coleg la o cafea?
Nu-ți dai seama? S-a ridicat, s-a apropiat și a strâns-o de braț cu forță. Dacă nu mă asculți…
Ce-o să faci? Mă incuie aici? Când voi fi medic, la toți pacienții mei vei vedea adversari? i-a aruncat în obraz Lavinia, încercând să-și tragă mâna.
În secunda următoare, a simțit cum sunetele dispar, ca sub apă. Vlad gesticula la ea, dar nu-i deslușea vorbele, doar gustul sărat de sânge îi aminti că fusese lovită. Când și-a revenit, era tot acolo, dar cu fața tumefiată și buza spartă.
La prânz, femeia care făcea curat a venit. Lavinia a implorat-o să-i deschidă. Cu cheia în ușă și multă teamă, doamna a eliberat-o.
O să pățesc ceva rău dacă te scap…
Spuneți-i că v-am trimis după apă și am fugit, a zis Lavinia, punându-și gluga pe cap, ca să-și ascundă fața.
A ajuns acasă parcă-n vis, ocolea străzile, nu voia să vadă pe nimeni. Mama aproape a leșinat când a deschis ușa.
Cum ai ajuns așa? Și părea un om cumsecade! Ce mă fac, dacă vine după tine? Ușa noastră nu stă nici în cuie…
Nu mai speria, mamă. Nu-mi pasă.
Lavinia l-a sunat pe Alex, care lucra pe ambulanță la practică. El i-a dezinfectat rănile, a chemat medicul să-i facă fișă de constatare, apoi i-a făcut poză și i-a trimis-o lui Vlad, cu avertisment clar: dacă mai încerci să o atingi, poza ajunge pe tot internetul.
Vlad n-a mai apărut. Au divorțat repede. După licență, Lavinia și Alex s-au mutat în alt oraș, el a ajuns chirurg, ea cardiolog.
Au avut un băiat, Dănuț. Mama nu s-a mai amestecat în viața ei niciodată.
Într-o zi, la coafor, răsfoind o revistă veche, Lavinia citi titlul unui articol: Om de afaceri Vlad Plămădeală și-a pierdut capul și a omorât soția.
A privit pe geam: afară, Alex plimba căruciorul. Bine că e lângă mine, că îl am pe Dănuț, că mama-i sănătoasă. Banii banii vin și pleacă Cât ai să fii om, ăsta-i tot secretul, gândi Lavinia.
Haideți, e rândul dumneavoastră! a chemat-o coafeza, cu voce blândă.
