— Am anulat comanda de la meșter și livrarea țevilor. Stai weekendul fără apă — și o să înțelegi cine e bărbatul în casa asta.
Asta mi-a aruncat Leonard în spate, cu tonul unui moșier aspru care le taie robinetul iobagilor.
— În weekendul ăsta plec la mama. Mă odihnesc de veșnicele tale cereri. Încearcă măcar o dată să rezolvi singură problemele bărbătești. Viața să te învețe să apreciezi pe cel care duce casa în spate.
Stătea pe hol cu geanta de drum făcută, cu pieptul scos înainte de parcă ascundea sub geacă o decorație pentru salvarea galaxiei.
Leonard ani de zile prezenta orice bec înșurubat ca pe o ispravă de importanță națională, iar bonul din magazinul de construcții — ca pe o diplomă de erou.
Acum aștepta să dau din mâini și să i mă agăț de picior, implorându-l să nu mă lase pradă instalației defecte de la casa de la țară.
Eu am tăcut, mutând privirea de pe pantofii lui lustruiți spre colivia din colțul camerei.
Acolo, pe stinghie, își curăța penele Gogu — un jaco mare, propriul meu procuror cu pene, cu o memorie fenomenală pentru prostiile altora.
Gogu s-a uitat la Leonard cu un ochi galben și rotund și a croncănit semnificativ.
— Drum bun, Leane, am răspuns eu liniștită. — Schimbarea ocupației e cea mai bună odihnă.
Indispensabilitatea masculină e o marfă extrem de perisabilă: odată ce te descurci fără ea, se transformă pe loc într-o simplă incompetență profesională.
Dar Leonard încă nu știa asta. A pufnit zgomotos, a trântit ușa de la intrare așa de tare încât s-a scuturat tencuiala din tavan, și a plecat spre asfințit, la mămica lui, Valentina.
De îndată ce pașii s-au stins pe scară, am deschis calculatorul.
Comanda de reparație fusese făcută pe numărul lui, dar urma să se plătească de pe cardul nostru comun.
În istoricul căutărilor de pe calculator, pe care soțul, în elanul plecării dramatice, uitase să-l închidă, atârna o factură anulată pentru o pompă nouă, țevi și fittinguri.
Iar în dreapta — o pagină de corespondență deschisă.
Am înfipt privirea în ecran, și zâmbetul meu ușor s-a transformat repede într-o furie rece.
În discuția cu un amic furnizor atârna un mesaj scurt de la soțul meu: „Las-o pe Ioana două zile fără apă, apoi acceptă orice preț.”
Leonard nu voia doar să mă lase fără apă în weekend, ca să se întoarcă triumfător ca salvator pe cal alb.
El comandase materiale de construcție la firma unui prieten din școală, de trei ori mai scump decât prețul pieței.
Adică „șeful familiei” plănuia nu numai să-mi facă o lecție demonstrativă de neputință, ci și să scurgă din bugetul familiei cinci mii de lei pentru ce pe piață costa cel mult o mie cinci sute.
Mila pentru soț s-a evaporat definitiv. Începea aritmetica simplă.
În două ore am găsit un furnizor direct pe baza de date en-gros. În trei minute am convenit livrarea pentru sâmbătă dimineața.
Încă cincisprezece minute mi-au trebuit să găsesc pe forumul local un meșter priceput, unchiul Vasile, care a acceptat să monteze totul la un preț rezonabil, nu la sumele astronomice pe care soțul le trecea de obicei pe seama „complexității muncii bărbătești”.
Weekendul la casa de la țară a trecut nu doar productiv, ci cu o plăcere cinică aparte.
Sâmbătă, unchiul Vasile a adus totul pe listă, a instalat pompa nouă, a re lipit instalația din plastic, a înlocuit fittingurile și a pornit sistemul.
Aparatul vechi, pe care Leonard îl declarase ireparabil, l-a dezasamblat pe loc, a găsit o cauză banală (doar un contact desprins) și l-a luat el pentru piese, dându-mi cinci sute de lei.
Duminică, pe la cinci după-amiaza, casa de la țară mirosea a iarbă proaspăt cosită.
Pompa nouă pompa apa cu entuziasmul unui tânăr stahanovist, iar eu stam pe verandă, așezând în fața mea bonurile, certificatele de garanție și facturile.
Tabloul era perfect. Așteptam musafirii.
Poarta scârțâi exact la șase. Pe alee apărură doi.
În față, ca o comisie strictă într-o zonă de catastrofă naturală, pășea Valentina. În spatele ei, cu o mutră de atlant obosit, târșâia Leonard.
Se așteptau evident să vadă ruină, straturi uscate și pe mine zvârcolindu-mă în isterii cu o cheie franceză în mână.
— Ei, I-oană? începu Valentina, fără să ajungă la prispă. Glasul îi picura otravă dulceagă. — Ai înțeles acum că bărbatul în casă e capul? Femeia fără bărbat, cum se spune, se pierde la primul cui! Leane a fost așa de îngrijorat, așa de îngrijorat, toată săptămâna n-a avut astâmpăr…
În clipa aceea, de la fereastra deschisă a sufrageriei, unde se afla colivia adusă pentru vară, se auzi un croncănit viguros și răgușit al lui Gogu:
— Capul a plecat! Apa a venit! Capul a plecat!
Valentina amuți ca o cântăreață care a uitat fondul sonor.
Leonard întinse gâtul și se holbă la robinetul nou de pe peretele casei, din care, scânteind în soare, picura vesel apă.
Familia e o barcă în care unul vâslește tăcut, iar celălalt critică zgomotos curentul apei, crezându-se sincer căpitan.
— Dar ce, Valentino, nici măcar nu m-am ridicat din fotoliu. — Nici o pierdere. Intrați, luați loc. Apă e, țevi sunt schimbate, presiunea e excelentă.
— Cum… schimbate? clipi soțul. — Cine a făcut? Tu nu te pricepi la nimic! Sigur ai fost înșelată sută la sută!
Gogu, simțind un public recunoscător, se apropie de gratii, dădu din cap și scoase următoarea tiradă, copiind intonația soțului până la cele mai mici nuanțe de lăudăroșenie:
— Singură vine în genunchi! Fără mine piere! Să simtă! Să simtă! Erou de canapea!
Leonard păli. Valentina se întoarse mirată spre fereastră:
— Leane, ce vorbește pasărea asta?
— A prins de la televizor, încercă Leonard să se justifice jalnic, dând înapoi spre poartă.
Umflătura lui importantă se topea pe loc, lăsând loc unei panică deschise.
Dar procurorul cu pene nu se lăsa.
— Spune-i mamei! Spune-i mamei! Ioana nu poate! remató Gogu, scoțând apoi un râs mârâit și bășicat, în care se recunoștea fără greș râsul lui Leonard după o sticlă de bere.
Pe verandă se făcu atâta liniște că se auzea bondarul bâzâind peste stratul de flori.
Fața Valentinei se îmbujoră puternic. Înțelegea, în sfârșit, profunzimea scenariului fiului ei: el nu „fusese îngrijorat”, ci organizase o diversiune ca să se afirme pe seama mea în fața ei.
— Acum despre cine a înșelat pe cine, am luat hârtiile de pe masă și le-am împins cu o mișcare egală spre margine, aproape de soțul ghemuit.
— Iată devizul tău anulat. Cinci mii de lei pentru materiale de la prietenul tău. Și iată bonurile mele. O mie cinci sute de lei pentru tot cu livrare. Plus cinci sute de lei de la unchiul Vasile pentru pompa ta „moartă”.
Am făcut o pauză, privindu-l cum își ascunde ochii.
— Total, Leane: ajutorul tău neprețuit ne-ar fi costat trei mii de lei pierdere curată.
Leonard se uita la cifre cu ochii de sticlă. Buzele i se mișcau neputincios, dar cuvinte nu ieșeau.
— Leane… deci tu ai vrut s-o iei pe Ioana cu trei ori mai mult prin prietenul tău? întrebă Valentina încet.
Ea iubea atât de mult cuvântul „bărbat”, că pentru prima oară în seara aceea nu găsi unde să-l aplice.
Rămasă fără atuul principal — fiul genial —, soacra își strânse buzele până deveniră ca o cloșcă, și își feri privirea. Apărarea unui bărbat care se făcuse de râs cu lăudăroșenia și risipa nu se potrivea în viziunea ei despre lume.
M-am ridicat, sprijinindu-mă cu mâinile de masă, și l-am privit pe soț drept în ochi.
Apoi am strâns hârtiile de pe masă și am vârât bonurile mele într-un dosar de plastic transparent, împreună cu devizul anulat.
— Asta se va păstra de acum în dosarul „deciziilor bărbătești”. Pentru istorie. Ca data viitoare când vei vrea să mă înveți viața, să avem manualul la îndemână.
Soțul deschise gura, dar l-am oprit cu un gest.
— Bugetul familiei nu mai hrănește prietenii tăi. Nici un deviz, nici un meșter, nici o decizie bărbătească fără acordul meu. Vrei să fii șeful casei — întâi fii util, nu dăunător. Cât timp produci doar vorbe mari și deficit de bani, o să faci ce-ți spun eu.
M-am întors și am intrat în casă. În spate nu se auzea nici protest, nici lecțiile obișnuite despre soarta femeii. Doar un oftat greu și umilit.
Când am pus mâna pe clanță, de la fereastră răsună din nou strigătul vesel al lui Gogu, care punea o virgulă grasă, definitivă, în această poveste:
— Erou de canapea! Arată bonul! Arată bonul!
