**Scena 1: Răceala din palatul de cristal**
O sală de bal ireal de grandioasă, cu candelabre atârnate parcă din altă lume, vibra ușor de zgomotul pașilor pe parchetul lucios, sub lumina păstoasă a serii. Catifeaua rochiilor, parfumurile străine și șiraguri de perle pareau să plutească în aburii somnului. Irina, înveșmântată într-o rochie ce costa cât pensiile unui sat întreg, simțea în ochi sclipirea critică a tuturor. În ușa sălii apare mama ei, Domnica, cu obrajii tăiați de frigul realității. Poartă un cardigan gri, coatele lustruite de timp, în mâini o pungă din piață, de-alea colorate la colț de stradă.
Irina mușcă aerul printre dinți, cu voce abia ținută în frâu:
Mamă, arăți de parcă ești femeia de serviciu Vrei să mă faci de râs tocmai azi? Te rog frumos, ieși din sală!
**Scena 2: Darul care nu-și găsește locul**
Lacrimi de sticlă în ochii Domnicăi. Cu mâinile tremurânde, întinde punga fiicei sale:
Irino, doar am vrut să-ți aduc prăjiturile tale preferate coapte aseară
Irina întoarce capul, lovește punga fără să privească. Fursecurile tresar pe parchet, sub tocurile sclipitoare. Totul e surd, totul e încetinit.
**Scena 3: Cuvântul bărbatului drept**
Din mulțime iese Victor, logodnicul, față albă ca varul, ochi de gheață. Se uită la prăjiturile sfărâmate, apoi direct, fără milă, la Irina:
Deci așa tratezi femeia care ți-a vândut singura casă ca să te trimită la facultate, să poți purta rochii scumpe și să dansezi aici?
**Scena 4: Adevăratul bărbat**
Irina vrea să-i atingă mâna, șoptește, fără voce, scuze neterminate. Victor dă din cap a pară, apoi se apleacă, în genunchi, printre cioburile dulci ale fursecurilor. Le adună în palme bătătorite, îi oferă brațul Domnicăi.
Dacă ea ți-e femeie de serviciu, și eu sunt același. Haide, mamă, plecăm.
**Scena 5: Prăbușirea decorului**
Irina rămâne stană, cu lacrimile pe sub gene și cu gâtul strâns de paiete. Îl vede pe Victor biletul ei spre lumea visată ieșind braț la braț cu Domnica. Sala tace ciudat, ca în vis, când toate gurile tac și se aud doar gândurile. Privirile o desfac pe dinăuntru. Irina simte un gol amețitor: a vândut dragostea mamei pe iluzii colorate.
**Final: Trezie între haine goale**
Trece o săptămână. Irina încearcă în zadar să-l sune pe Victor telefonul lui e mut, ca-ntr-un tablou. Când ajunge în apartamentul lor, găsește broasca schimbată, iar lucrurile ei, ordonate frumos la portar, cu aceeași pungă ponosită de plastic deasupra.
În pungă, o scrisoare pe hârtie de ambalaj: *Brățara de aur de la gât nu-ți poate polei sufletul. Cerem divorțul. Casa pe care mama ta a pierdut-o, am cumpărat-o înapoi. Acum ea trăiește în căminul ei. Tu nu mai ai loc acolo.*
Irina rămâne singură, strânsă în rochia scumpă, care acum îi părea o cârpă fără sens. În sfârșit înțelege: doar mâinile mamei au iubit-o fără preț, lumea spre care-a tânjit a aruncat-o pe-o margine, acolo unde nici fantomele nu te mai plâng.
Voi ce ați fi făcut în locul lui Victor? Merită cineva o a doua șansă dacă își reneagă părinții cu atâta ușurință? Scrieți mai jos, dacă vă-ndură inimaÎn tăcerea grea a serii, Irina se uită din nou la punga șifonată, de parcă acolo ar fi încă ascunsă copilăria ei. Într-o străfulgerare, își amintește de serile când mâinile Domnicăi o înveleau, cu miros de coji de portocală și lapte cald și brusc ar da orice să audă din sufragerie zgomotul lingurii în vasul de aluat, vocea caldă care-i spunea: Fetiță, nu-i nimic în lume mai dulce ca un suflet bun.
Cu ochii în lacrimi, își dă jos cerceii, îi lasă să cadă pe podeaua rece. Îmbrăcată doar în golul regretelor, iese în stradă. Merge pe jos, ore întregi, până la casa veche, de la marginea orașului, unde ferestrele strălucesc slab. Ridică mâna, bate ușor. O clipă, nimeni nu răspunde. Apoi, ușa se deschide pe jumătate, și o palmă caldă îi șterge obrazul fără să spună nimic.
Irina îngenunchează fără cuvinte. În brațele mamei, simte pentru prima dată după multă vreme că e acasă acolo unde iertarea nu se cumpără și iubirea nu se sparge ca bomboanele ieftine. Iar undeva, din bucătărie, se simte miros de fursecuri coapte, semn că unele legături nu pot fi rupte, orice ai pierde pe drum.
