M-am dus la medic abia când n-am mai rezistat durerii. Trei zile consecutive a fost deja prea mult. O durere de cap cumplită, de care nu scăpam cu niciun fel de pastilă. Nici în noaptea aceea n-am putut adormi. Ce prostie să intru pe internet, să aflu care mai sunt simptomele durerii de cap.
Browserul m-a aruncat imediat la titluri de genul: Cum faci diferența între migrenă și tumoare pe creier și alte grozăvii de-astea. După ce-am citit toate aceste articole și mi-am comparat simptomele, parcă era mai logic să mă duc direct la Servicii Funerare, nu la policlinică.
Mi-am amintit de eroul lui Jerome K. Jerome, cum a deschis întâmplător o enciclopedie medicală și, la final, s-a găsit bolnav de toate boalele posibile, mai puțin de febra lăuzelor. Avea și holeră, și anemie, și dansul Sfântului Vit, și chiar febra aftoasă ultima de pe lista enciclopediei. Și, culmea, s-a supărat că nu avea febra lăuzelor. Avea doar tifos
Așa și eu. După ce-am răscolit internetul, am descoperit că am toate bolile mortale posibile. Am decis: Gata, nu mai rabd! De mâine trag la medic!
În sala de așteptare, înainte să intru, am nimerit într-o discuție savuroasă cu o doamnă.
Ea m-a întrebat:
Ați băut?
N-am înțeles:
Ce să beau?
Ieri, ați băut?
Nu, nu am băut, m-am supărat.
Aveți ochii roșii, de mahmureală
No, de minune. Uneori am impresia că merg la psiholog să învăț să comunic cu oameni care au mai mare nevoie de psiholog decât mine
Mulțumesc, am mormăit eu. Pentru grijă.
Am intrat la medic și, solemn ca un prezentator de gală, am recitat tot setul de simptome. Iar punctul culminant ochii mei roșii ca cireșele coapte.
De parcă am băut, dar n-am băut niciun strop! m-am văicărit eu.
Medicul s-a uitat la mine și a ridicat din umeri.
Aveți ochii perfect normali, nu vă mai imaginați
Eh, v-am spus eu: nu merg la psiholog cei care ar avea nevoie.
Mi-a măsurat tensiunea, pulsul, saturația. Mi-a pus câteva întrebări. Din răspunsuri, mie-mi ieșea un scenariu nu tocmai optimist: se prefigura ceva mai grav decât o migrenă.
Poate facem o tomografie craniană? Un RMN? Plătesc, nu-i problemă, am propus eu. Așa scria și pe internet. După o noapte din asta devii terapeut, neurolog, cardiolog dintr-un foc.
Stați puțin, să nu intrăm în panică. Întâi încercăm cu vasele de sânge, facem analize, și vedem apoi
În noaptea trecută, juram că nu există “mai rău”. Am plâns și m-am gândit că în patruzeci de ani am făcut doar doi copii și zece cărți. Și mă întrebam dacă e mult sau puțin. Copiii încă mici, neșlefuiți Cărțile, tot imperfecte. În cea nouă, pe pagina 16 e o greșeală de tipar Mai e mult de crescut și copiii, și redactorii.
Am ajuns acasă. Pe drum am luat copiii, mi-am cumpărat pastilele recomandate și le-am înghițit. Am căzut apoi în pat, ruptă.
Au venit copiii:
Avem ceva de mâncare?
E, dar trebuie să gătim. Așteptați
Capul nu mă mai durea tare, dar nu aveam nicio vlagă: am stat la pat trei zile.
Dan a mers singur și a făcut cina: a prăjit niște ouă și a încălzit macaroane. A venit la mine:
I-am dat să mănânce și Ecaterinei. Îți aduc și ție la pat?
Mi-a fost așa de bine! Doamne, am un fiu mare! E aproape om, nu se pierde cu firea!
Nu, stau, mă ridic eu mai târziu. Ești tare priceput, Dan.
Bine, a încuviințat el și s-a întors cu o farfurie cu fructe. Mamă, aici e kiwi. Are mai multă vitamina C decât portocala. Și mere, că au fier. Și o mandarină de design, că altfel se strică
Pocneam de mândrie. Al meu! Minunea mea! Simțeam cum îmi revin puterile.
Au venit apoi să plece la magazin.
Unde mergi?
Nu mai avem mâncare pentru pisică, a explicat el.
Și ia și înghețată, a strigat Ecaterina. Și eu n-am mâncare
Apoi fata mea a intrat cu solemnitate, în halat, cu ochelari, cu trusa de doctori jucărie. Ecaterina Mihăilă, medic terapeut la păpuși!
Ei, ce facem cu bolnava? Îți facem injecție?
Spune-mi mamă, nu bolnavă
Te faci bine și-ți spun mamă. Haide, deschide gura!
Am deschis. Ea s-a uitat.
Ați mâncat kiwi și mie nu mi-ați dat? Kiwi?!
Ia, ia și tu, cine te oprește? îi dau farfuria.
Nu mai vreau, că am mâncat ou. Acum aștept înghețata. Haideți să vă consult și-a pus stetoscopul roz la gât.
În fiecare seară vin după tine cu cartea să vezi tu cum mă simt și nu mă asculți
Of, e grav, ascultă la gât. Vorbiți prea mult și alergați după copii. Vă scriu o injecție și înghețată. Dacă Dan ia pentru toți. Dacă nu să fiți atenți să cereți!
Ce, nu dai din înghețata vindecătoare mamei bolnave?
În loc de răspuns, mi-a dat o injecție în picior cu seringa de jucărie.
Auu! am râs.
Așa trebuie, ca să te faci bine!
Sincer, deja mă simțeam bine. După ce-a venit și înghețata luată de Dan pentru toți, m-am și făcut de tot zdravănă. Nu mă mai durea capul, ochii mei erau albaștri, nu roșii, și energia revenise.
Dar tot am mai pozat nițel în mama bolnavă, iar povestea de seară i-a citit-o Dan Ecaterinei. Drept poveste și-a ales Enciclopedia.
E o carte despre ciclopi, a glumit Dan.
Au citit despre Saturn, apoi despre dinozauri, apoi despre dinții de lapte. Era să și se certe pe tema dacă dinozaurii mici aveau sau nu dinți de lapte.
Am ascultat râsetele și vorbele lor și simțeam cum mă topesc de fericire, de dragoste și de o greutate însemnată, dar atât de pură și frumoasă.
După, am schimbat lenjeria, pentru că au vărsat kiwi peste tot.
Și apoi am adormit toți trei, îmbrățișați.
Ei, v-au ajutat pastilele? m-a întrebat medicul a doua zi.
Am dat din cap că da. Dar, sincer m-au salvat alte pastile copiii mei!
Ei, care te umplu de energie, nu de durere, de bucurie, nu de tristețe, de fericire, nu de nervi. Luați-vă copiii în brațe, chiar dacă sunt deja mai înalți decât voi. Nu există leac mai bun pe lume. Poate doar puțin kiwi, cu multă vitamina C!
