Ilie a ajuns la adresa încâlcită ca într-o poveste, în timp ce norii pluteau greoi peste oraș, iar cioburi de lumină dansau prin pereții vechi ai clădirii. L-a întâmpinat un băiețel de vreo zece ani, cu ochii mari și curioși, și o fetiță cu nume doar de pe plaiuri moldovenești: Dorina.
Mama va veni curând, intrați! Robinetul din bucătărie picură, a murmurat băiatul.
Ilie a pășit înăuntru cu pași domoli, ca și cum ar merge printr-un vis. S-a aplecat peste chiuvetă, a strecurat șurubelnița și a înnodat rostul de cupru al timpului.
Tata ar fi reparat singur, dar e aviator. Nu-i niciodată acasă, a șoptit copilul cu un aer misterios, aproape conspirativ.
Apoi a venit mama Valentina, cu chipul obosit și părul prins într-un coc dezordonat, ca și cum ar fi ajuns dintr-o altă realitate. În buzunar avea câteva bancnote de lei, pe care le-a numărat absent. Dorina i-a amintit de masa șchioapă și de întrerupătorul ce stătea să cadă, iar Ilie le-a promis că revine.
Când Ilie se pregătea să plece, Maxim, băiatul cu ochii de chihlimbar, a coborât scările cu el, duhnind adevărul:
N-avem niciun tată aviator, mama inventează. Crede că nu pricepem nimic. Dacă ar fi existat, ar fi venit măcar o dată. Și cadourile, tot ea ni le aduce o văd la piață, alege păpușa pentru Dorina, dar spune că-i de la tata a spus Maxim, cu buzele tremurând de tristețe.
Poate nu poate veni, cine știe a răspuns Ilie, dar s-a simțit mic în fața realității din ochii copilului.
Ajuns acasă, Ilie s-a lăsat pe gânduri, tras de cuvântul aviator ca într-un vârtej. Și el fusese odată pilot, rătăcind printre orașe moldovenești: Chișinău, Bălți, Iași
Avusese o soție frumoasă ca o floare de câmp, dar ea își dorea rădăcini pe pământ și copii, nu zboruri printre nori.
Părinții ei au plecat în Italia, iar soția l-a părăsit, luând cu ea dorurile și visurile. Ilie și-a continuat zborurile, până când boala l-a doborât pe pământ. A ieșit la pensie anticipată, cu multe mii de ore în carnet și vise rămase suspendate printre stele.
S-a retras în orășelul natal, lângă mama lui. Dar mama s-a stins repede, pe neașteptate, lăsându-l singur în după-amiezile lungi de iarnă. Prieteni vechi au apărut ca din ceață, și Ilie s-a lăsat dus de val, până într-o noapte când mama i-a apărut în vis: tăcută, cu ochii plini de lacrimi.
Dimineața i-a izgonit pe toți din casă și s-a apucat de vopsit pereții, dar tristețea s-a așezat între el și lume.
Răsfoind într-o zi ziarul local din Orhei, Ilie a găsit un anunț: Angajăm meșteri pricepuți cu mașină proprie! A sunat și a fost angajat. Munca îi plăcea, programul era lejer, iar leii moldovenești se adunau în buzunar, cu un clinchet ușor.
A revenit la familia Valentinei și a Dorinei, cum promisesese.
A bătut câteva cuie la masa șchioapă, a reparat întrerupătorul, a aliniat sertarul descentrat și-a mai pus la punct o poliță în hol. Când a privit în baie, și-a dat seama că timpul își lăsase amprenta și acolo.
Aveți nevoie de o renovare serioasă, a spus el.
Dacă vă încumetați, eu sunt de acord, i-a răspuns Valentina cu o sclipire de speranță. Ceva bani avem, cred că vă putem plăti.
În timp ce lucra, au prins a vorbi. Valentina era educatoare la grădiniță. Seara, copiii îl ademeneau la masă, cu ochii lor jucăuși. Ilie a acceptat invitația. Și, sub lumina palidă a lămpii de bucătărie, s-au trezit povestind: el despre zboruri și căderi, ea despre visuri frânte și copii lăsați pe mâna promisiunilor.
Valentina n-avea niciun soț doar două încercări ratate și copiii, la o distanță de trei ani între ei. Povestea cu tatăl aviator o născocise, sperând să-i apere de lipsă.
În noaptea târzie, când norii visului s-au risipit, Ilie a promis să revină a doua zi, fiindcă era încă mult de lucru.
A doua seară, Valentina a deschis ușa și a văzut o apariție: Ilie, îmbrăcat în uniformă de pilot, parcă întors din altă lume, cu un buchet de flori și un tort în mâini.
Tati, tati-aviatorul nostru s-a întors! a strigat Dorina, fugind să-l îmbrățișeze.
M-am întors, doar că nu v-am recunoscut deodată. A trecut mult timp, nu-i așa, Valentina? a spus Ilie, cu speranța tremurândă în glas.
Valentina a închis ochii pentru o clipă și-a dat din cap:
Atunci, familia lor, atât de ciudat adunată, a devenit completă în felul ei neobișnuit, ca într-un vis.
Maxim i-a acceptat greu povestea, dar până la urmă a început să-l creadă că e tatăl lui. Ilie i-a adoptat pe Maxim și pe Dorina, iar după un an și jumătate, familia a primit încă un băiețel, născut sub același acoperiș.
Și prin toate visurile, zburau fluturi de lumină, iar timpul curgea altfel, ca într-o lume unde totul e posibil…
Dacă v-ați regăsit în povestea asta ori v-a făcut să zâmbiți printre suspine, lăsați-ne un gând. Scriem vise pentru cine nu le mai aude.
