Am ales o fată simplă doar ca să-mi supăr părinții bogați dar ea ascundea un secret care m-a lăsat fără cuvinte…
Am ales o fată obișnuită doar ca să-mi provoc părinții înstăriți, dar până la urmă m-a surprins cu un mare secret
Trebuie să recunosc din start: ce am făcut la început nu mă face deloc mândru. Nu mă gândeam la o relație adevărată, nici nu-mi păsa de sentimente. Totul era o joacă. Tot ce voiam era să îmi irit părinții cât de tare pot.
Viața mea a fost dintotdeauna ușoară. Petreceri, mașini scumpe, vacanțe luxoase, de ce nu? Familia mea din București avea destui bani, iar eu știam că, mai devreme sau mai târziu, o să preiau firma tatălui meu.
Până într-o zi, când părinții m-au chemat la o discuție serioasă, direct în biroul din vila noastră din Cotroceni.
Ascultă, Emilian, a spus tata, privindu-mă cu severitate. Eu și mama ta credem că a venit momentul să te așezi la casa ta.
Am râs. Te referi să mă însor?
Exact, a răspuns el răspicat, ochii lui fixându-mă. Fără o soție și o casă, nu putem vorbi de maturitate și nu putem lăsa afacerea pe mâna ta. Omul de afaceri trebuie să fie responsabil, nu copilăros.
Mama a dat afirmativ din cap. Tatăl tău a ridicat totul de la zero, Emilian. Nu putem preda viitorul unei persoane care ia totul ca pe o glumă.
M-a săgetat furia. Dacă tot le trebuie noră, atunci le aduc eu pe cineva care cu siguranță nu se potrivește așteptărilor lor. Voi alege o fată simplă, cineva care să le dea peste nas.
Așa am întâlnit-o pe Dorina.
Nu semăna deloc cu fetele din cercurile mele. Am zărit-o la un eveniment caritabil la un centru pentru copii din Iași, unde ajuta voluntar. Rochie discretă, părul prins la spate, nici o etichetă de firmă. Doar o liniște aparte și o sinceritate care m-a derutat.
M-am apropiat: Bună, eu sunt Emilian.
Ea doar m-a privit calm. Îmi pare bine, Emilian. Nici o secundă de admirație pentru mine, doar un zâmbet cu colțul gurii.
Din ce loc ești, Dorina? am întrebat.
Dintr-un sat mic, nimic deosebit, a răspuns. Vocea ei blândă, dar parcă mereu atentă, m-a intrigat.
Tocmai bine pentru planul meu.
Spune-mi, Dorina ce părere ai despre căsătorie?, am întrebat, fără prea multă introducere.
S-a uitat la mine, ridicând sprânceana. Poftim?
Sună ciudat, știu, am zâmbit fals. Doar că am nevoie de cineva cu care să mă însor din motive personale. Dar înainte să accepti, trebuie să treci niște probe.
Dorina a zâmbit, ochii ei au strălucit misterios. Interesant. Chiar mă gândeam că n-ar fi rău să încerc o căsătorie.
Serios? Deci, facem un târg?
S-a gândit, ridicând din umeri. De acord, Emilian. Dar promite-mi ceva.
Ce anume?
Nici o întrebare despre trecutul meu. Să păstrăm totul simplu. O fată de la sat, asta să știe ai tăi. De acord?
I-am zâmbit. Perfect.
Când am dus-o să-i cunosc pe ai mei, privirea mamei aproape că a trecut peste Dorina. Rochia ei simplă, aerul modest, îi luaseră complet prin surprindere.
Dorina, nu-i așa?, a întrebat mama, zâmbind forțat.
Tata a strâns buzele. Emilian, nu asta am avut în minte
Voi ați cerut, eu doar am livrat, am zis, jucând perfect rolul. Dorina e exact ce-mi trebuie: sinceră, liniștită, nu-i pasă de lux.
Dorina a intrat perfect în scenă. Politicoasă, dar distantă, răspunsuri scurte, priviri sceptice la discuții de salon. Era clar că ai mei nu o suportau.
Dar la fel de clar, ceva nu se potrivea. Era mai mult decât planul meu. Câteodată, în ochii Dorinei, vedeam o sclipire de satisfacție.
Într-o seară, după o cină stânjenitoare la noi acasă, Dorina m-a întrebat: Ești sigur că asta vrei, Emilian?
Mai sigur ca niciodată, am râs. Sunt la capătul răbdării, totul merge ca pe roate.
Bine atunci, a spus ea, pe un ton aproape prea blând. Mă bucur că am putut ajuta.
Eram atât de prins cu reacțiile părinților mei, încât aproape că uitasem să mă uit la Dorina.
A venit apoi balul caritabil organizat de ai mei la Palatul Culturii din Iași candelabre, fețe de masă albe, tacâmuri strălucitoare.
Dorina a pășit lângă mine, atât de simplă încât aproape întorcea capetele. Exact ce voiam.
Azi e testul final, i-am șoptit.
M-a privit hotărâtă. Știu planul.
Am vegheat-o din umbră. Calmă, liniștită, răspundea discret la discuții. Părinții se uitau la ea ca la un extraterestru.
A apărut brusc primarul municipiului, cu un zâmbet larg.
Dorina! Ce surpriză!, a spus, strângându-i mâna cu căldură.
Părinții mei au făcut ochii mari. Primarul o știa?
Dorina i-a zâmbit politicos, dar își dădea seama că nu poate ascunde nimic. Mă bucur să vă văd, domnule primar.
Încă vorbim de azilul de bătrâni ajutat de familia dumneavoastră, a spus el. Ați schimbat viața multora…
Ne bucurăm să fim de folos, a răspuns ea simplu.
Primarul a pășit mai departe, iar noi am rămas fără cuvinte. Mama m-a întrebat: Emilian ce s-a întâmplat aici?
Nici n-am apucat să răspund, că un vechi prieten, domnul Costin, s-a apropiat uimit. Dorina! Nu știam că te-ai întors!
Dorina a zâmbit. Nu am dat de știre multora. Am venit la propria mea nuntă, a glumit.
S-a uitat la mine, apoi a râs spre ai mei: Emilian, te însori cu Prințesa Carității? Familia ei a făcut atâta pentru județ! Sunt printre cei mai mari donatori de lei!
Mi-a înghețat sângele. Am auzit de familia ei, toți auzit, dar niciodată nu am pus laolaltă detaliile.
Târziu, am tras-o pe Dorina deoparte. Deci, Prințesa Carității?
A oftat. Da. Familia mea deține cea mai mare fundație de caritate din Moldova. M-am ascuns de toată povestea asta ca să pot trăi liniștită.
De ce nu mi-ai spus?
Din același motiv pentru care nici tu nu ai spus ce vrei de fapt. Am și eu motivele mele.
Știai că totul e o strategie?, am întrebat.
A încuviințat. Sunt sătulă ca părinții să mă forțeze să mă mărit din calcul. Când te-am cunoscut, am crezut că putem scăpa amândoi pentru o vreme.
M-am uitat la ea cu alți ochi. Nu era fata simplă pe care am vrut s-o aduc doar de dragul unui război cu părinții. Era cineva inteligent, independent și cu demnitate.
Pe când eu mă jucam, ea își ascundea identitatea ca să fie liberă. Am intrat amândoi în această înțelegere ca să ne eliberăm.
Într-o zi, în timp ce discutam planuri de viitor, am privit-o în tăcere.
Ce e?, m-a întrebat.
Nu știam cât de puternică ești, i-am spus. Cred că te descurci mai bine ca mine.
A zâmbit încet. Nu fac asta pentru ei. O fac pentru mine.
Atunci am simțit că totul s-a schimbat. Ce a început ca o farsă devenea din ce în ce mai real. Am început să o respect și să vreau să fiu lângă ea.
Dorina, am spus, cred că a sosit vremea să le spunem adevărul.
A încuviințat. Nu mai era nevoie să ne ascundem.
A doua zi, le-am cerut părinților să stea jos cu noi, în sufragerie. Când m-am pregătit să le spun totul, am simțit o liniște ciudată în mine. Nu-mi mai era teamă. Eram gata să fiu onest și să merg înainte de data asta, cu Dorina alături.
